Sejur în doi

large

Dragul meu,

Îți scriu această scrisoare pentru că am rămas fără feluri prin care să-ți spun că te iubesc! Pentru că tu meriți să știi, iar eu merit să-mi descarc sufletul.

Astăzi m-ai surprins din nou. Nu prin faptul că ai gătit și am mâncat cu poftă amândoi, nu prin faptul că m-ai luat în brațe și mi-ai spus că totul va fi bine, atunci când m-am ridicat din pat și am simțit că se învârte pământul cu mine; nici chiar pentru că mi-ai povestit cum ai visat azinoapte că-mi căutai leacuri să mă vindeci, ca să nu mă mai vezi lipsită de vlagă în pat.

M-ai surprins când ai pășit în bucătărie cu chitara în mână și ai început să-mi cânți. Te priveam mesmerizată și simțeam cum ușor, ușor mă întorc câte un pic în trecut. Simțeam cum sunt din nou pe plajă, la mare, cu picioarele goale în nisip, cu ochii închiși, cu vântul în plete și cu glasul tău melodios în urechi.

Nu ne alergam pe malul mării precum îndrăgostiții din filme, nu mă prindeai ca apoi să mă iei în brațe și să ne învârtim sărutându-ne. Nu. Noi ne alergam prin cort. Ne trezeam dimineața devreme, în dogoreala soarelui care nu ne permitea să lenevim prea mult și ne iubeam ciufuliți.

Pe vremea aia mă lăsai să fac singură curat în cort. Acum facem amândoi curățenie în casă. Am crescut!

Pe atunci te certam căci intrai cu picioarele pline de nisip în sacul de dormit. Acum te cert că lași lumina aprinsă de fiecare dată când ieși de la baie. Am schimbat macazul!

Dar astăzi, ascultându-te, mi s-a făcut dor de o escapadă la mare. Doar noi doi. O nebunie de weekend. Știu că abia a început primăvara și că nu e sezonul potrivit. Dar așa suntem noi, fetele: ne apucă nostalgia când vă e lumea mai dragă și atunci lăsăm capul într-o parte și vă privim printre gene, așteptând să ne înțelegeți emoția și dorințele, doar din strălucirea ochilor.

Numai gândește-te! Pe atunci plecam cu două, trei bancnote în portofel și cu sacoșile pline de conserve, șnițele și cașcaval feliat. Nu ne doream nici cazare la hotel, nici distracție la piscină. Orice camping era bun, orice duș cu apă caldă era convenabil. Aveam mai puțini ani iar mofturile erau direct proporționale cu banii pe care îi primeam de la părinți.

26Acum, însă, suntem pe barba noastră. Putem să aruncăm un ochi pe vreo ofertă la un hotel. Ne permitem o cazare la hotel la mare, să adormim în așternuturi curate, pe o saltea moale, confortabilă și să ne trezim când soarele deja este sus pe cer. Să coborâm la restaurant pentru micul dejun și să ne alegem de la bufetul suedez tot ce ne poftește inimioara. Să bem apoi o bere rece pe șezlong, lângă piscină și dacă vremea nu e prea mohorâtă, să ne bălăcim un pic. Bine, eu să mă bălăcesc. Tu să înoți!

Uite, eu m-am documentat puțin și am găsit cazare în Mamaia. Da, știu ce o să zici. Că acolo se duc toți fițoșii, că e mai bine în Vama Veche. Dar nu e chiar așa. Din câte am văzut eu, pițipoancele și-au mutat domiciliul, pe durata sezonului estival, tocmai la noi în Vamă. Or fi auzit că e cool să dansezi pe plajă la Stuff.

Dragul meu, hai să încercăm și un alt soi de escapadă la mare. Să testăm apele mării în altă zonă. Eu îmi amintesc cu drag de mini-vacanța pe care am petrecut-o cu ai mei părinți la mare, pe vremea când învățam să fac fundă la șiret. Ne-am cazat atunci la Hotel Aurora în Mamaia. Era înainte să fie construit parcul acvatic Aqua Magic dar tot erau modalități faine de a-ți petrece timpul. Ne-am plimbat prin satul de vacanță, am admirat stațiunea de la înălțime, urcând în telegondolă; am amintiri minunate din perioada aceea.

Dragul meu, vreau să le retrăiesc cu tine!08

Îți spuneam, la începutul scrisorii, că am rămas fără feluri prin care să-ți spun că te iubesc! Uite, vreau să-ți spun „te iubesc” la răsăritul soarelui, pe plajă, în Mamaia. Să ne sărutăm cu foc și-apoi să mergem în camera noastră, să dăm drumul la o muzică în surdină și să moțăim în pat până ne dispare de pe chip epuizarea.

Aștept cu nerăbdare răspunsul tău,

Porumbița

P.S: neapărat să iei chitara!

Aurora-768x566

Text scris pentru proba 8 a concursului Spring Superblog 2017, probă sponsorizată de Hotel Aurora din Mamaia. 

sursa foto: weheartit.com; super-blog.eu

O scrisoare tradusă

„Omul peșterii se întoarce acasă într-o seară, cu o falcă-n cer și-una-n pământ. Dă bolovanul la o parte, pășește în grotă și o ia pe femeie la ture:

– Tu știai, măi femeie, că mai există și alte limbi pe lume?

– Normal, bărbate. Fiecare om are limba sa.

– Nu la limba din spatele dinților mă refer, femeie! La limba vorbită.

– Nu înțeleg.

– Să-ți povestesc: eram la vânătoare azi cu musculosul din peștera a doua de lângă munte. Și vine la mine așa țâfnos, își înfige sulița în pământ și-mi spune că el a descoperit în peștera sa niște semne pe perete și că vrea să le traducă. M-am uitat chiorâș la el și l-am întrebat „să le ce?”. Apoi mi-a explicat: sunt în altă limbă și el vrea să le rescrie în limba noastră, ca să le putem înțelege. Și că i-a găsit ocupație nevestei – după ce hrănește copiii, dimineața, se duce în fața peretelui și încearcă să-i dea de capăt. N-ai vrea și tu să ai ocupația asta? Iei copiii mâine dimineață și le faci o vizită… ”

Caveman bashing a girl on head MAD#1

– Nu ești sănătos la cap! Ce poveste le spui tu copiilor, Pedro?

– Cum adică ce poveste? Povestea omului din peșteră! Caveman! Rrrrrr!

– Omul din peșteră care vrea să traducă niște semne de pe perete? Unde ai mai pomenit așa ceva?

– Măi, a funcționat? Dorm copiii? Dorm! Uită-te la ei: au ochii închiși, gurițele închise… e liniște și pace. Ce-ți mai dorești?

– Da. Și vor visa numai baliverne acum din cauza obsesiei tale pentru traduceri. Ți-am zis: cu cât amâni mai mult rezolvarea problemei, cu atât te va bântui mai mult!

Pedro primise în urmă cu câteva luni o scrisoare în limba portugheză. Bănuia cine era expeditorul dar nu era încă pregătit să fie convins. De când se știa fusese român, chiar dacă numele îi sublinia adevăratele rădăcini. Știa că părinții care-l crescuseră erau părinți adoptivi. Știa că fusese abandonat în compartimentul unui tren și că pășise pe teritoriul românesc din mila unei femei care-i auzise plânsul stins. Trăia cu toate aceste cicatrici în suflet și învățase să-și accepte soarta. La urma urmei, crescuse într-o familie iubitoare, care l-a ghidat spre o carieră de succes și care l-a sprijinit în orice decizie. Întâlnise o femeie minunată cu care formase, la rândul său, o familie și aveau împreună doi copii minunați. Iar scrisoarea aceea nu ar fi făcut altceva decât să redeschidă rănile. Și la ce folos?

– Ți-am zis că nu sunt pregătit încă să aflu ce vrea femeia aia de la mine.

– Femeia aia este cea care ți-a dat viață.

– E o străină. Doar pentru că a început cu „querido filho” nu înseamnă că mi-e mamă!

– Deci ai deschis-o?

– Da, am deschis-o, am citit primele două cuvinte, mi s-a făcut brusc greață și am băgat-o înapoi în plic.

– Și de atunci îți zboară gândul numai la traduceri. Până și copiilor ai început să le spui povești aberante cu extratereștrii, dinozauri și, mai nou, oameni preistorici care vor să traducă texte găsite întâmplător. Crezi că nu te aud în fiecare seară? Copiii noștri se vor face translatori când vor fi mari, dacă o ții tot așa.

– Da, știu, ai dreptate. Mă obsedează ideea. Dar sincer să fiu mi-e și rușine să apelez la un traducător profesionist pentru o astfel de prostie!

– De aia se cheamă profesioniști! Ca să nu considere niciun text ce trebuie tradus „o prostie”! Ți-am găsit o agenție de traduceri pe internet, dacă tot ești așa rușinos. E vorba de Agenția de Traduceri Swiss Solutions.

– N-am putea mai bine să folosim Google Translate? Așa chiar n-ar afla absolut nimeni despre ce e vorba. M-aș simți mai confortabil…

– Să știi că programul ăsta de traduceri de la Nea Google nu face mare brânză când vine vorba de texte mari. Dacă vrei să traduci un cuvânt, o expresie, o propoziție scurtă, e ok. Dar când introduci un text mai lung, o ia razna. N-aș vrea ca femeia aia să-ți fi spus că îi pare rău că te-a abandonat și că nu a fost o alegere bună iar google să-ți traducă „abandonarea ta a fost cea mai bună alegere și nu regret o clipă!”.

– Ei, hai că nu cred că o dă în bară chiar așa! Dar bine, facem ca tine. Cum contactăm agenția?

– Uite, intrăm aici pe site-ul lor și putem genera o estimare de preț a traducerii.

swiss

– Of, măi femeie, mă simt aiurea. Oamenii cu siguranță apelează la agenția asta pentru traduceri specializate, pentru documente importante unde este esențial să nu apară urmă de greșeală. Iar eu îi contactez pentru o scrisoare de la o mamă denaturată care și-a abandonat copilul într-un tren, într-o gară din Portugalia. O să ajung de râsul curcilor!

– Lasă că apelez eu atunci! Nu trec numele tău, ci pe al meu. Mulțumit așa?

– Fă ce vrei! Eu nu mă mai bag. Să mă anunți dacă e vreo frază care să-mi merite atenția. Atât!

În doar câteva zile, Pedro este trezit din somn de un țipăt feminino-isteric. Se dă jos din pat și își târâie papucii până în bucătărie, unde o găsește pe nevasta lui în fața laptopului, cu un zâmbet tâmp pe față și cu ochii în lacrimi.

– Iubitule, ești normal la cap? Aia nu era o scrisoare oarecare. Era un testament!

– Și de unde fericirea? Înseamnă că femeia e moartă…

– Moartă, moartă… dar ți-a lăsat o casă pe malul oceanului plus câteva zerouri frumușele în bancă. Uite ce scrie: „n-am putut să îți ofer nimic atunci când te-am născut! Știu că nu a fost cea mai bună alegere să te dau dar femeia în brațele căreia te-am lăsat mi-a promis că va avea grijă de tine până reușesc eu să construiesc un cămin călduros.” Vezi, nu te-a lăsat chiar de izbeliște! Femeia aia nu te-a găsit în compartiment așa cum știai tu.

– Se pare că adevărul e întotdeauna undeva pe la mijloc…

– Da! Și acum le vei spune povești ciudate copiilor în noua noastră casă de pe malul oceanului. Încep să împachetez?

logo_swiss_solutions_mic-300x153

Text scris pentru proba 7 a concursului Spring Superblog 2017, probă sponsorizată de Agenția de traduceri specializate Swiss Solutions.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu

Agentul Certificat Energetic – Episodul 1 – În piață

circle-logo

În sufrageria unui apartament modest din Galați, o tânără domnișoară face cărări bătute pe modelul covorului, în timp ce prietena ei stă pe canapea și încearcă din răsputeri să o urmărească cu privirea.

– Dacă te mai învârți mult așa, o să-mi fugă un ochi hăis și unul cea. Stai mai ușor și ia-o de la capăt? Cu cine te-ai întâlnit?

– Cu iubirea mea din copilărie: Codrin. Nu-mi vine să cred. L-am recunoscut din prima după ochi. Dintotdeauna a avut o privire mult prea convingătoare. Era de parcă te hipnotiza.

– Da, da bine. Te făcea să uiți cum te cheamă cu buletinul în mână. Am înțeles! Povestește-mi, mai degrabă despre cum a decurs întâlnirea asta întâmplătoare. El te-a recunoscut?

– Stai să-ți zic! Eram în piață, da? Și eu eram la taraba cu roșii. Iar el era două rânduri mai încolo, la taraba cu mere. Și stătea semeț în fața vânzătoarei, înalt ca un brad și concentrat ca un cub de Knorr. Avea un măr în mâna stângă, pe care-l studia foarte atent și-n același timp dădea niște indicații la telefon, căci gesticula foarte mult cu mâna dreaptă. După cum își spuneam, eu îmi alegeam câteva roșii pentru o salată, atunci când am realizat că dragul meu Codrin este la doar câteva tarabe distanță de mine. Și de emoție, ce să vezi? Am strâns o roșie atât de tare în mână, încât am făcut-o pe vânzătoare numai zeamă din cap până-n picioare.

– Lasă vânzătoarea, zi-mi de Codrin! Nu mai lungi povestea că mă apucă somnul!

– Bine, bine. Îți dai seama că voiam să vorbesc cu el, mai ales că auzisem zvonuri cum că ar fi mare agent certificat energetic. Dacă nu am avut șanse la el în copilărie, poate mi se schimba norocul acum. Așa că mi-am luat inima-n dinți și m-am prefăcut că am nevoie de mere. Am întrebat cât e kilogramul…

– Păi nu scria?

– Da, asta a fost prima greșeală. Scria mare pe un carton. Dar voiam să-i atrag atenția lui Codrin cumva. Am început să studiez și eu merele cum o făcea el deși nu prea pricepeam de ce se uită așa atent la ele și le răsucește pe toate părțile.

– Poate le căuta de viermi…

– Când am văzut că n-am nicio șansă de izbândă, m-am răsucit pe călcâie spre el și i-am spus: „Bună, Codrin! Mă mai ții minte? Sunt Gina. Obișnuiam să ne jucăm împreună în spatele blocului, când veneai la bunici. ”

– Și? Și? Ce ți-a răspuns?

– S-a uitat zâmbind la mine și mi-a făcut din ochi. Apoi a făcut un pas mai încolo și s-a întors cu spatele.

– Nu a vorbit cu tine?

– Nu! Dar asta nu-i nimic. Ești conștientă că m-au apucat toți nervii, nu? Rămăsesem blocată și mă uitam la el ca la mașini străine. Și când să-mi fac curaj să-i zic vreo două, îl văd că pleacă, încet spre altă tarabă, urmărind cu privirea un grup de oameni de la intrarea-n piață.

– Și ce ai făcut?

– Ce să fac? Am pus mărul la loc și am plecat înapoi să-mi iau roșii.

– Ce nesimțit!

– Stai să vezi! Când să scot banii din portofel să îi plătesc cucoanei roșiile, aud un sunet chinuit din buzunar. Era telefonul. Primisem un mesaj.

– De la cine?

– De la Codrin: „Îmi cer scuze. Nu puteam vorbi, eram într-o misiune. Normal că îmi aduc aminte de tine. Te aștept la cafeneaua din colț în jumătate de oră, să bem ceva!”

– Fată, ești nebună? De unde avea numărul tău?

– Da’ cine știe?

– Și te-ai dus?

***

agent_woman-512

– M-am dus, vă dați seama! Aveam nevoie de ea pentru a încheia misiunea cu succes!

Codrin își dă jos picioarele de pe birou și scoate din buzunarul de la piept un măr. Îl taie în jumătate și scoate din mijloc o microcameră video spion. Suflă ușor pe ea și o conectează la laptop.

– Am toată discuția dintre agentul de vânzări și cumpărători filmată. Dacă vreți v-o pot trimite în câteva minute să o analizați. Poate mi-a scăpat mie ceva…

– Codrin, ai fost elevul meu ani de zile!

– Da, maestre. Ai fost mentorul meu ani de zile!

– Te-am învățat tot ce trebuie să știi despre certificarea energetică și termoviziunea în construcții. Ți-am prezentat toate clasele energetice, de la A la G și ți-am enumerat caracteristicile fiecăreia. Ți-am explicat care sunt avantajele unei clase energetice A și care sunt dezavantajele unei clase energetice G. Și ai văzut și singur, pe parcurusul trainingului, că mulți cumpărători nu țin cont de aspectul acesta și uită să se intereseze de certificatul energetic al clădirilor. Ce să mai vorbim de un audit energetic?

– Da, maestre. Și de când am început să lucrez sub acoperire, am observat mulți agenți de vânzări care vor să-i ducă cu preșul pe cumpărători. Niciunul nu se gândea la binele clientului, ci doar la profitul pe care-l putea încasa. Ce-i păsa lui de pierderile de energie, de infiltrațiile excesive de aer, de condens, de mucegai, de conducte înfundate? Dacă el reușea să-i convingă pe oameni să semneze contractul, trai neneacă!

– Ascultă-mă bine, Codrin! Din momentul acesta ești pe cont propriu. Nu te voi mai ajuta, căci vreau să văd cum te descurci singur.

– Dar voiam doar un sfat. Nu sunt sigur dacă să o implic și pe Gina…

Agent Certificat Energetic Codrin, sună-mă când misiunea este îndeplinită. Succes!

Închise telefonul și se așeză înapoi pe scaun. Vizionă prima filmare de pe laptop și analiză situația:

Agentul de vânzări a pus mâna iar pe o familie nevoiașă care-și dorește un acoperiș deasupra capului. Apartamentul sugerat de el este într-o clădire care nu are certificat energetic realizat. La o primă vedere, însă, orice auditor energetic atestat gradul I ar putea-o încadra foarte ușor în clasa energetică F. E clar! Imobilul trebuie reabilitat termic cât mai curând iar familia avertizată de pericolul financiar care îi așteaptă, dacă achiziționează apartamentul.

Din câte am văzut, agentul de vânzări m-a cam mirosit când m-am dus să-l întreb dacă în oferta de imobiliare intră și prezentarea certificatelor energetice ale clădirilor. Poate nu a fost cea mai bună mișcare a mea, dar e prima mea misiune „solo” de agent certificat energetic.

Mă voi folosi de Gina așa cum am discutat. Se va duce la o întâlnire cu agentul și îi va cere detalii despre clădirea în cauză. Îi va sugera realizarea unei termografii în construcție, pentru a determina zonele cu pierderi de căldură și-i va cere un raport de analiză, a cărui imagini să fie interpretate de specialiștii Enermed Impex SRL. Chiar dacă există riscul ca agentul de vânzări să-și dea seama că domnișoara vine din partea mea, reacția lui va fi înregistrată cu ajutorul microcamerei video spion pe care o va avea Gina în broșa de pe sacou.

termoviziune

Filmările vor ajunge în mediul online, apoi în mass-media iar mârșăvia va lua sfârșit. Iar eu voi avea grijă ca familia respectivă să găsească un apartament într-un imobil de clasă energetică A! La urma urmei, oamenii aceia nu merită să își arunce toți banii pe facturi, dacă se poate evita asta atât de simplu.

***

circle-logo

– Ginuța, eu am o singură grijă. Tu te pricepi să-l chestionezi pe omul acela? La cât de emotivă ești tu există o foarte mare șansă să spui „Audi” în loc de „audit” și „termovedere” în loc de „termoviziune”. Și dacă-i strici ploile lui Codrin, sigur nu te mai ia de nevastă așa cum visezi tu…

– Draga mea prietenă, stai liniștită, nu o să o dau cu bâta în baltă! Voi avea o cască în ureche tot timpul iar Codrin îmi va spune tot ce trebuie să fac și să zic. Va vorbi el prin intermediul meu. El e personajul principal în toată acțiunea asta. El este Agentul Certificat Energetic.

– Adică te folosește!

– Las’ să mă folosească! Că nu m-a mai folosit nimeni de ani de zile. În curând o să am nevoie și eu de o reabilitare termică, nu doar clădirile…

logo_Avizez-300x251

Acest text a fost scris pentru proba 6 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu; certificat-rapid.ro

 

Inventure – INVEstește într-o franciză de succes!

După o săptămână epuziantă, mă trezesc sâmbătă dimineață și constat cu stupoare că nu am nicio sarcină de îndeplinit. Mă dau jos, veselă, din pat și deschid laptopul.

În sfârșit am ocazia să fac ceea ce n-am mai reușit de foarte mult timp: să mă joc!

Dau click pe iconița ”Inventure” și aștept câteva secunde.

Inventure 1

Analizez situația: dacă aleg varianta „start-up”, pot să-mi încep afacerea de la zero și să-mi construiesc propria companie. Voi cheltui mai puțini bani la început dar va trebui să investesc foarte mult în publicitate, până să-mi fac marca recunoscută. Aș avea libertate deplină în a lua decizii și a face modificări pe parcurs dar timpul petrecut muncind pentru a-mi construi un renume ar fi colosal. Cu siguranță ar trece o perioadă îndelungată până să înving concurența.

Dacă, însă, aleg varianta „franciză”, voi investi mai mulți bani la început dar voi avea mai mult sprijin pe parcurs: un training specializat, un plan de marketing bine pus la punct și un sistem complet de know-how. Voi fi nevoită să respect niște reguli bine definite dar faptul că numele mărcii va fi deja cunoscut și apreciat de clienți îmi va ușura situația și-mi va asigura o șansă mai mare de succes.

Inventure 2

Dau click pe „FRANCIZĂ” și zâmbesc, fiind mulțumită de alegerea mea. Dar în secunda doi sunt pusă în fața unei alte decizii: trebuie să aleg un domeniu de activitate. Mă uit pe lista pusă la dispoziție de simpatica Alice și mă scarpin, infantil, în creștetul capului: Retail, Food&Beverage și Servicii. Dacă aș alege ceva din domeniul Retail, ar însemna să-mi bat capul cu gusturile populației în materie de îmbrăcăminte, bijuterii&co. Și la ce diversitate vestimentară există în ziua de azi în rândul tinerilor, s-ar putea să mi se încrețească părul încercând să dau de capăt unei astfel de afaceri. Zic pas! La Servicii nu m-aș băga, căci nu am abilități extraordinare de management și nici nu sunt încă în măsură să dau sfaturi de dezvoltare profesională. Poate după ce voi ajunge un antreprenor de succes!

Varianta Food&Beverage îmi face cu ochiul, așa că nu mă gândesc de două ori și dau click pe ea.

Bineînțeles că Alice nu îmi dă pace nici acum și mă mai pune să selectez franciza dorită din câteva variante de francize profitabile. Nu mă impacientez căci, la urma urmei, aici voiam să ajung de fapt. Am de ales între două restaurante (Boco Bistro și Oro Toro) și trei afaceri cu cafea (The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike). Închid ochii și-mi imaginez:

This slideshow requires JavaScript.

Dacă aș alege o afacere în domeniul restaurantelor, ar trebui să fiu un fel de masterchef în bucătărie. Iar eu abia de câteva luni am început să gătesc cu adevărat. Deci nu se pune problema să am succes în așa ceva. Însă, la cafea sunt AS. Nu mă dau jos din pat dimineața dacă nu am garanția că voi bea o cană de cafea fierbinte și delicioasă în cât mai scurt timp. Nu funcționez, nu respir, nu trăiesc fără cafea.

Cu o linie îmaginară tai cele două francize care m-ar pune în dificultate și rămân cu alegerea dintre The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike

– Hei, ce faci aici? mă trezește la realitate prietenul meu.

– Uite mă joc un pic.

– Ce joc e ăsta și ce-i cu bicicleta aia?

Îi arunc o privire circumspectă și îi răspund scurt și la obiect:

– E un joc de antreprenoriat. Trebuie să-mi aleg o franciză și „The Coffee Bike” e una dintre ele.

Apoi, de parcă cineva mi-ar fi aruncat mărul lui Newton în creștetul capului, realizez: acesta este visul lui de câțiva ani – să pornească o afacere de tipul „The Coffee Bike”.

– Vreau și eu să joc. Fă-mi loc pe canapea. Îmi iau un pahar de suc și vin.

Fără să-l mai aștept, dau click pe varianta preferată de el. Nu prea avem multe în comun când vine vorba de jocuri așa că mă bucur să-l văd dornic să-și petreacă timpul cu mine, în același spațiu virtual.

– Știi că ideea asta nu are prea mulți ani în spate? se aude vocea lui, din bucătărie. Totul a pornit de la nemți, bineînțeles! Dacă-ți vine să crezi, prin 2010, doi studenți s-au gândit că ar câștiga bani buni cu așa ceva și uite unde s-a ajuns în prezent! Mama lor de nemți! Nu putea să-mi vină ideea direct mie sau măcar ție?

– Măcar mie, nu? Hai să ne jucăm până nu-mi piere cheful!

Inventure 3

DA!

Fericită că pot începe, în sfârșit, jocul cu adevărat, mă fac mai comodă pe canapea și analizez locurile unde aș putea poziționa „bicicleta aducătoare de energie”. Ce bine că am libertatea de a alege un loc, fără să-mi fie teamă că dacă nu va fi profitabilă alegerea, nu voi putea să schimb situația! Funcția sa de autonomie îmi permite să o mut la orice oră, în orice zi, fără să-mi fac griji că nu există în acel loc surse de apă și electricitate.

Dacă stau și mă gândesc bine: puțini sunt oamenii care nu-și doresc să bea o cafea în pauza de masă sau dimineața, înainte de a pleca la serviciu. Așa că afacerea ar avea toate șansele să fie un succes formidabil.

Aș putea să plasez primul „Coffee Bike” în fața Universității. Studenții sunt mari consumatori de cafea și chiar dacă sunt în floarea vârstei și te-ai gândi că au destulă energie, fenomenul nopților albe face parte din rutina lor. Unii învață, alții se distrează prin cluburi. Dar toți au nevoie de cafeaua făcătoare de minuni, a doua zi dimineață.

Inventure 4

– Eu zic să îl poziționezi unde ai atracții turistice. Adu-ți aminte când am fost în ultima excursie! Mai știi câtă nevoie aveam de o cafea să ne recăpătăm forțele după vizita în muzeul ăla care părea că nu se mai termină?

– Da, ai dreptate! Orice turist își dorește să aibă cât mai multă energie pentru a vizita toate obiectivele turistice.

– Și știi ce ai mai putea face? Poți căuta un soi de spectacol – un concert, un festival, ceva… și să muți acolo pe durata evenimentului bicicleta de la Universitate. Doar studenții nu mai trec pe acolo seara. Și faci profit dimineața cu ei în locul unde învață, apoi seara, în locul unde se distrează. 

– Da, dar când te duci la un concert nu preferi să bei o bere sau ceva cu alcool?

– Poate nu toți vor alege un Capuccino sau un Latte Macchiato. Depinde foarte mult de publicul spre care țintești. Caută un eveniment pentru persoanele care știi că ar fi atrase de o cafea preparată pe loc, din boabe de cafea espresso – Caferino. Nu o să te arunci acum cu capul înainte la un festival rock, unde știi că doar 10 din 1000 vor cumpăra o cafea. Poți să îți îndrepți atenția spre altceva…

– O lansare de carte… o vizionare de film în aer liber… da, ai dreptate. Mulțumesc!

Inventure 5

– Mă cam ustură ochii. Cred că iau o pauză de la joc!

– Ești culmea! Acum când devine cel mai interesant și-ți poți dezvolta o masterfranciză?

– O ce?

– Masterfranciză. Poți începe să recrutezi oameni pentru „sub-francize”. Să-i antrenezi, să-i sprijini, să-i supraveghezi. Devii șefă, draga mea!

– Am nevoie de o gură de aer. Îmi place mie să mă joc dar nu îmi doresc să stau toată ziua închisă în casă. Îți las mână liberă la următorul „level”. Construiește o masterfranciză la fel de succes ca franciza mea, doar tu ești cel din familie cu cele mai bune idei de afaceri!

Inventure 6

Acest text a fost scris pentru proba 5 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de Francize.ro | Inventure.

francizero-299x300

sursa foto: print screen la Megapolis, modificat de subsemnata; super-blog.eu

Aș întreba 100 de români: care e metoda ideală de a învăța limba engleză?

Ești politician și te-ai săturat să apari la Cronica Cârcotașilor din cauza englezei tale de baltă? Ești prezentator la o emisiune de succes și ți-ai dori, atunci când ai invitați din altă țară, să poți formula întrebări în limba engleză fără să ți se sufle în cască? Te enervezi când vrei să te uiți la un film american și nu găsești subtitrare? Sau pur și simplu vrei să afli și tu ce vor să spună cei de la Bloodhound Gang prin „let’s do it like they do on the Discovery Channel”?

Soluția este simplă: învață limba engleză!

Oricât de util ar fi Sfântul Google, cu funcția sa de traducere, nu te poți baza pe el mereu. Dacă într-o bună zi Saturn devine retrograd și se decide să-ți strice karma, zenu’ și feng shui-ul, blocându-ți conexiunea la internet? Poți să faci și mătănii și voodoo, că Google nu te mai poate ajuta. Și atunci tot la engleza ta de baltă trebuie să apelezi. Și de ce să nu o transformi din engleză de baltă într-una de gârlă măcar?

funny-picture-an-asian-guy-brushing-his-teeth-with-preparation-h-cream

Eu am fost norocoasă din acest punct de vedere. De mică am învățat să iubesc această limbă străină și asta datorită unei tinere studente care venea acasă și se juca cu mine, vorbind în același timp în limba engleză. Îmi cumpărase tata două păpuși pe care le botezasem Bobby și Pamela iar domnișoara se folosea de ele ca să creeze scenarii captivante, oferindu-mi posibilitatea să dau viață păpușilor prin jocuri de rol. Astfel, am învățat limba engleză cu zâmbetul pe buze.

„ – Hi, my name is Pamela. I am a girl. I like candy!

– Hi, my name is Bobby. I am a boy. I like cars!”

N-am să uit niciodată cât de tristă am fost când domnișoara a plecat de la mine și din greșeală a băgat în poșetă și păpușile mele, pe lângă celelalte materiale cu care venise. Dacă înainte mă mai convingea mama să recapitulăm noțiunile învățate după plecarea profei, atunci când am văzut că-mi lipsesc păpușile, am refuzat-o categoric.

„Nu vreau nicio engleză fără Bobby și Pamela!”

Screen-Shot-2014-12-11-at-9.09.25-AM

În prezent, sunt educatoare la o grădiniță particulară din Galați. Și pe lângă activitățile zilnice, le mai predau și limba engleză copiilor, de două ori pe săptămână. Și le văd entuziasmul din privire atunci când îi anunț că e „circle time” și urmează să cântăm „Knock Knock Hello”. Foarte rar se întâmplă să găsesc pe chipul unui micuț o stare de plictiseală, de lene, de „lasă-mă în pace cu engleza ta cu tot!”.

Dar de multe ori m-am întrebat: cum poți atrage atenția unor adulți, când vine vorba de învățarea unei limbi străine? În niciun caz nu poți să-i strângi pe toți într-un semicerc, să scoți niște flashcarduri și să cânți cu ei „5 little monkeys jumping on the bed”! Poate doar dacă le dai înainte câteva sticle de vin la degustat. Numai că riști să formezi niște viitori alcoolici – vorbitori de limba engleză. Și nu faci nicio brânză! Căci o să știe limba engleză dar o să li se împleticească limba din gură.

maxresdefault (1)

Cu adulții e mai greu. Și partea cea mai dificilă nu este predarea propriu-zisă, ci convingerea lor. Căci, la ce este mai bun românul dacă nu la inventat scuze ca să nu se apuce de treabă? Ba că nu e timp, ba că nu găsim profesori de engleză buni și disponibili, ba că e prea scump, ba că e prea ieftin și-nseamnă că nu e bun ăla de nimic, ba că e pur și simplu lene cronică!

Chiar mă gândisem cum ar fi să procedez ca dragul de Cabral: să iau 100 de români de pe stradă și să-i întreb: „Băi nene, care ar fi metoda care te-ar determina pe matale să te apuci de studiat limba engleză?” Nu am făcut-o, însă pot să bag mâna-n foc că răspunsul favorit ar fi: ”să pot să-mi stabilesc programul în funcție de timpul liber și de chef”. 

englishforall-299x300

Pentru cei care s-au gândit la această variantă, am o veste bună: există platforma profesională de cursuri de engleză online „English for all (Engleza pentru toți)”, care dă posibilitatea cursanților să studieze la orice oră din zi și să aibă un profesor care să-i ghideze în procesul învățării.

Și chiar dacă zici că mai bâjbâi engleza și nu vrei să o iei chiar de la capăt cu studiul ei, ai varianta să o rogi pe „Profa” să-ți testeze cunoștințele și apoi să te înscrii la cursul care ți se potrivește.

Învață engleza de acasă!De exemplu, eu am făcut testul de la categoria ”Intermediate – nivel mediu” și am primit nota pe loc, cu sfaturile de rigoare:

Ți-aș recomanda să faci următoarea testare ca nivel. Momentan ai mici probleme cu prepoziții. Aș vrea să te văd pe ceva mai dificil, de aceea îți urez spor și te aștept cu următoarea testare 🙂 

Pentru orice întrebări sau nelămuriri, nu ezita să mă contactezi. 

O seară cu zâmbet!

Profa :)”

Iar promptitudinea în mediul online, când vine vorba de un curs, este foarte importantă! Să primești răspunsuri pe loc sau în cel mai scurt timp posibil este una din calitățile pe care este musai să le dețină o astfel de platformă elearning.

Pe mine Profa m-a convins! Mai ales pentru că de câțiva ani m-am cam ramolit, învârtind pe degete doar flashcarduri și folosind doar cuvinte și propoziții simple, în predarea la grădiniță. Așa că mi-aș dori să-mi testez în continuare cunoștințele și să mi le aprofundez cu ajutorul cursurilor online de pe platforma „Engleza pentru toți”. 

Niciodată nu poți ști prea multă engleză!

toba_de_casa

Eu vă recomand cu mare căldură aceste cursuri și vă invit să încercați această metodă de a învăța limba engleză de acasă! Pentru că, dacă e drăgălaș un copil care spune „tobes” în loc de „drums”, un adult riscă să devină un pic penibil într-o astfel de situație!

atentie-la-cap

Acest text a fost scris pentru proba 4 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu; meditatorengleza.com

Ca să fii frumoasă, trebuie să te simți frumoasă!

„Știu că fiecare cioară-și laudă puiul, dar fata mea e frumoasă și dacă-și pune un sac de rafie pe ea!” 

11037054_10153319130883988_5177750213883964026_o

Asta ar fi una dintre propozițiile preferate ale mamei atunci când mă descrie. Pe lângă sublinierea celorlalte calități și realizări, mama întotdeauna simte nevoia să scoată în evidență ideea că are o fată frumoasă. Și asta nu pentru că aș fi vreo Claudia Schiffer sau Angelina Jolie, ci pentru că am învățat să fac în așa fel încât să mă simt frumoasă în orice clipă, indiferent de circumstanțe. Și de unde oi fi învățat asta oare? Tot de la ea, bineînțeles!

Unele persoane trăiesc cu impresia că frumusețea exterioară trebuie forțată până la limita artificialului iar că cea interioară nu are nicio relevanță în ziua de azi. În partea aceea a lumii în care banul primează și orice poate fi retușat sau transformat, frumusețea interioară pierde teren în fața aspectului exterior. Devine importantă doar fațada pe care o afișezi în societate. Dacă pari dezlipită de pe coperta unei reviste pentru femei și ai proporțiile unei păpuși Barbie, mai puțin contează cum arăți când te duci la culcare, după ce-ți demontezi toate accesoriile de pe tine.

Alte persoane susțin sus și tare că doar frumusețea interioară contează. Că cine te iubește, te acceptă așa cum ești și nu dorește să-ți modifici nici forma unghiei de la degetul mare. Pentru această parte a lumii, esențială este doar bunătatea sufletului, reflectată într-o simplă privire. Devine important doar comportamentul pe care îl ai față de cei din jurul tău. Dacă ajuți o bătrânică să-și urce bagajele până la etajul 4 și te oprești pe stradă doar ca să admiri o tufă cu flori, mai puțin contează că ai vârfurile părului spicuite și nasul plin de puncte negre.

bd0b05f3057f553aa1adbbe5cf441a11

Ei bine, pe mine mama m-a învățat că trebuie să existe un echilibru între frumusețea interioară și cea exterioară; echilibru care să se reflecte în atitudinea pe care o adopți în viața de zi cu zi. Mai pe scurt: trebuie să te simți frumoasă, ca să fii frumoasă!

Trebuie să acorzi importanță și aspectului fizic dar și caracterului, în egală măsură.

Mama mi-a fost ghid în frumusețe din fragedă pruncie. A avut grijă să am haine curate, să-mi fie părul pieptănat și unghiile tăiate atunci când mă scotea la joacă în parc dar mi-a arătat și importanța unui gest venit din suflet, făcut la timpul potrivit. Astfel, întreaga-mi copilărie am fost o mică hoață de flori. Dacă ieșeam la joacă în fața blocului, atunci când venea ora să intru înapoi în casă, mă duceam repede în grădina de la scara alăturată și rupeam o floare, pe care i-o ofeream mamei. Zâmbetul ei și bucuria din priviri atunci când mă vedea în fața ușii cu o floare-n mână erau de neprețuit. Chiar dacă hainele nu mai erau imaculate iar părul îmi era ciufulit, totul pierea în fața acelui simplu gest sincer. Iar asta a contribuit foarte mult la formarea caracterului meu de acum. 

Nici adolescența nu a trecut fără câteva lecții în frumusețe. Deși coșurile îmi invadaseră chipul și tot ceea ce-mi doream era să găsesc cel mai puternic fond de ten, capabil să-mi transforme tenul de vrăjitoare într-unul de porțelan, tot mama a fost cea care m-a sfătuit să nu-mi agresez tenul deja inflamat cu produse cosmetice și să apelez la un dermatolog, care ar putea să mă ajute să scap de problemă.

Ceea ce mi se pare cel mai important, însă, este felul prin care mi-a oferit aceste lecții de frumusețe. Mama nu mi-a interzis niciodată să mă îmbrac într-un anume fel, să mă machiez strident, să-mi fac unghiile, să-mi vopsesc părul. Nu mi-a spus niciodată: „Nu te las să ieși din casă în halul ăsta!”. Chiar dacă ea, în tinerețe, nu a suportat rujul pe buze, oja pe unghii și rimelul pe gene, nu mi-a spus niciodată „Nu ai voie să folosești așa ceva!”. Mi-a oferit părerea ei, dar m-a lăsat să mă conving singură.

Și în ziua de azi, când mă duc la un eveniment, o întreb înainte dacă-i place cum arăt. Și chiar dacă nu-mi convine părerea sa și mă supăr pe sinceritatea ei, plec cu coada între picioare și mă schimb, căci am încredere totală în bunul ei gust.

Mama a fost cea care m-a învățat cum să fiu frumoasă și cum să mă simt frumoasă de fiecare dată când mă uit în oglindă, să mă îngrijesc atât de chip, cât și de suflet și să devin un adult pe care cei din jur să-l privească cu zâmbetul pe buze. Și pentru asta îi mulțumesc!

super_blog_martie-mic

Aceeași idee de frumusețe cultivată în familie o îmbrățișează și specialiștii de la Farmec. Pentru că înțeleg ce este important pentru consumatori și familiile lor, aceștia au lansat noua gamă Farmec, dedicată femeilor care se simt frumoase în pielea lor, care vor să-și mențină această frumusețe vie cât mai mult timp și să o transmită mai departe, generațiilor următoare.

Așa cum mama a știut să-mi construiască încrederea în sfaturile sale, punând cărămidă după cărămidă, de-a lungul anilor, așa și cei de la Farmec au reușit să construiască o marcă de încredere, o marcă prietenoasă, o marcă de tradiție pentru consumatorii lor, lansând de fiecare dată produse românești ce depășesc așteptările.

530-farmec-crema-hidratanta-2Pe mine, cel puțin, nu m-a dezamăgit nicio cremă pe care am achiziționat-o de la ei. Și nu pot spune că am cel mai prietenos ten din lume. Dar s-a înțeles de minune cu crema activ hidratantă Gerovital H3 Derma+ și cu crema hidratantă Gerovital Plant 2016. Iar următoarea pe care aș vrea să o testez este crema hidratantă non-grasă cu orhidee. Pentru că orice fond de ten aș folosi, chipul meu o ia razna și mă umplu de coji și cojițe pe frunte și în zona nasului, în fiecare dimineață îl liniștesc cu o porție de prospețime și hidratare. Iar crema hidratantă non-grasă cu orhidee pare a fi numai bună pentru mofturile pe care le face tenul meu.

recite-sv60z0

Legat de frumusețe nu mai am decât un singur sfat: fă în așa fel încât să te simți minunat atunci când te uiți în oglindă! Să-ți admiri și aplauzi atât zâmbetul exterior, cât și cel interior!

farmec2-300x300

Acest text a fost scris pentru proba 3 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: arhiva personală; pinterest.com; super-blog.eu; farmec.ro

Hoțul de brânză

– Doamna, îmi place foarte mult pâinea asta pe care ai uns-o tu! îmi spune astăzi un prichindel, la grădiniță, în timp ce luam cu toții masa de prânz.

– Mă bucur că-ți place, dragul meu!

– Știi, doamna… și mami îmi dă acasă cremă de brânză din asta pufoasă. E preferata mea! Aș vrea să mai gust o felie, te rog!

După ce i-am mai oferit o felie de pâine cu cremă de brânză Delaco, m-am ridicat râzând pe sub mustăți și am părăsit clasa, întrucât programul meu se încheiase. Ajunsă acasă, am sunat-o pe mama să îi povestesc și ei întâmplarea cu „gustatul”; doar acesta este ritualul nostru de când am început să lucrez cu prichindeii: ne delectăm în fiecare zi cu micile perle pe care le scot aceștia.

– Nu te amuza prea tare, draga mea! Și tu erai la fel cu „gustatul” brânzei când erai ca ei! mi-a răspuns mama, cu un chicotit viclean în glas.

Ce-i drept, de când mă știu sunt fan brânză. Nu conta câți bani mai avea mama în portofel, când urma să mai ia tata salariul, dacă facturile erau plătite sau nu! Dacă nu era brânză în frigider, mă apuca plânsul și refuzam să mă așez la masă.

giphy_2_

– Nu mai ții minte când te luam în piață și te plimbam pe la toate tarabele pe unde vindeau oamenii brânză? Erai cât un pitic de grădină dar știai să te folosești de zâmbet ca să obții ce-ți doreai. Te propteai în fața tarabei și te uitai cu ochii mari și umezi la calupul de brânză, iar vânzătoarele se topeau privindu-te și-ți ofereau să guști câte o felie de telemea. Și nu refuzai niciodată, chiar dacă mai aveai o bucățică în mână, de la taraba anterioară. Nu erai o gurmandă, în general, dar când venea vorba de brânză, parcă erai mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară. 

– Nu-mi spune că ți-era rușine cu mine, că nu te cred! am adăugat eu, convinsă fiind că am fost un copil model.

– Ei nu?! Poate tu nu-ți amintești dar într-o iarnă, pe când aveai vreo 3 ani, te-am luat cu mine la cumpărături. Am colindat întregul oraș și înainte să ajungem acasă, am intrat într-o alimentară, să luăm pâine. Cât am scos eu banii din portofel, tu te-ai agățat cu mânuțele de tejghea și ai început să țipi că vrei să-ți dea doamna să guști din brânza pe care o avea la vânzare. Doamna ți-a explicat calm și frumos că nu are voie să facă asta, iar tu te-ai bosumflat dintr-odată, ai pus mâinile în șold și te-ai întors spre mine spunând: „Hai să mergem, mami! Nu vezi ce rea și urâtă e asta?! O felie nu-mi dă și mie!”. Am simțit că intru în pământ de rușine. Nu am mai călcat prin alimentara aia o perioadă.

090ba4be4a76b5d5af10fd63a519fc7a

– Mare brânză! Bine că nu am furat vreo bucată să o bag în buzunar! Se putea și mai rău: să te ia poliția pe sus din cauza poftelor mele.

– N-ai furat, ce-i drept… dar le-aveai cu băgatul în buzunar.

– Adică? Ce vrei să spui cu asta?

– Cred că în aceeași iarnă s-a întâmplat. Îți adusese tatăl tău din ultimul voiaj o haină de blană gri și pufoasă. Erai ca un ghemotoc îmbrăcată cu ea! Toată lumea întorcea capul după tine, pe stradă. Și am ajuns cu tine, bineînțeles, la tarabele din piață, unde vindeau niște sibieni telemea de oi. Scenariul s-a repetat, oamenii ți-au oferit câte o bucățică iar tu ai mâncat cât ai putut și restul l-ai băgat în buzunare. Eu, însă, nu te-am văzut când ai făcut asta. Și zilele au trecut, am mai ieșit prin oraș cu tine și de fiecare dată când te luam în brațe să te pup, îmi venea un miros de brânză. Și îți dai seama că nu m-am gândit să te caut prin buzunare, ci am crezut că s-a impregnat cumva mirosul în haină. Așa că am spălat-o și am dat s-o pun pe sârmă, la uscat; moment în care, dintr-un buzunăraș, a căzut un bulgăre de brânză.

– Eram strângătoare de mică, ce vrei?

– Da, eu te voiam curată, parfumată și pufoasă iar tu adunai brânză prin buzunare și miroseai a pui de cioban.

cheese-mouse_wallpapers_7421_1280x1024

Am închis telefonul și m-am îndreptat spre frigider. Toată discuția asta despre brânză îmi făcuse o poftă fantastică. Am deschis ușa și am analizat primul raft: cașcaval, brânză cu mucegai, telemea de oi, telemea de vacă și cremă de brânză pufoasă Delaco. Am luat din nou telefonul și am sunat-o înapoi pe mama:

– Na, pentru că m-ai certat că te-am făcut de rușine când eram mică și n-am rămas pufoasă și curată, îți îndeplinesc dorința pufoșească acum. Am ales de pe raft crema de brânză pufoasă Delaco, în locul calupului cumpărat de la ciobani.

– Eih… și-n ultimul ceas și tot e bine!

superblog-nou-768x643

Acest text a fost scris pentru proba 2 a concursului Spring Superblog 2017.

Delaco-logo-vertical-290x300

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu

 

O educatoare La Fântâna fericirii

Te trezești dimineața ciufulit, cu pleoapele grele și cu dorința puternică de a arunca telefonul pe geam. Scoți o mână de sub pătură și te trec toți fiorii gândindu-te că trebuie să te dai jos din patul călduros, ca să dai startul unei noi zile. Și în secundele rămase înainte de a-ți schimba poziția corpului de la orizontală la verticală, visezi la un singur lucru: la ceva care să-ți dea putere, energie și să-ți ofere convingerea că poți duce la capăt tot ce ți-ai propus pentru ziua respectivă. Visezi la cafea!

funny-Batman-Superman-coffee-Meme-300x227

Hai să fim serioși! Nu toată lumea se dă jos din pat din prima, cu zâmbetul pân’ la urechi și cu o poftă de viață venită din neant, așa cum mai vedem prin filme sau reclame. Pentru majoritatea oamenilor, trezitul dimineața devreme este un chin: fața ți-e șifonată iar picioarele refuză să coopereze în drumul spre baie.

Iar singura care îți poate lumina dimineața este ea: cafeaua! Îți zâmbește în timp ce ia naștere în ibric, iar aroma ei îți umple bucătăria și sufletul de plăcere. Te transformă din vrăjitoarea cea rea, în Albă ca Zăpada; din Oana Zăvoranu, în Andreea Marin; din Florin Iordache, în Klaus Iohannis.

Cafeaua trezește partea pozitivă din tine, îți ascute toate simțurile și îți dă energia necesară pentru a avea o zi cât mai productivă.

Dar ce te faci în cazul în care alarma nu sună la timp și te trezești cu 10 minute înainte de a-ți începe programul la serviciu, cum am pățit eu azi dimineață? Ce-ți trece prin minte în momentul în care te uiți la ceas și realizezi că nu ai timp decât pentru a te îmbrăca și a fugi pe scări spre mașină?

Nu este nici: „Văleleu, n-am timp să mă machiez!”, nici „Văleleu, n-am timp să fac duș!”. Primul gând este: „Vai de capul meu, n-am timp să-mi beau cafeaua!”.

Și de aici pornește tot scenariul: „o să ajung la muncă, o să fiu nevoită să intru direct în pâine, o să casc toată ziua, n-o să am chef de nimic și, drept urmare, n-o să pot fi productivă deloc!”

teacher-instant-teacher-dust-add-coffee-t-shir-men-s-premium-t-shirt

Nu știu cum stă treaba în alte meserii, dar pentru o educatoare cafeaua de dimineață este vitală. Pentru că intri pe ușa grădiniței și nici nu apuci să dai jos geaca de pe tine, că trebuie să-l ajuți pe un prichindel să se dezlege la șireturi, pe unul să-și ungă felia de pâine cu unt și pe altul să-l desprinzi din brațele mamei, cu promisiunea că va veni repede să-l ia. Și dacă nu reușești să-l consolezi pe cel din urmă din prima, mai trebuie să stai câteva minute cu el în brațe, timp în care mai apar câțiva pe lângă tine care vor: să le ascuți creioanele, să le dai plastilină, să le faci codițe împletite, să le faci fundiță la șnurul de la pantaloni etc. Și toate acestea e important să le faci cu zâmbetul pe buze și căldură în privire, căci copiii simt dacă ești stresat și cu energia la minimum. Nu o spun cu răutate, dar parcă au un mic senzor care depistează gradul de epuizare al adultului și vor să-i testeze limita răbdării.

Și dacă astrele ți s-au aliniat aiurea și nu ai apucat să bei cafeaua înainte de a păși pe teritoriul micuților, undeva în adâncul minții tale se declanșează un țipăt de disperare. Oricâte giumbușlucuri ar face oamenii în miniatură, oricât de drăgălași ar fi atunci când țopăie pe lângă tine și-ți chicotesc în ureche, gândul îți fuge tot la gura aia de cafea salvatoare.

Teachers Love Coffee

Nu mi s-a întâmplat de multe ori să mă trezesc târziu și să nu apuc să beau licoarea magică acasă, dar în acele puține dăți am simțit că o iau razna la muncă și tot ce-mi doream era să apară în dreptul meu un aparat de cafea. Să-mi pot procura porția de fericire în câteva secunde, fără să ies din raza vizuală a copiilor, fără să părăsesc incinta clasei. Căci, dacă abia reușesc uneori să lipsesc un minut pentru a mă duce la toaletă, nici nu se pune problema să găsesc vreun moment liber, în care să fug la magazinul de peste stradă, pentru o cafea.

Și pentru că m-a măcinat problema asta, am început să mă interesez în stânga și-n dreapta și să caut soluții. Astfel, am descoperit fântâna fericirii: furnizorii de servicii pentru aprovizionare cu apă și cafea – La Fântâna.

160825_LFA_a&c_roll-up_85x200cm_150dpi_outline

Chiar dacă serviciile furnizate de ei sunt dedicate în mare parte companiilor, oamenilor care își desfășoară activitatea la birou și la întâlniri de afaceri, mie mi-au făcut cu ochiul câteva dintre abonamentele lor și mi-au dat impresia că s-ar mula perfect și pe nevoile cadrelor didactice. Căci oamenii de afaceri nu sunt singurii consumatori de cafea și apă. Așa cum ei își doresc un pahar sănătos de apă la birou și o ceașcă de cafea în pauza de masă, așa ne dorim și noi!

Abonamentul Feliz, spre exemplu, ar fi ideal pentru numărul de angajați din grădinița unde lucrez eu. Acest abonament implică livrarea și instalarea unui echipament Senseo Sarista și aprovizionarea cu 2 kg de cafea pe lună. Și nu orice fel de cafea!

cafea

Cafeaua boabe Kafune este fortifiantă și intensă, fiind un brand propriu La Fântâna, realizat din dorința de a-ți readuce zâmbetul pe buze atunci când simți că totul se prăbușește pe umerii tăi. Gustul său încărcat de prospețime și vitalitate reușește să te transpună pentru câteva clipe pe un tărâm însorit, unde grijile și problemele dispar în totalitate. Aroma sa îți mângâie sufletul și-ți îndreaptă gândurile spre soluții și răspunsuri, spre partea plină a ceștii.

Iar echipamentul Senseo Sarista este realizat special de La Fântâna pentru a-ți garanta o experiență Kafune cât mai intensă. Astfel, boabele de cafea sunt râșnite în momentul preparării, oferindu-ți o ceașcă de cafea proaspătă și blândă ca o adiere de primăvară.

Și dacă vă temeți de posibilitatea de a avea dificultăți în a utiliza această mașină de cafea, vă mai subliniez un atuu pe care îl are abonamentul Feliz: asigură, pe lângă livrare și instalare, un training de utilizare al aparatului, mentenanță și service. 

Și pentru că o ceașcă de cafea de calitate superioară nu are nevoie doar de boabe proaspăt râșnite, se recomandă și instalarea unui purificator pentru apă, pentru a avea la îndemână în orice clipă apă filtrată din belșug, pentru prepararea cafelei.

La Fântâna oferă abonamente avantajoase și pentru purificatoare. Abonamentul Standard din Gama Deluxe oferă două variante de purificator, mic sau mare, în funcție de necesitățile clientului, cu schimbarea filtrelor și ozonarea la interval de 6 luni.

Un astfel de purificator, însă, nu este necesar doar pentru obținerea unei cești de cafea. Nu mă înțelegeți greșit, nu-i exclud din ecuație pe cei care nu sunt băutori de cafea. Apa este vitală oricărei ființe de pe această planetă. Și nu cred că există ființă care să nu prefere o apă curată, fără impurități.

Ca o scurtă paranteză, din proprie experință vă spun ca apa de la robinet, nefiltrată, are un gust care-ți întoarce stomacul pe dos. M-am mutat de curând într-un bloc fără lift, la etajul 5. Și din motive de lene cronică, într-o seară, am preferat să las bidoanele de apă plată în mașină, convinsă fiind că mai am suficientă apă în casă pentru restul serii. Din păcate, însă, m-am înșelat și am fost nevoită să îmi pun în pahar apă de la robinet. Să mai spun ce viteză am prins pe scări, înapoi la mașină, să aduc bidoanele, după ce am luat primul și ultimul gât de apă din pahar? Imaginați-vă un Road Runner blond, scârbit și deshidratat.

Și ca să închei în mod convingător acest text, vă las 3 motive pentru care eu visez să găsesc într-o dimineață, la grădiniță, echipamentul Senseo Sarista, împreună cu boabele de cafea Kafune și apa filtrată de purificatorul La Fântâna:

  1. Aș avea posibilitatea, în orice clipă în care mă simt stoarsă ca o lămâie, să mă revigorez cu o ceașcă de cafea gustoasă și aromată, fără să-mi fac griji că pun în pericol siguranța copiilor părăsind clasa. În mai puține cuvinte: ar fi la îndemână!
  2. Ar spori eficiența și productivitatea activităților pe care le desfășor zilnic printre copii, mai ales în zilele în care cei mici par a avea baterii noi, în timp ce eu simt că ar trebui să mă conectez la vreun încărcător.
  3. Și nu-n ultimul rând, aș vedea cu siguranță mai multe zâmbete la colegele mele de muncă. Dacă cei mici chicotesc necondiționat, fie că-i ploaie sau soare, fie că-i dimineață sau seară, adulții mai au nevoie și de un mic ajutor pentru a scoate dopamina de la naftalină. Și ce-i mai potrivit pentru a stimula hormonul fericirii în momente stresante, decât o ceașcă savuroasă de cafea, râșnită proaspăt și realizată cu apă filtrată?

lafantana-299x300

Acest text a fost scris pentru prima probă a concursului Spring Superblog 2017. 

sursa foto: pinterest.com; http://super-blog.eu

Decizii de primăvară

Blank notepad and pencil

Dragi litere,

Am simțit că m-ați trădat în ultima vreme. Am crezut că m-ați uitat, că m-ați abandonat într-o lume în care supărările nu mai pot fi eliminiate, ci doar acumulate, una peste alta, claie peste grămadă, până la limita sufocării.

Am crezut că nu mai vreți să vă îmbrățișați pentru mine și să formați acele minunate cuvinte care mă făceau să ies din orice cotlon sumbru în care intram, cu sau fără voia mea.

S-a întâmplat într-o seară, iarna aceasta. Am ajuns acasă, pornită să vă iau din sertărașele voastre luminate și să vă așez în propoziții și fraze, care să mă ajute să închid ochii fără să-mi mai tremure pleoapele. Și nu am reușit. Am privit în zadar o pagină albă, ore în șir, fără să mișc un deget. Nu găseam un început, nu-mi puteam imagina un final. Era de parcă fântâna gândurilor mele secase și stăteam neputincioasă în fața ei, dorindu-mi să mai găsesc un ultim cuvânt ce merită scris.

Și am așteptat…

Inițial, am zis să fac o pauză, să mă adun și să o iau de la capăt. Așa că am lăsat laptopul deoparte și mi-am văzut de ale casei: mai un vas spălat, mai o tigaie încinsă, mai un dans cu mopul. Dar orele s-au transformat în zile, zilele în săptămâni și săptămânile în luni… și am renunțat cu totul la ceea ce credeam că face parte din mine: scrisul. 

Am renunțat să mai vânez subiecte, să mai conturez idei în minte și să-mi notez propoziții pe telefon.

V-am abandonat și eu, dragi litere… și-mi pare rău!

Zilele trecute priveam cum bloggerii se pregătesc sufletește pentru o nouă competiție de primăvară și parcă-mi era ciudă că nu pot face și eu asta. Făceam cărări bătute prin casă și mă răsuceam pe călcâie când mă apropiam prea tare de pereții camerelor, gândindu-mă: „și ce să scriu eu dacă mă hotărăsc să încerc din nou?”, „cu ce aș putea să impresionez?”, „mai am vreun gând care merită aplaudat?”, „mai pot oare să născocesc vreo idee care să merite citită?”.

Și-ntr-un final m-am tolănit resemnată în fotoliu și am aprins televizorul. Și stând așa cu telecomanda în mână, am simțit ditamai neonul cum se aprinde deasupra capului meu. Am sărit ca arsă și, de parcă propriile-mi gânduri îmi loviseră cutia craniană, mi-am vărsat frustrarea printr-un țipăt.

În ce m-am transformat?

În asta constă viața aia „matură”? Să te trezești odată cu găinile, să te duci la serviciu, să vii acasă cu părul creț și tălpile amorțite, să faci o cratiță de mâncare, să speli trei țoale și să dai cu mătura și apoi să te trântești în sufragerie la televizor, pentru că nu mai ai vlagă să tragi niciun vânt? Să încerci să citești două rânduri și să-ți fugă propozițiile din fața ochilor, de oboseală? Să te așezi noaptea în pat și să simți că nu ai făcut mare lucru pentru tine în ziua respectivă? Să ai în cap numai liste de cumpărături, facturi și sute de calcule ale aceluiași salariu, pe care parcă nici nu-l mai simți atunci când vine?

Și-n clipa aceea am realizat: dacă nu mă pun eu pe primul loc, nimeni n-o va face în locul meu. Dacă nu-mi pun propria fericire și propriile dorințe în fața celorlalte lucruri, voi rămâne mereu cu buza umflată și va trece timpul pe lângă mine, fără să simt că trăiesc cu adevărat.

Da, am început o nouă etapă în viața mea. Da, i-am oferit prioritate până acum și am crezut că asta e calea matură pe care trebuie să merg. Dar simt că am înlăturat prea multe lucruri care-mi aduceau zâmbetul pe buze, doar ca să fie totul perfect în noul drum pe care am pornit. 

Așa că începând de azi, dragi litere, căci despre voi era vorba, vă dau voie să vă strecurați din nou în viața mea; să-mi calmați nervii și să-mi mângâiați sufletul, să-mi luați gândurile haotice și să le transformați în surse de zâmbet pentru cititori.

Dragi litere, vă iert pentru că m-ați abandonat și îmi cer scuze că v-am abandonat și eu!

Dragi litere, eu mă înscriu la Spring Superblog 2017 și vă rog să-mi fiți alături, să ieșim cu capul sus și neșifonate! Promit să nu mai intru în panică dacă văd chiuveta plină de vase și coșul plin cu rufe și să nu mai închid pagina blogului doar ca să scot carnea din congelator. Promit să vă aloc măcar o oră din zi, să vă alint și să vă îmbrățișez așa cum o făceam pe vremuri.

Casa nu pleacă din loc, poate să aștepte…

Spring Superblog, here I come!

d2d97-macheta_pasaj-1024x341

sursa foto: pinterest.com; superblog.eu

Atunci când pleci de la mama de-acasă…

Nu exagerez cu nimic când spun că mama este cu adevărat o gospodină. De când mă știu, casa a fost mereu îngrijită, hainele curate și mâncarea delicioasă pe masă. Și de fiecare dată când o întrebam dacă eu voi ajunge vreodată să mă ridic la nivelul ei, îmi spunea : „Stai liniștită, mamă, nici eu n-am făcut nimic până să mă căsătoresc cu tatăl tău! Bineînțeles că o să reușești!”. 

living-together-test

Ce-i drept, încă nu m-am căsătorit dar pentru că am luat decizia să mă mut cu prietenul meu, am fost nevoită să învăț totul din mers. Și eu, la fel ca ea în tinerețe, nu făcusem mare lucru prin casă, ca să știu ce mă așteaptă. Făceam curățenie în camera mea, o dată pe săptămână și cam atât. În rest, ea mă răsfăța din toate punctele de vedere: dimineața, îmi făcea cafeluța, înainte să plec la serviciu; când ajungeam înapoi acasă, la prânz, mă așteptau o farfurie cu mâncare caldă și haine curate în care să mă schimb; dacă îmi era poftă de un anumit fel de mâncare, seara, mi-l făcea cu toată dragostea iar atunci când eram bolnavă, nu ezita o clipă să alerge la farmacie să-mi ia medicamente, să-mi facă ceai cald cu lămâie și să-mi pregătească o baie fierbinte. Dacă aveam nevoie de orice de la magazin și eram prea leneșă să mă duc, se oferea să se ducă ea în locul meu. Da, am fost o alintată, recunosc și poate că nu am apreciat suficient tot ceea ce făcea pentru mine, cu atâta drag. 

Dar acum am început să realizez.

Acum, dimineața, mă trezesc eu cu noaptea-n cap și fac cafeluța pentru mine și pentru prietenul meu. Îi pregătesc pachetul pe care-l ia la serviciu și abia apoi încep să mă îmbrac și să mă machiez (dacă mai apuc). Când ajung acasă, dacă nu e nimic de mâncare în frigider, e datoria mea* mă apuc imediat să gătesc ceva, să aranjez masa și să pun mâncare caldă în farfurie. Hainele, nici ele nu se spală singurele. Chiar dacă iubitul meu, la nervi, îmi mai spune uneori că nu fac mare lucru, doar apăs două, trei butoane la mașina de spălat, și pe alea trebuie să le apese cineva când și cum trebuie. Vasele, nici ele nu se curăță ca prin minune. Dacă la mama acasă le mai lăsam în chiuvetă și le spăla draga de ea, acum dacă le las acolo, tot acolo le găsesc și a doua zi și peste o săptămână. Mătura și mopul nu vor să facă treabă fără mine, oricât aș da din nas ca vrăjitoarea Samantha. Iar florile dacă uit să le ud, nu mi-o iartă și se sinucid cât ai zice pește.

46312056abfae8bbd3d4c64282ef4256

Nu mă înțelegeți greșit, nu mă plâng!

La început, în prima lună, a fost mai greu, până m-am obișnuit. Îmi părea că-s total dezorganizată și nu reușesc să le fac pe toate la timp, oricât aș încerca. Orele nu erau suficient de multe, treburile nu se terminau și efortul meu părea în zadar. Veneam gata obosită de la serviciu și mă panicam gândindu-mă la „câte am de făcut”.

Dar pe măsură ce au trecut zilele, totul a devenit din ce în ce mai ușor. Până și partea cu gătitul.

Țin să vă reamintesc că până la 26 de ani nu am făcut altceva decât paste cu unt și brânză și ouă prăjite. Atât! Da, da, rușinică mie…

Iar prima oară când am pus mâna pe o cratiță și pe alte ingrediente, tremuram ca un câine la injecție. În mintea mea era un haos total: „sigur nu o să-mi iasă!”, „sigur o să fac vreo prostie și o să dau foc la bucătărie”!, „dacă reușesc să gătesc fără să ardă casa, sigur nu o să fie comestibil și o să se supere Vali pe mine!”, „văleleu, o să rămân singură, înconjurată de pisici, că doar dragostea trece și prin stomac!”.

1d11dc00866f3a463343a32e84d3e823

Și cu gândurile astea în minte, am pornit în aventura gătitului. M-am luptat cu un piept de pui și cu niște legume și mă speriam ca nebuna de fiecare dată când ridicam capacul la tigaie, căci aveam impresia că o să sară tot pe mine. Vă zic drept, dacă mă filma cineva și mă punea pe youtube, mă știa tot mapamondul. Eram blindată cu mănuși, cârpe, spatule și clești și ziceam „Tatăl nostru” din două în două minute. Iar când am finalizat mâncarea, eram fleașcă, de ziceai că abia am ieșit de sub duș.

Emoțiile însă nu mi-au trecut decât după ce am văzut că prietenul meu gustă din mâncare și n-o scuipă în secunda doi în șervețel. Stăteam cu furculița în mână și-l fixam cu privirea la fiecare îmbucătură, până când s-a enervat și mi-a zis: „Nu mai fi așa panicată, femeie! Este foarte bună mâncarea. Dacă nu-mi plăcea, îți dădeai seama din prima!”. Nici atunci nu m-am relaxat complet dar parcă mi se luase totuși o piatră de pe inimă. După ce a terminat tot din farfurie, însă, m-am ridicat brusc de la masă și am început să țopăi prin bucătărie, de fericire că-mi ieșise mâncarea bună.

Acum, după trei luni, în care am tot încercat rețetele dictate prin telefon de mama, sunt mai relaxată în bucătărie. Îmi pun muzică pe fundal, cânt și dansez și am înlocuit sentimentul de panică cu ingredientul magic, pe care îl punea mama în fiecare fel de mâncare: dragostea.

Ce vreau să spun, de fapt, prin acest text e că nu e niciodată prea târziu să încerci ceva nou. Oricât de timorat ai fi și îngrijorat că n-o să-ți iasă, încercarea moarte n-are (decât dacă dai foc la bucătărie).

Dacă am reușit eu să gătesc și să fiu lăudată pentru fiecare farfurie de mâncare, înseamnă că oricine poate să o facă! 

*Se vede că am mai mult de o lună de zile de când n-am mai scris ceva pe blog. Intenția mea a fost să scriu un text prin care să exprim că orice schimbare e dificilă la început, dar dacă o faci cu drag, în final totul iese minunat. Însă, un singur cuvânt ales prost de mine a dat totul peste cap. Rectific și recunosc: am folosit de-a-n boulea cuvântul „datorie”. Nu mă obligă nimeni să fac ceea ce nu-mi doresc. Am vrut să subliniez că nu mi-a fost ușor la început să fac anumite lucruri dar tocmai pentru că am făcut-o din dragoste de fiecare dată, cu timpul a devenit din ce în ce mai ușor și natural. 

Ce am mai învățat din asta?

Să nu mai public textele fără a arunca o a doua privire pe ele, înainte. 

sursa foto: pinterest.com