Lansarea cărții „Femei perfect de imperfecte” – un vis devenit realitate

Atunci când unul din visurile tale devine realitate, amalgamul de emoții care te învăluie este copleșitor!

DSC_0465

Totul a început de la o idee minunată, venită din partea fetelor cu care scriu la Belvarevistă online pentru femei perfect de imperfecte: cum ar fi să scriem o carte? Cum ar fi să ne mutăm ideile din online în offline? Gândul ne-a surâs tuturor și ne-am apucat de treabă. Ce-i drept, celelalte fete au fost mai harnice decât mine și au terminat de scris capitolele lor înainte ca mie să-mi vină măcar o idee despre ce aș putea concepe. Ca să fiu sinceră, am avut câteva clipe când chiar credeam că voi renunța la proiect, că mă voi retrage din Belva, pentru că inspirația mă abandonase de tot.

Dar tot ele, fără să știe, m-au impulsionat să-mi pun povestea pe hârtie. Am citit capitolele lor și mi-am zis: „Da, am trecut și eu prin momente de cumpănă, am avut și eu experiențe extraordinar de plăcute și incredibil de crunte, despre care aș putea scrie.” Și m-am apucat de scris!

DSC_0443

Capitolul meu din cartea ”Femei perfect de imperfecte” a fost scris într-o singură zi. M-am așezat la laptop și mi-am spus că nu mă ridic din fața lui până nu termin. Mi-am cules amintirile, mi-am deschis toate sertarele sufletului și am așternut în 26 de pagini tot ce am considerat că merită citit. Am scris despre viața sentimentală, despre cum mi-am găsit sufletul pereche din prima dar am făcut marea greșeală să-l dau la o parte, crezând că va răsări în viața mea cineva mai bun, care să-mi ofere mai multă fericire; am scris despre regăsirea noastră și cum am așteptat ani de zile pentru a-l avea din nou în brațele mele; am scris și despre moartea tatălui meu, care m-a distrus pe interior dar m-a și împins de la spate, spre un alt drum, spre o altă meserie, pe care am ajuns să o iubesc; și, nu în ultimul rând, am încercat să transmit ideea că orice rău duce la bine, că orice șut în fund e un pas înainte și că atunci când te simți ajuns la pământ, tot ce-ți rămâne de făcut e să te ridici, să te scuturi și să mergi mai departe.

Câteva din cuvintele acestea am reușit să le rostesc și în discursul meu, ieri, la lansarea cărții. Nu știu cât de coerentă am fost, cât de tare mi-a tremurat vocea, dar știu că am simțit din partea tuturor celor prezenți acolo o energie extraordinară, o energie care m-a cuprins de la călcâie la ultimul fir de păr din creștetul capului. M-a ajutat să mă bâlbâi mai puțin și să prind curaj mai mult și vinul delicios de la Vinimondo. Înainte să urcăm pe „scenă”, ne-a fost oferit câte un pahar de vin de către Valentin Ceafalău, cel care a dat și startul la eveniment.

DSC_0450

Pășisem pe terasa localului Bistro Felix, din Iași, cu un singur gând: „Alexandra, trebuie să te ții pe picioare!”. Dar am văzut-o pe Andreea Ignat cum și-a deschis brațele cu lacrimi în ochi și am renunțat la orice scut, dând frâu liber emoțiilor. Mi-a părut bine să le revăd pe Belvele din gașca veche și să le cunosc pe minunatele Belve noi. Am avut un nod în gât și un ghem în stomac pe tot parcursul lansării, dar faptul că i-am avut alături de mine și pe mama mea și prietenul meu, m-a făcut să-mi țin echilibrul și să fac față tuturor trăirilor.

Iar despre clipa când am dat autografe, ce pot să spun? Nu credeam că mai există sentiment pe care să nu-l fi întâlnit. Bănuiam că e grozav să scrii dedicații oamenilor care sunt interesați de creațiile tale, dar nu îmi imaginam că este atât de înălțător, de încurajant, de inspirant! Mi-aș fi dorit să pot concepe pentru fiecare om care mi-a cerut autograful, un alt text, care să se muleze pe propria sa personalitate. Dar pentru că nu-i cunoșteam și pentru că am avut momente când mintea mi s-a blocat de la atâtea emoții, nu am reușit să fac asta. M-am uitat în ochii lor și am încercat să nu scriu bălării. Sper că am și reușit!

DSC_0513

Vreau să le mulțumesc celor care și-au făcut timp și au venit acolo, celor care ne-au susținut de pe margine, celor care m-au sunat să mă felicite și mi-au trimis mesaje pozitive dar și celor care nu au crezut în acest proiect, care l-au privit ca pe ceva irealizabil sau ca pe ceva trecător! Pentru că în viață nu ești înconjurat doar de susținători, trebuie să le mulțumești și criticilor; căci fără ei, n-ar mai fi haios.

DSC_0046 DSC_0056

sursa foto: Carmen Păun, una din minunatele belve

Telecredit.ro – plasa mea de siguranță financiară și anti-căprioare

black-friday-meme-tv

Chiar dacă a trecut ceva timp de la isteria cumpărăturilor, cunoscută și drept „Black Friday”, tot nu pot să-mi șterg din minte clipele pe care le-am petrecut căutând un televizor potrivit pentru noua mea locuință. Nu căutam cine știe ce navă spațială care să-mi acopere tot peretele + 50% din peretele vecinului, dar voiam un televizor la care să văd subtitrarea de pe fotoliu, fără ochelari. Nu căutam cine știe ce promoție fenomenală, nu mă așteptam să primesc pe lângă televizor și un Xbox, un sistem audio 5.1 și un pitic de sufragerie, care să-mi recomande posturile potrivite stării mele de spirit și să-mi manevreze telecomanda. Voiam doar un televizor pentru care să nu-mi vând un rinichi și să fiu nevoită să mânânc pâine cu gem un an de zile.

Și într-o seară neagră de vineri, am plecat cu prietenul de mână spre un magazin la ieșirea din oraș, unde am zis noi că n-ar fi chiar așa aglomerat și am putea găsi ceva pe placul nostru. Nu vreau să-i fac reclamă, pot doar să spun că începe cu M și se termină în ”etro”. Ajunși acolo, am descoperit că intuiția nu ne înșelase: erau 20 de oameni în tot magazinul, cu tot cu angajați. „Lux, tăticule!” ne-am spus amândoi și ne-am zâmbit mulțumiți, gândindu-ne că vom pleca în maximum jumătate de oră, cu tot cu televizor. 

Am pășit spre raionul cu pricina și am constatat că cea mai bună variantă era să luăm „dispozitivul fericirii puerile” în rate, întrucât portofelul se ascunsese bine în geantă și refuza să iasă la lumină, de rușine. Așa-i el, pudic… nu-i place să se arate gol în fața lumii.

Prietenul meu, la fel de rușinos ca portofelul, mi-a dat un cot și m-a rugat să întreb un angajat cum trebuie să procedăm pentru a achiziționa televizorul mult dorit. Am scanat încăperea și undeva în zare am descoperit o mândră căprioară ce purta în piept o legitimație a magazinului cu pricina. M-am îndreptat spre ea și după o discuție zâmbitoare, am aflat că era posibil să luăm televizorul în rate și că ea însăși se ocupa de aspectul acesta.

M-am consultat cu iubitul și ne-am îndreptat amândoi spre biroul pentru credit. I-am predat ștafeta conversației lui, întrucât era dornic să facă împrumutul pe numele său și am stat cumințică pe scaun. După ce i-a dat toate datele necesare stimatei domnișoare, aceasta a început să dea clickuri disperate pe același buton, spunându-ne că mai trebuie să așteptăm câteva clipe, întrucât „programul este suprasolicitat în perioada asta”. Am dat să-i zâmbesc a înțelegere și să-i menționez că nu e nicio problemă, moment în care am observat că eu ieșisem total din schemă. Figura mea drăgălașă nu mai prezenta interes, căprioara fiind acaparată total de prezența încărcată de masculinitate a iubitului meu.

În primă fază m-am simțit mândră. Aveam lângă mine așa frumusețe de bărbat, încât mândruței i se înmuiase mâna pe mouse. A crescut sufletul în mine!

Dar câteva clipe mai târziu, am simțit, brusc, nevoia să-i fac domnișoarei tastatura guler și monitorul joben. După ce a constatat că banca nu îi poate acorda împrumutul prietenului meu, s-a întors cu o sprânceană ridicată spre mine și mi-a zis duios, în timp ce-și gâdila un cercel:

– Dacă doriți dumneavoastră să-l ajutați pe domnul să-și cumpere televizorul, putem încerca așa! Deși eu mai am puțin și ar trebui să ies din tură, aș putea face o excepție, pentru a-l ajuta, dacă doriți și dumneavoastră să-l ajutați.

Probabil în ochii mei s-a citit dorința de a-i oferi stimatei un ajutor drept din fundul grădinii, căci a lăsat privirea în jos și a înghițit în sec.

– Da, aș dori să-l ajut! am răspuns eu, mergând pe același scenariu și păstrând un zâmbet politicos pe chip.

5f976dfd5c3cd7c5e1efb758fb6457f3

I-am oferit buletinul și toate datele necesare și am ajuns, din nou, în punctul în care domnișoara dădea click după click pe același buton, ce refuza să o bage în seamă.

– Dacă tot mai stăm și așteptăm, mă duc să mă uit la o saltea pentru pat. mi-a spus prietenul meu, ridicându-se de pe scaun.

– Ah, ce-aș vrea și eu o saltea aici lângă mine! Să mă întind pe ea și să dorm, sau măcar să mă relaxez puțin că nu mai pot de dimineață! a simțit nevoia să adauge scumpa domnișoară.

Mi-am dat două palme imaginare, gândindu-mă că mi se pare, că domnișoara vrea doar să fie amabilă, că am eu probleme cu gelozia și că ar trebui să mă liniștesc, că doar eu plec cu el acasă și nu ea, oricât de guralivă ar fi.

Numai că timp de patru ore, cât am stat cu fundul pe scaunul acela nenorocit de la biroul pentru credite, am văzut-o pe căprioară cum părăsea teritoriul profesionalismului și îi povestea prietenului meu toată experiența ei de când se angajase la banca respectivă, cum muncea ea, mititica, de dimineață până seară, în weekend și-n vise, cum nu mai avea viață personală și nu mai știa ce-nseamnă să te distrezi; ignorând, totodată, prezența mea din cadrul acțiunii.

M-am ridicat de vreo două ori, m-am dus la raionul cu cărți, am luat una și m-am întors pe scaun, am răsfoit-o, făcând tot posibilul să îi ignor înțepăturile și să-mi păstrez calmul. Dar căprioara a pulsat și a insistat să-mi ridice tensiunea, întinzând în dreptul meu un castron cu două bomboane, fără să-și ia privirea de la al meu iubit:

– Ia o bombonică, să te mai îndulcești!

Nu mă simt eu mare doamnă, nu am pretenții să mi se vorbească cu „dumneavoastră” dar în momentul acela am vrut să îi bag bomboanele pe gât cu tot cu castron. Să-i lustruiesc esofagul în așa hal încât să mănânce tot restul vieții numai sare și să i se pară tot dulce. Am zâmbit, însă, și i-am răspuns doar cu „Nu, mulțumesc! Mai durează mult?”.

Căprioara nu s-a lăsat. A mai băgat o fisă, vrând să-i demonstreze iubitului meu sacrificul suprem:

– Eu sunt dispusă să mai aștept jumătate de oră, 45 de minute, să rezolvăm cu creditul în seara asta și să puteți pleca cu televizorul. Depinde doar de dumneavoastră dacă mai doriți să așteptați. Văd că domnul ar fi dispus și el.

Am zâmbit din nou și am acceptat să mai așteptăm puțin.

– Dacă nu și nu, o să îl sun eu pe domnul mâine și vine dimineață să rezolvăm.

Atunci am cedat și zâmbetului i-a luat loc privirea mea de „mai du-te-n moaș-ta pe gheață cu patinele ruginite!”. Stimata mândruță s-a simțit probabil, pentru prima oară, cu musca pe căciulă și s-a corectat:

– De fapt, o să vă sun pe dumneavoastră, căci am numărul aici în baza de date.

Am plecat în seara aceea, fără televizor, după ce am așteptat patru spre cinci ore să îmi fie acordat creditul, fără succes, deși fusese aprobat:

– Nu intră banii. Dacă nu intră, nu intră…

Am revenit a doua zi și, spre surprinderea nimănui, am mai stat două ore cu fundul pe același scaun, deoarece:

– mândruța a introdus greșit prețul televizorului în baza de date și a trebuit să refacă contractul;

– mândruța nu-și găsea pixul și a început să facă o criză de isterie, țipând la colegii ei să-i aducă „un nenorocit de pix”;

– mândruța a vorbit la telefon cu o prietenă de-a ei și i-a povestit că merge greu treaba și va întârzia la întâlnire, pentru că „nemernicii ăia de colegi îi fură toate pixurile și a căutat jumătate de oră un pix în tot magazinul”;

– mândruța își lăsase părul desprins de data aceasta și se dăduse cu rimel, iar șuvița numărul paișpe îi venea în ochi și se împletea cu două, trei gene, de la colțul ochiului stâng, fapt care îi distrăgea atenția o dată la câteva secunde.

E lungă povestea, știu, și vă cer mii de scuze pentru frustrarea acumulată atunci și vărsată acum! Dar acela a fost momentul când mi-am spus că nu voi mai lua credit în vecii vecilor, Amin!

Însă, am descoperit o modalitate de a face un împrumut rapid – un credit nebancar:

  • fără bătăi de cap și nervi călcați în picioare;
  • fără timp petrecut cu fundul pe un scaun, într-un magazin la capătul orașului;
  • fără dobândă;
  • fără acte;
  • fără căprioare ce au băut prea mult din fântâna cu tupeu.

logo_vectorial_Telecredit_cu_slogan.-300x152

Am descoperit plasa mea de siguranță financiară și emoțională: Telecredit.ro. Apelând la acest serviciu, nu este nevoie decât să fiu conectată la internet și dispusă să completez un formular. Așa că dacă îmi voi mai dori să achiziționez vreun produs și portofelul se va ascunde, din nou, de mine, în adâncul genții, voi apela la un credit rapid online. Astfel, voi evita situațiile neplăcute și-mi voi rezolva și problema financiară.

Photo-1

Acest text a fost scris pentru proba 12 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu

Casa din vis – Tot AIA e!

Când ești în concediu medical de aproape două săptămâni și n-ai mai părăsit apartamentul nici până la magazin să cumperi pâine, mintea ta începe să o ia razna. Te plimbi dintr-o cameră în alta, te ridici din pat ca să te așezi pe canapea și te ridici de pe canapea, ca să te așezi pe wc. Te uiți pe geam și vezi că soarele nu mai face mofturi și nu se mai ascunde printre nori și parcă ți se face dor să simți mângâierea razelor sale pe obraji.

C-așa-i omu: când trebuie să umble prin oraș, ar vrea să stea acasă și să lenevească și când e nevoit să sta acasă, parcă ar vrea să umble prin oraș.

Și nu știu dacă a fost efectul atâtor medicamente băgate în sistem sau pur și simplu așa joacă mintea mea când e plictiseala-n toi dar într-o seară, m-am întins pe covorul din sufragerie și am privit ploaia cum bătea în velux, gândindu-mă cum ar fi fost perioada asta de izolare la domiciliu, dacă locuiam la casă.

Nu mă gândeam la o casă în oraș, bineînțeles; căci oricum n-am să înțeleg niciodată de ce ai da un apartament la oraș, pentru o casă situată tot printre blocuri. Îmi imaginam o casă undeva la munte, să fie înconjurată de natură, de verde, de miros proaspăt care-ți pătrunde până-n suflet și-ți provoacă usturimi la nări. Să mă întind, la fel, pe un covor, în sufragerie, să deschid ușa principală și să văd printre degetele de la picioare norii tăiați de vârful muntelui.

Și cum stăteam și meditam, mintea mea a dat play la o melodie de la Hara: AIA e, ye, ye, viața-i dată pe repede și cum o dai, cum n-o dai tot nu e cum e/ AIA e, ye, ye, nu e clar nu e limpede că viața trece, doar una e și e, tot AIA e!”. Am zâmbit în timp ce fredonam, căci eram surprinsă de ce conexiuni face creierul meu uneori: AIA Proiect era un birou de proiectare de care aflasem la un concurs de bloggeri, zis și Superblog. Cu ce se ocupa? Cu proiecte case bineînțeles!

aia-proiect

M-am ridicat la verticală și mi-am luat laptopul în brațe. Ca un blogger cu prea mult timp liber pe mâini ce eram, am început să-mi caut de lucru. Dacă tot nu puteam părăsi apartamentul, măcar puteam să visez la un proiect pentru viitor.

Ca să îmi construiesc o casă la munte aș fi avut nevoie de un teren. Dar cum n-am nicio Mătușa Tamara prin arborele genealogic și nici n-am câștigat încă la loto, singura variantă pentru a nu mă dezumfla de la bun început a fost să dau „skip” la pasul acesta; să mă gândesc cum o făceam prin liceu, la matematică: să presupunem prin absurd că o să fac mulți bani din blogging și o să-mi cumpăr teren la munte.

Dacă am trecut cu bine de pasul acesta, am început să iau în considerare următoarea etapă: găsirea unui proiectant care să-mi ușureze munca. Un om căruia să-i pese de timpul și de banii mei și să-mi ofere calitatea cea mai bună pentru suma de care dispun. Căci dacă tot sacrific pușculița, măcar să merite efortul. În acest caz, serviciile echipei AIA Proiect m-ar scuti de multe probleme:

  • m-ar ajuta să aleg un proiect de casă adaptat necesităților mele, chiar personalizat în funcție de orice moft pe care l-aș putea avea;
  • m-ar ajuta în obținerea certificatul de urbanism, asigurându-mi dobândirea autorizației de construire;
  • m-ar ajuta să fructific fiecare avantaj dat de amplasarea terenului și să camuflez dezavantajele, în mod eficient;
  • m-ar ajuta să găsesc constructori profesioniști, care să se muleze pe dorințele și așteptările mele;
  • m-ar ajuta să găsesc furnizori capabili să-mi ofere materiale de calitate și la un preț avantajos.

Acum că visul îmi era pe jumătate îndeplinit, urma să-mi imaginez cum ar fi arătat casa ideală – locul unde aș fi putut să evadez când mi se punea pata pe tot. Dacă blogul mi-l transformasem într-o grădină, în care apar și trandafiri și buruieni; aveam nevoie și de o casă, în care să intru atunci când e prea rece ploaia din grădină.

Nu m-am gândit la o casă prea înaltă. O casă cu un etaj și o mansardă mi-ar fi fost mai mult decât suficient. Să pășesc într-un hol micuț, decorat cu câteva tablouri și glastre cu flori. În stânga să fie sufrageria, locul unde să mă strâng seara cu iubitul, prietenii, familia și să depănăm amintiri, să jucăm jocuri și să creăm alte amintiri noi. În dreapta, să fie bucătăria. Cu multe dulapuri pentru depozitarea tuturor oalelor și țucalelor, căci întotdeauna am avut problema asta a spațiului. În mijlocul bucătăriei să fie o masă mare, încăpătoare pentru toți cei care vor dori să guste din bucatele noastre. Lângă bucătărie, ar fi ideal să avem o toaletă, ca să nu fim nevoiți să urcăm la etaj, de fiecare dată când ne pălește vreo nevoie.

La etaj să fie dormitoarele, decorate cât mai minimalist dar neapărat cu un dressing, unde să-mi depozitez toate hainele de care nu reușesc să mă despart, indiferent de cât de vechi ar fi sau cât de rar le folosesc. Fiecare dormitor să aibă baie proprie, ca să evităm eventualele blesteme ale musafirilor, atunci când stăm prea mult scufundați în cadă.

Iar mansarda să fie locul meu. Să aibă un birou situat în  mijloc, unde să mă așez și să-mi aștern gândurile în scris. Geamul să fie musai rotund, cu pervazul suficient de lat încât să mă pot întinde pe el, cu o pernă în spate și o carte faină în mână. Iar pereții să fie acoperiți de rafturi pe care să-mi așez colecția de cărți.

Casa ar avea și o curte imensă, cu un foișor și ieșire la un lac, unde să poată pescui prietenul meu. O grădină reală n-ar fi nici ea de prisos, iar în aceasta nu ar avea loc buruienile, ci doar trandafirii.

Cu detaliile acestea în minte, am accesat site-ul biroului de proiectare AIA Proiect și am încercat să-mi fac o idee despre cum ar arăta casa din vis. Nu am reușit să introduc toate datele pe care le aveam în minte dar am văzut că eventualele modificări la un proiect de casă sugerat de ei sunt gratuite. De asemenea, dacă aș alege acel proiect prezentat de ei, acesta ar include toate cele trei capitole importante proiectării unei case:  Proiect Arhitectură, Proiect Rezistență și Proiect Instalații.

This slideshow requires JavaScript.

M-am trezit din visare în noaptea aceea dar o idee mi-a rămas conturată în minte. Las’ că mă fac eu blogger mare și îmi construiesc casa visurilor mele! Și-atunci să vezi texte scrise, din mansardă, din foișor, din mijlocul grădinii de trandafiri!

Acest text a fost scris pentru proba 11 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: aia-proiect.ro

Ștrumpfița la cratiță

„Ștrumpfița mea gospodină!” mă lăuda mama, pe la 6-7 ani, când mă vedea că-mi strâng lucrurile de prin cameră. Nu se întâmpla asta foarte des, dar când se întâmpla mama era tare mândră de mine.

Anii au trecut, „Ștrumpfița” a crescut și s-a mutat la casa ei, unde a trebuit să devină gospodină cu adevărat, fie că i-a convenit, fie că nu. A învățat cum se manevrează mopul și mașina de spălat, a descoperit că aragazul nu mușcă dacă vrei să gătești ceva pe el și a dobândit curaj să deschidă chiar și cuptorul.

Ștrumpfița nu gătește în fiecare zi. Dacă stau bine să mă gândesc, Ștrumpfița refuză să gătească în zilele care se termină în „i”. Dar și când o face, iese o mâncare așa bună că te ștrumpfo-lingi pe toate degetele de minim două ori!

O singură dată a reușit s-o ștrumpfească în așa hal încât a zis că nu mai calcă în bucătărie o perioadă. Nu a dat foc la casă, nu a ars mâncarea, nu a băgat panica-n vecini! Doar că tot pe ce punea mâna, refuza să stea și o lua la ștrumpfo-sănătoasa, pe sub masă, pe sub dulap, pe gresie. Din Ștrumpfița (Smurfette) se transformase în „Bleguțul” (Clumsy).

În primă fază a scos din ștrumpfo-ngelator un piept de pui congelat. L-a băgat la microunde și a pregătit tigaia. Când s-a auzit ștrumpfo-sunetul magic al cuptorului cu microunde, a scos pieptul și l-a pus pe tocător. A luat cuțitul din ceramică din ștrumpfo-sertar și și-a adus aminte de vorbele iubitului ei ștrumpf: „Ai grijă să nu scapi cuțitul pe jos, că-i sare vârful!”. L-a strâns cu putere și a dat să taie prima bucată din pieptul de pui, moment în care printr-o „extorsiune a unui degajament al unei construcții în apă” cuțitul i-a ștrumpfo-sărit din mână și a ștrumpfo-aterizat direct pe gresie.

Ștrumpfița a închis ochii și a început să spună toate ștrumpfo-rugăciunile pe care le știa: „Papa Ștrumpf al nostru care ești în ciupercă/ Sfințească-se ștrumpfii tăi/ Vie Ștrumpfăția ta…” precum și „Ștrumpf, Ștrumpfel al meu, Ce mi te-a dat Ștrumpfozeu…” 

Apoi, și-a făcut curaj și a aruncat o privire spre cuțit. Era clar. Dădu-se cu bâta-n ștrumpf! Vârful cuțitului dispăruse, fără urme de întoarcere…

A luat cuțitul de pe jos și l-a aruncat în chiuvetă, țipând: „Du-te-n ștrumpfu meu!”.

Și-a spus că e doar un ghinion și a continuat să ștrumpfo-gătească. Totul părea să meargă ca pe ștrumpfi, iar Ștrumpfița era foarte entuziasmată. Cânta și dansa în timp ce amesteca în tigaie pieptul de pui și legumele și era convinsă că nu se va mai întâmpla nimic rău. Doar nu putea să dea cu ștrumpfii-n fasole de două ori în aceeași zi.

Dar astrele nu au ținut cu ea și în secunda doi, a văzut capacul de la tigaie cum își ia avânt și zboară în aceeași direcție în care zburase și cuțitul. Și dacă acesta era deznodământul era ștrumfastic! Dar când a dat de gresie, capacul s-a zbârlit în așa hal încât și-a împroșcat sticla în toată bucătăria.

Ștrumpfița și-a pus o mână-n șold și a închis aragazul. Se resemnase cu gândul că nu era ziua ei norocoasă și nu voia să mai facă alte belele. Deh, omului sărac nici ștrumpfii nu-i trag…

A luat ștrumpfo-mobilul din poșetă și l-a sunat pe Ștrumpful Șef de Trib:

– Dragul meu, ți-am mai spus cât de mult te ștrumpfesc?

– Ce-ai făcut, de ai vocea asta mieroasă, Ștrumpfițo?

– Am stricat cuțitul pe care l-ai cumpărat tu și am spart și capacul de la tigaie! Nu mă certa…

– Asta e. Nu te descuraja! Ai o zi mai proastă… și ce faci bun de papă?

– Ei fac bun? Nu mai fac nimic… o să mai gătesc eu la paștele ștrumpfilor!

O bună perioadă de timp Ștrumpfița nu s-a mai atins de tigăi și cuțite iar Ștrumpful Șef a preluat controlul ștrumpfo-bucătăriei, salvând restul oalelor și țucalelor de la o moarte ștrumpfo-sigură!

afis-mic-Strumpfi

Și pentru că dintotdeauna mi-au plăcut ștrumpfii și am urmărit toate desenele animate și toate filmele de aventură și comedie, în care ei erau protagoniștii, nu voi rata nici ultimul film: „Smurfs: The Lost Village (Strumpfii: Satul Pierdut)”, care va fi lansat în România pe 31 martie 2017, după cum ne anunță cei de la InterComFilm.

Astăzi chiar am revăzut primele două animații: The Smurfs și The Smurfs 2 și m-am amuzat teribil. Și chiar dacă filmul cel nou nu este realizat în același stil, ci este concentrat 100% pe viața ștrumpfească, fără teleportări în New York și ștrumpfi care folosesc tehnologia pentru a-și salva pielea, sunt convinsă că-l voi savura la fel de mult.

Text scris pentru proba 10 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de InterComFilm.

Sunt Belvă! Sunt femeie perfect de imperfectă!

În toamna anului 2010 am făcut cunoștință cu Belva. I-am trimis câteva texte pe mail și am sperat să îi placă stilul meu de a scrie și să mă ia sub aripa sa. Dorința mi-a fost îndeplinită și la scurt timp am primit răspunsul: Belva mă voia parte din echipă!

De atunci am crescut împreună. Am trecut prin schimbări de look, prin schimbări de opinii, am râs și am plâns prin intermediul textelor noastre. Chiar dacă nu ne-am văzut la ochi prea des, relația a rămas una strânsă peste ani.

302437_10150306814073988_1280036701_n

Iar acum a venit momentul să ne rupem bucăți din suflet și să le împărtășim cu voi. Chiar dacă ne-am exprimat părerile sincere în scris de-a lungul timpului, poveștile care ne-au marcat și ne-au ajutat să ne ridicăm, să ne maturizăm, au rămas undeva în adâncul minții noastre. Le-am păstrat pentru un astfel de eveniment…

Le-am păstrat pentru „Femei perfect de imperfecte”, o minunăție de carte (vă spun drept!) care se va lansa duminica asta la Brașov. De ce „perfect de imperfecte”? Pentru că nu suntem femeile acelea de pe copertele revistelor, care vor să ascundă și să retușeze orice defect de pe chip, trup și suflet. Suntem mândre de calitățile pe care le avem dar și de imperfecțiuni, căci acelea sunt sarea și piperul din viețile noastre.

17554139_10154918459435923_8669799861012382333_n

Chiar dacă în ultima săptămână am fost bolnavă, slăbită și am uitat cum mai e să stai în poziție verticală, când am văzut afișul cu lansarea, am simțit un imbold de energie și sănătate cum îmi pătrunde în tot corpul.

Până pe 2 aprilie am tot timpul să mă pun pe picioare așa cum trebuie și să particip la cel mai fain eveniment de primăvara aceasta.

Vă las o părticică din capitolul meu de femeie perfect de imperfectă:

„Gestul a fost eroic. Mai ales că, în doar câteva minute, dintr-un capăt al trenului a început să se audă un mormăit îngrozitor, însoțit de o pereche de pantofi târșâiți pe podea. Am strâns pleoapele cu putere și am simțit cum, brusc, sângele îmi îngheață-n vene. Vali a pus o mână pe mine și mi-a șoptit să stau liniștită și să nu scot nici un sunet. Am aprobat din cap și am înghițit în sec, încercând să nu las nicio lacrimă să mi se prelingă pe obraz.

Deși toată întâmplarea nu a durat mai mult de un minut, mie mi-a părut o veșnicie. Ascultam mormăitul cum se apropie de locul unde eram noi și mă rugam ca ființa respectivă să mărească pasul, să plece mai repede și să nu ne facă nimic. Așa că am încercat să mă gândesc la lucrurile care mă făceau fericită: la familia mea, la prietenii mei și, nu în ultimul rând, la omul care mă ținea atunci în brațe, ocrotindu-mă. M-am gândit la prima noastră întâlnire, la primul sărut, la primul trandafir primit în dar de la el și la prima oară când am adormit cu capul pe pieptul său.”

perfecte3-1162x480

Sper să vă fi stârnit curiozitatea și să nu treceți nepăsători pe lângă ea, atunci când o veți vedea în librării!

 

Maricica și shaorma bio

Umblă pe facebook o vorbă celebră: „Toată lumea crede că visul oricărei femei este acela de a îşi găsi bărbatul ideal!  Pe naiba! Visul oricărei femei este să mănânce cât vrea şi să nu se îngraşe!” 

cartoon-fat-women-shocked-to-see-scale-illustration-55849739

Ei bine, cu ideea asta în minte am luat decizia de a lansa afacerea „Fast Food Bio”. M-am gândit la tentații, la decizii și remușcări. Am văzut-o pe Maricica cum trece pe lângă un fast food, se linge pe buze, mai face doi pași, crezând că dacă trece de magazin trece și pofta. Am văzut-o cum face, brusc, stânga împrejur și se așează la coadă, își comandă o shaorma cu de toate și pleacă fericită. Și am mai văzut-o apoi cuprinsă de regrete, că doar instructorul i-a spus să renunțe la mâncarea de tip fast food, să bea mai multă apă și să facă mai multă mișcare ca să aibă un corp sănătos. Și sunt multe Maricici de-alde Maricica…

Dar de ce să nu fie Maricica fericită până la final? Nu merită Maricica un Happy End? Să-l aibă și pe Făt Frumos din Lacrimă și pe Făt Frumos din Shaorma? Să aibă și un corp sănătos dar și niște papile gustative fericite?

Afacerea pornise bine. Eram idolul Maricicăi! Venea în fiecare zi și-și comanda o shaorma cu piept de pui, cartofi copți tăiați rondele, sos de usturoi, salată de varză și feliuțe de roșii. Și pe lângă Maricica, mai veneau și colegele ei de muncă, fetele de la sală, prietenele de pe Facebook și tovarășii din autobuzul 102.

Dar într-o zi, Maricica a venit la mine și mi-a spus cu o franchețe ieșită din comun: „Auzi, domnișoară, faci o treabă foarte bună aici. Dar de ce nu te gândești tu și la sănătatea și fericirea celor din extremitățile orașului? Te-ai proptit aici în centru dar la sărmanii mâncători de „bombe calorice” din celelalte cartiere mai mărginașe de ce nu te gândești?”. Am rămas un pic blocată și am zâmbit tâmp. Avea dreptate femeia. Afacerea avea deja 2 ani de profit. Ar fi fost momentul să evoluez!

ef5a6100c3f573c4ee4a30dcbdf87d16

I-am răspuns la fel de franc: „Ar trebui să investesc ceva bani și momentan nu am niciun ajutor financiar!”

Maricica și-a pus o mână-n șold și alta-n bărbie, s-a apropiat cu privirea ei ageră de mine și mi-a șoptit: „Domnișoară, fă un credit bancar!”

Au trecut câteva zile și vorbele Maricicăi mă bântuiau în continuu iar mintea mea bolnavă, creatoare de scenarii, nu mă ajuta prea mult. Mi-i imaginam pe bieții cetățeni din celelalte cartiere cum se zbat de ceasul morții să mănânce sănătos dar tentația unei shaorma e prea mare. Îi și vedeam cum mă arată cu degetul pe stradă și țipă „tu ești vinovată!”.

Îmi era din ce în ce mai greu să mă concentrez la serviciu. În loc de „să aveți poftă!” spuneam „să vă fie de bine”, scăpam toate lipiile pe jos, mâncam toate murăturile și nu mai aveam ce să le pun clienților. Ce să vă mai povestesc? Era nenorocire mare…

Dar într-o altă zi cu soare, Maricica mi-a întors favoarea și m-a salvat ea pe mine. S-a apropiat fericită de mine și mi-a întins o bucată ruptă dintr-o factură.

– Ia de aici! M-am interesat la colegele mele de muncă și ți-am făcut rost de credit!

Am aruncat o privire pe spatele facturii și am văzut notat un nume și-un slogan: AVBS Credit;  „Visează… obține cu AVBS”

– Eu nu mă pricep, a continuat ea, dar mi-au zis fetele că dacă îi contactezi, se ocupă ei de tine și-ți fac rost de creditul de care ai nevoie. Așa nu mai alergi tu pe la toate băncile și nu mai stai tu la cozi interminabile doar ca să pleci cu coada între picioare. Și au și un slogan simpatic! Te îndeamnă să visezi dar să și faci ceva ca să îți îndeplinești visul.

AVBS-iti-crediteaza-AFACEREA-1021x576

Am ajuns în ziua aceea acasă și am început să mă documentez. Avusese dreptate Maricica. AVBS Credit era fix ce aveam eu nevoie pentru a scăpa de coșmaruri și a nu avea pe niciun cetățean din oraș pe conștiință.

AVBS Credit înțelege importanța afacerilor micro, mici și mijlocii în economia europeană și e dispus să dea o mână de ajutor micilor întreprinzători ca să-și dezvolte afacerea și să-și ducă visul la bun sfârșit.

Astfel, din oferta de credite pentru IMM (Întreprinderi Micro, Mici şi Mijlocii) am fost îndrumată de brokerul bancar de la AVBS Credit spre creditul pentru investiții. Mi-a explicat că acesta se potrivește necesităților mele deoarece implică posibilitatea IMM-urilor de a-și dezvolta afacerea prin investiția în propria companie, achiziții, construcții și refinanțări de orice tip. Dacă eu îmi doream achiziția unui loc pentru a construi un nou „Fast Food Bio”, acest tip de credit se plia numai bine pe necesitățile mele având numeroase beneficii: până la 7 ani perioada de creditare, maximum 150.000 EURO credit și un avans de minimum 30% din valoarea proiectului de finanțare. 

AVBS-CREDIT-300x168

Am dormit mai bine în serile următoare, gândind pozitiv și fiind aproape convinsă că totul va avea o finalizare de succes. Zic „aproape” căci, după cum spuneam și mai devreme, mintea mea bolnavă tot lucra în continuu și încerca să-mi strice ploile. Dar nu m-am lăsat învinsă. Am visat în continuu cum voi adăuga și alte produse în meniu: sandwichuri bio, budincă, fursecuri și foietaj, toate făcute din alimente sănătoase, bio, fără substanțe care conțin tot tabelul lui Mendeleev.

Îi mulțumesc Maricicăi că a apărut în viața mea și mi-a înmânat, printre două înfulecături de shaorma, bilețelul magic pe care scria AVBS Credit. Dacă merge bine treaba, cine știe?… poate o fac asociată!

27708364

Acest text a fost scris pentru proba 9 a concursului Spring Superblog 2017. 

sursa foto: pinterest.ro; super-blog.eu; avbs.ro

Sejur în doi

large

Dragul meu,

Îți scriu această scrisoare pentru că am rămas fără feluri prin care să-ți spun că te iubesc! Pentru că tu meriți să știi, iar eu merit să-mi descarc sufletul.

Astăzi m-ai surprins din nou. Nu prin faptul că ai gătit și am mâncat cu poftă amândoi, nu prin faptul că m-ai luat în brațe și mi-ai spus că totul va fi bine, atunci când m-am ridicat din pat și am simțit că se învârte pământul cu mine; nici chiar pentru că mi-ai povestit cum ai visat azinoapte că-mi căutai leacuri să mă vindeci, ca să nu mă mai vezi lipsită de vlagă în pat.

M-ai surprins când ai pășit în bucătărie cu chitara în mână și ai început să-mi cânți. Te priveam mesmerizată și simțeam cum ușor, ușor mă întorc câte un pic în trecut. Simțeam cum sunt din nou pe plajă, la mare, cu picioarele goale în nisip, cu ochii închiși, cu vântul în plete și cu glasul tău melodios în urechi.

Nu ne alergam pe malul mării precum îndrăgostiții din filme, nu mă prindeai ca apoi să mă iei în brațe și să ne învârtim sărutându-ne. Nu. Noi ne alergam prin cort. Ne trezeam dimineața devreme, în dogoreala soarelui care nu ne permitea să lenevim prea mult și ne iubeam ciufuliți.

Pe vremea aia mă lăsai să fac singură curat în cort. Acum facem amândoi curățenie în casă. Am crescut!

Pe atunci te certam căci intrai cu picioarele pline de nisip în sacul de dormit. Acum te cert că lași lumina aprinsă de fiecare dată când ieși de la baie. Am schimbat macazul!

Dar astăzi, ascultându-te, mi s-a făcut dor de o escapadă la mare. Doar noi doi. O nebunie de weekend. Știu că abia a început primăvara și că nu e sezonul potrivit. Dar așa suntem noi, fetele: ne apucă nostalgia când vă e lumea mai dragă și atunci lăsăm capul într-o parte și vă privim printre gene, așteptând să ne înțelegeți emoția și dorințele, doar din strălucirea ochilor.

Numai gândește-te! Pe atunci plecam cu două, trei bancnote în portofel și cu sacoșile pline de conserve, șnițele și cașcaval feliat. Nu ne doream nici cazare la hotel, nici distracție la piscină. Orice camping era bun, orice duș cu apă caldă era convenabil. Aveam mai puțini ani iar mofturile erau direct proporționale cu banii pe care îi primeam de la părinți.

26Acum, însă, suntem pe barba noastră. Putem să aruncăm un ochi pe vreo ofertă la un hotel. Ne permitem o cazare la hotel la mare, să adormim în așternuturi curate, pe o saltea moale, confortabilă și să ne trezim când soarele deja este sus pe cer. Să coborâm la restaurant pentru micul dejun și să ne alegem de la bufetul suedez tot ce ne poftește inimioara. Să bem apoi o bere rece pe șezlong, lângă piscină și dacă vremea nu e prea mohorâtă, să ne bălăcim un pic. Bine, eu să mă bălăcesc. Tu să înoți!

Uite, eu m-am documentat puțin și am găsit cazare în Mamaia. Da, știu ce o să zici. Că acolo se duc toți fițoșii, că e mai bine în Vama Veche. Dar nu e chiar așa. Din câte am văzut eu, pițipoancele și-au mutat domiciliul, pe durata sezonului estival, tocmai la noi în Vamă. Or fi auzit că e cool să dansezi pe plajă la Stuff.

Dragul meu, hai să încercăm și un alt soi de escapadă la mare. Să testăm apele mării în altă zonă. Eu îmi amintesc cu drag de mini-vacanța pe care am petrecut-o cu ai mei părinți la mare, pe vremea când învățam să fac fundă la șiret. Ne-am cazat atunci la Hotel Aurora în Mamaia. Era înainte să fie construit parcul acvatic Aqua Magic dar tot erau modalități faine de a-ți petrece timpul. Ne-am plimbat prin satul de vacanță, am admirat stațiunea de la înălțime, urcând în telegondolă; am amintiri minunate din perioada aceea.

Dragul meu, vreau să le retrăiesc cu tine!08

Îți spuneam, la începutul scrisorii, că am rămas fără feluri prin care să-ți spun că te iubesc! Uite, vreau să-ți spun „te iubesc” la răsăritul soarelui, pe plajă, în Mamaia. Să ne sărutăm cu foc și-apoi să mergem în camera noastră, să dăm drumul la o muzică în surdină și să moțăim în pat până ne dispare de pe chip epuizarea.

Aștept cu nerăbdare răspunsul tău,

Porumbița

P.S: neapărat să iei chitara!

Aurora-768x566

Text scris pentru proba 8 a concursului Spring Superblog 2017, probă sponsorizată de Hotel Aurora din Mamaia. 

sursa foto: weheartit.com; super-blog.eu

O scrisoare tradusă

„Omul peșterii se întoarce acasă într-o seară, cu o falcă-n cer și-una-n pământ. Dă bolovanul la o parte, pășește în grotă și o ia pe femeie la ture:

– Tu știai, măi femeie, că mai există și alte limbi pe lume?

– Normal, bărbate. Fiecare om are limba sa.

– Nu la limba din spatele dinților mă refer, femeie! La limba vorbită.

– Nu înțeleg.

– Să-ți povestesc: eram la vânătoare azi cu musculosul din peștera a doua de lângă munte. Și vine la mine așa țâfnos, își înfige sulița în pământ și-mi spune că el a descoperit în peștera sa niște semne pe perete și că vrea să le traducă. M-am uitat chiorâș la el și l-am întrebat „să le ce?”. Apoi mi-a explicat: sunt în altă limbă și el vrea să le rescrie în limba noastră, ca să le putem înțelege. Și că i-a găsit ocupație nevestei – după ce hrănește copiii, dimineața, se duce în fața peretelui și încearcă să-i dea de capăt. N-ai vrea și tu să ai ocupația asta? Iei copiii mâine dimineață și le faci o vizită… ”

Caveman bashing a girl on head MAD#1

– Nu ești sănătos la cap! Ce poveste le spui tu copiilor, Pedro?

– Cum adică ce poveste? Povestea omului din peșteră! Caveman! Rrrrrr!

– Omul din peșteră care vrea să traducă niște semne de pe perete? Unde ai mai pomenit așa ceva?

– Măi, a funcționat? Dorm copiii? Dorm! Uită-te la ei: au ochii închiși, gurițele închise… e liniște și pace. Ce-ți mai dorești?

– Da. Și vor visa numai baliverne acum din cauza obsesiei tale pentru traduceri. Ți-am zis: cu cât amâni mai mult rezolvarea problemei, cu atât te va bântui mai mult!

Pedro primise în urmă cu câteva luni o scrisoare în limba portugheză. Bănuia cine era expeditorul dar nu era încă pregătit să fie convins. De când se știa fusese român, chiar dacă numele îi sublinia adevăratele rădăcini. Știa că părinții care-l crescuseră erau părinți adoptivi. Știa că fusese abandonat în compartimentul unui tren și că pășise pe teritoriul românesc din mila unei femei care-i auzise plânsul stins. Trăia cu toate aceste cicatrici în suflet și învățase să-și accepte soarta. La urma urmei, crescuse într-o familie iubitoare, care l-a ghidat spre o carieră de succes și care l-a sprijinit în orice decizie. Întâlnise o femeie minunată cu care formase, la rândul său, o familie și aveau împreună doi copii minunați. Iar scrisoarea aceea nu ar fi făcut altceva decât să redeschidă rănile. Și la ce folos?

– Ți-am zis că nu sunt pregătit încă să aflu ce vrea femeia aia de la mine.

– Femeia aia este cea care ți-a dat viață.

– E o străină. Doar pentru că a început cu „querido filho” nu înseamnă că mi-e mamă!

– Deci ai deschis-o?

– Da, am deschis-o, am citit primele două cuvinte, mi s-a făcut brusc greață și am băgat-o înapoi în plic.

– Și de atunci îți zboară gândul numai la traduceri. Până și copiilor ai început să le spui povești aberante cu extratereștrii, dinozauri și, mai nou, oameni preistorici care vor să traducă texte găsite întâmplător. Crezi că nu te aud în fiecare seară? Copiii noștri se vor face translatori când vor fi mari, dacă o ții tot așa.

– Da, știu, ai dreptate. Mă obsedează ideea. Dar sincer să fiu mi-e și rușine să apelez la un traducător profesionist pentru o astfel de prostie!

– De aia se cheamă profesioniști! Ca să nu considere niciun text ce trebuie tradus „o prostie”! Ți-am găsit o agenție de traduceri pe internet, dacă tot ești așa rușinos. E vorba de Agenția de Traduceri Swiss Solutions.

– N-am putea mai bine să folosim Google Translate? Așa chiar n-ar afla absolut nimeni despre ce e vorba. M-aș simți mai confortabil…

– Să știi că programul ăsta de traduceri de la Nea Google nu face mare brânză când vine vorba de texte mari. Dacă vrei să traduci un cuvânt, o expresie, o propoziție scurtă, e ok. Dar când introduci un text mai lung, o ia razna. N-aș vrea ca femeia aia să-ți fi spus că îi pare rău că te-a abandonat și că nu a fost o alegere bună iar google să-ți traducă „abandonarea ta a fost cea mai bună alegere și nu regret o clipă!”.

– Ei, hai că nu cred că o dă în bară chiar așa! Dar bine, facem ca tine. Cum contactăm agenția?

– Uite, intrăm aici pe site-ul lor și putem genera o estimare de preț a traducerii.

swiss

– Of, măi femeie, mă simt aiurea. Oamenii cu siguranță apelează la agenția asta pentru traduceri specializate, pentru documente importante unde este esențial să nu apară urmă de greșeală. Iar eu îi contactez pentru o scrisoare de la o mamă denaturată care și-a abandonat copilul într-un tren, într-o gară din Portugalia. O să ajung de râsul curcilor!

– Lasă că apelez eu atunci! Nu trec numele tău, ci pe al meu. Mulțumit așa?

– Fă ce vrei! Eu nu mă mai bag. Să mă anunți dacă e vreo frază care să-mi merite atenția. Atât!

În doar câteva zile, Pedro este trezit din somn de un țipăt feminino-isteric. Se dă jos din pat și își târâie papucii până în bucătărie, unde o găsește pe nevasta lui în fața laptopului, cu un zâmbet tâmp pe față și cu ochii în lacrimi.

– Iubitule, ești normal la cap? Aia nu era o scrisoare oarecare. Era un testament!

– Și de unde fericirea? Înseamnă că femeia e moartă…

– Moartă, moartă… dar ți-a lăsat o casă pe malul oceanului plus câteva zerouri frumușele în bancă. Uite ce scrie: „n-am putut să îți ofer nimic atunci când te-am născut! Știu că nu a fost cea mai bună alegere să te dau dar femeia în brațele căreia te-am lăsat mi-a promis că va avea grijă de tine până reușesc eu să construiesc un cămin călduros.” Vezi, nu te-a lăsat chiar de izbeliște! Femeia aia nu te-a găsit în compartiment așa cum știai tu.

– Se pare că adevărul e întotdeauna undeva pe la mijloc…

– Da! Și acum le vei spune povești ciudate copiilor în noua noastră casă de pe malul oceanului. Încep să împachetez?

logo_swiss_solutions_mic-300x153

Text scris pentru proba 7 a concursului Spring Superblog 2017, probă sponsorizată de Agenția de traduceri specializate Swiss Solutions.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu

Agentul Certificat Energetic – Episodul 1 – În piață

circle-logo

În sufrageria unui apartament modest din Galați, o tânără domnișoară face cărări bătute pe modelul covorului, în timp ce prietena ei stă pe canapea și încearcă din răsputeri să o urmărească cu privirea.

– Dacă te mai învârți mult așa, o să-mi fugă un ochi hăis și unul cea. Stai mai ușor și ia-o de la capăt? Cu cine te-ai întâlnit?

– Cu iubirea mea din copilărie: Codrin. Nu-mi vine să cred. L-am recunoscut din prima după ochi. Dintotdeauna a avut o privire mult prea convingătoare. Era de parcă te hipnotiza.

– Da, da bine. Te făcea să uiți cum te cheamă cu buletinul în mână. Am înțeles! Povestește-mi, mai degrabă despre cum a decurs întâlnirea asta întâmplătoare. El te-a recunoscut?

– Stai să-ți zic! Eram în piață, da? Și eu eram la taraba cu roșii. Iar el era două rânduri mai încolo, la taraba cu mere. Și stătea semeț în fața vânzătoarei, înalt ca un brad și concentrat ca un cub de Knorr. Avea un măr în mâna stângă, pe care-l studia foarte atent și-n același timp dădea niște indicații la telefon, căci gesticula foarte mult cu mâna dreaptă. După cum își spuneam, eu îmi alegeam câteva roșii pentru o salată, atunci când am realizat că dragul meu Codrin este la doar câteva tarabe distanță de mine. Și de emoție, ce să vezi? Am strâns o roșie atât de tare în mână, încât am făcut-o pe vânzătoare numai zeamă din cap până-n picioare.

– Lasă vânzătoarea, zi-mi de Codrin! Nu mai lungi povestea că mă apucă somnul!

– Bine, bine. Îți dai seama că voiam să vorbesc cu el, mai ales că auzisem zvonuri cum că ar fi mare agent certificat energetic. Dacă nu am avut șanse la el în copilărie, poate mi se schimba norocul acum. Așa că mi-am luat inima-n dinți și m-am prefăcut că am nevoie de mere. Am întrebat cât e kilogramul…

– Păi nu scria?

– Da, asta a fost prima greșeală. Scria mare pe un carton. Dar voiam să-i atrag atenția lui Codrin cumva. Am început să studiez și eu merele cum o făcea el deși nu prea pricepeam de ce se uită așa atent la ele și le răsucește pe toate părțile.

– Poate le căuta de viermi…

– Când am văzut că n-am nicio șansă de izbândă, m-am răsucit pe călcâie spre el și i-am spus: „Bună, Codrin! Mă mai ții minte? Sunt Gina. Obișnuiam să ne jucăm împreună în spatele blocului, când veneai la bunici. ”

– Și? Și? Ce ți-a răspuns?

– S-a uitat zâmbind la mine și mi-a făcut din ochi. Apoi a făcut un pas mai încolo și s-a întors cu spatele.

– Nu a vorbit cu tine?

– Nu! Dar asta nu-i nimic. Ești conștientă că m-au apucat toți nervii, nu? Rămăsesem blocată și mă uitam la el ca la mașini străine. Și când să-mi fac curaj să-i zic vreo două, îl văd că pleacă, încet spre altă tarabă, urmărind cu privirea un grup de oameni de la intrarea-n piață.

– Și ce ai făcut?

– Ce să fac? Am pus mărul la loc și am plecat înapoi să-mi iau roșii.

– Ce nesimțit!

– Stai să vezi! Când să scot banii din portofel să îi plătesc cucoanei roșiile, aud un sunet chinuit din buzunar. Era telefonul. Primisem un mesaj.

– De la cine?

– De la Codrin: „Îmi cer scuze. Nu puteam vorbi, eram într-o misiune. Normal că îmi aduc aminte de tine. Te aștept la cafeneaua din colț în jumătate de oră, să bem ceva!”

– Fată, ești nebună? De unde avea numărul tău?

– Da’ cine știe?

– Și te-ai dus?

***

agent_woman-512

– M-am dus, vă dați seama! Aveam nevoie de ea pentru a încheia misiunea cu succes!

Codrin își dă jos picioarele de pe birou și scoate din buzunarul de la piept un măr. Îl taie în jumătate și scoate din mijloc o microcameră video spion. Suflă ușor pe ea și o conectează la laptop.

– Am toată discuția dintre agentul de vânzări și cumpărători filmată. Dacă vreți v-o pot trimite în câteva minute să o analizați. Poate mi-a scăpat mie ceva…

– Codrin, ai fost elevul meu ani de zile!

– Da, maestre. Ai fost mentorul meu ani de zile!

– Te-am învățat tot ce trebuie să știi despre certificarea energetică și termoviziunea în construcții. Ți-am prezentat toate clasele energetice, de la A la G și ți-am enumerat caracteristicile fiecăreia. Ți-am explicat care sunt avantajele unei clase energetice A și care sunt dezavantajele unei clase energetice G. Și ai văzut și singur, pe parcurusul trainingului, că mulți cumpărători nu țin cont de aspectul acesta și uită să se intereseze de certificatul energetic al clădirilor. Ce să mai vorbim de un audit energetic?

– Da, maestre. Și de când am început să lucrez sub acoperire, am observat mulți agenți de vânzări care vor să-i ducă cu preșul pe cumpărători. Niciunul nu se gândea la binele clientului, ci doar la profitul pe care-l putea încasa. Ce-i păsa lui de pierderile de energie, de infiltrațiile excesive de aer, de condens, de mucegai, de conducte înfundate? Dacă el reușea să-i convingă pe oameni să semneze contractul, trai neneacă!

– Ascultă-mă bine, Codrin! Din momentul acesta ești pe cont propriu. Nu te voi mai ajuta, căci vreau să văd cum te descurci singur.

– Dar voiam doar un sfat. Nu sunt sigur dacă să o implic și pe Gina…

Agent Certificat Energetic Codrin, sună-mă când misiunea este îndeplinită. Succes!

Închise telefonul și se așeză înapoi pe scaun. Vizionă prima filmare de pe laptop și analiză situația:

Agentul de vânzări a pus mâna iar pe o familie nevoiașă care-și dorește un acoperiș deasupra capului. Apartamentul sugerat de el este într-o clădire care nu are certificat energetic realizat. La o primă vedere, însă, orice auditor energetic atestat gradul I ar putea-o încadra foarte ușor în clasa energetică F. E clar! Imobilul trebuie reabilitat termic cât mai curând iar familia avertizată de pericolul financiar care îi așteaptă, dacă achiziționează apartamentul.

Din câte am văzut, agentul de vânzări m-a cam mirosit când m-am dus să-l întreb dacă în oferta de imobiliare intră și prezentarea certificatelor energetice ale clădirilor. Poate nu a fost cea mai bună mișcare a mea, dar e prima mea misiune „solo” de agent certificat energetic.

Mă voi folosi de Gina așa cum am discutat. Se va duce la o întâlnire cu agentul și îi va cere detalii despre clădirea în cauză. Îi va sugera realizarea unei termografii în construcție, pentru a determina zonele cu pierderi de căldură și-i va cere un raport de analiză, a cărui imagini să fie interpretate de specialiștii Enermed Impex SRL. Chiar dacă există riscul ca agentul de vânzări să-și dea seama că domnișoara vine din partea mea, reacția lui va fi înregistrată cu ajutorul microcamerei video spion pe care o va avea Gina în broșa de pe sacou.

termoviziune

Filmările vor ajunge în mediul online, apoi în mass-media iar mârșăvia va lua sfârșit. Iar eu voi avea grijă ca familia respectivă să găsească un apartament într-un imobil de clasă energetică A! La urma urmei, oamenii aceia nu merită să își arunce toți banii pe facturi, dacă se poate evita asta atât de simplu.

***

circle-logo

– Ginuța, eu am o singură grijă. Tu te pricepi să-l chestionezi pe omul acela? La cât de emotivă ești tu există o foarte mare șansă să spui „Audi” în loc de „audit” și „termovedere” în loc de „termoviziune”. Și dacă-i strici ploile lui Codrin, sigur nu te mai ia de nevastă așa cum visezi tu…

– Draga mea prietenă, stai liniștită, nu o să o dau cu bâta în baltă! Voi avea o cască în ureche tot timpul iar Codrin îmi va spune tot ce trebuie să fac și să zic. Va vorbi el prin intermediul meu. El e personajul principal în toată acțiunea asta. El este Agentul Certificat Energetic.

– Adică te folosește!

– Las’ să mă folosească! Că nu m-a mai folosit nimeni de ani de zile. În curând o să am nevoie și eu de o reabilitare termică, nu doar clădirile…

logo_Avizez-300x251

Acest text a fost scris pentru proba 6 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu; certificat-rapid.ro

 

Inventure – INVEstește într-o franciză de succes!

După o săptămână epuziantă, mă trezesc sâmbătă dimineață și constat cu stupoare că nu am nicio sarcină de îndeplinit. Mă dau jos, veselă, din pat și deschid laptopul.

În sfârșit am ocazia să fac ceea ce n-am mai reușit de foarte mult timp: să mă joc!

Dau click pe iconița ”Inventure” și aștept câteva secunde.

Inventure 1

Analizez situația: dacă aleg varianta „start-up”, pot să-mi încep afacerea de la zero și să-mi construiesc propria companie. Voi cheltui mai puțini bani la început dar va trebui să investesc foarte mult în publicitate, până să-mi fac marca recunoscută. Aș avea libertate deplină în a lua decizii și a face modificări pe parcurs dar timpul petrecut muncind pentru a-mi construi un renume ar fi colosal. Cu siguranță ar trece o perioadă îndelungată până să înving concurența.

Dacă, însă, aleg varianta „franciză”, voi investi mai mulți bani la început dar voi avea mai mult sprijin pe parcurs: un training specializat, un plan de marketing bine pus la punct și un sistem complet de know-how. Voi fi nevoită să respect niște reguli bine definite dar faptul că numele mărcii va fi deja cunoscut și apreciat de clienți îmi va ușura situația și-mi va asigura o șansă mai mare de succes.

Inventure 2

Dau click pe „FRANCIZĂ” și zâmbesc, fiind mulțumită de alegerea mea. Dar în secunda doi sunt pusă în fața unei alte decizii: trebuie să aleg un domeniu de activitate. Mă uit pe lista pusă la dispoziție de simpatica Alice și mă scarpin, infantil, în creștetul capului: Retail, Food&Beverage și Servicii. Dacă aș alege ceva din domeniul Retail, ar însemna să-mi bat capul cu gusturile populației în materie de îmbrăcăminte, bijuterii&co. Și la ce diversitate vestimentară există în ziua de azi în rândul tinerilor, s-ar putea să mi se încrețească părul încercând să dau de capăt unei astfel de afaceri. Zic pas! La Servicii nu m-aș băga, căci nu am abilități extraordinare de management și nici nu sunt încă în măsură să dau sfaturi de dezvoltare profesională. Poate după ce voi ajunge un antreprenor de succes!

Varianta Food&Beverage îmi face cu ochiul, așa că nu mă gândesc de două ori și dau click pe ea.

Bineînțeles că Alice nu îmi dă pace nici acum și mă mai pune să selectez franciza dorită din câteva variante de francize profitabile. Nu mă impacientez căci, la urma urmei, aici voiam să ajung de fapt. Am de ales între două restaurante (Boco Bistro și Oro Toro) și trei afaceri cu cafea (The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike). Închid ochii și-mi imaginez:

This slideshow requires JavaScript.

Dacă aș alege o afacere în domeniul restaurantelor, ar trebui să fiu un fel de masterchef în bucătărie. Iar eu abia de câteva luni am început să gătesc cu adevărat. Deci nu se pune problema să am succes în așa ceva. Însă, la cafea sunt AS. Nu mă dau jos din pat dimineața dacă nu am garanția că voi bea o cană de cafea fierbinte și delicioasă în cât mai scurt timp. Nu funcționez, nu respir, nu trăiesc fără cafea.

Cu o linie îmaginară tai cele două francize care m-ar pune în dificultate și rămân cu alegerea dintre The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike

– Hei, ce faci aici? mă trezește la realitate prietenul meu.

– Uite mă joc un pic.

– Ce joc e ăsta și ce-i cu bicicleta aia?

Îi arunc o privire circumspectă și îi răspund scurt și la obiect:

– E un joc de antreprenoriat. Trebuie să-mi aleg o franciză și „The Coffee Bike” e una dintre ele.

Apoi, de parcă cineva mi-ar fi aruncat mărul lui Newton în creștetul capului, realizez: acesta este visul lui de câțiva ani – să pornească o afacere de tipul „The Coffee Bike”.

– Vreau și eu să joc. Fă-mi loc pe canapea. Îmi iau un pahar de suc și vin.

Fără să-l mai aștept, dau click pe varianta preferată de el. Nu prea avem multe în comun când vine vorba de jocuri așa că mă bucur să-l văd dornic să-și petreacă timpul cu mine, în același spațiu virtual.

– Știi că ideea asta nu are prea mulți ani în spate? se aude vocea lui, din bucătărie. Totul a pornit de la nemți, bineînțeles! Dacă-ți vine să crezi, prin 2010, doi studenți s-au gândit că ar câștiga bani buni cu așa ceva și uite unde s-a ajuns în prezent! Mama lor de nemți! Nu putea să-mi vină ideea direct mie sau măcar ție?

– Măcar mie, nu? Hai să ne jucăm până nu-mi piere cheful!

Inventure 3

DA!

Fericită că pot începe, în sfârșit, jocul cu adevărat, mă fac mai comodă pe canapea și analizez locurile unde aș putea poziționa „bicicleta aducătoare de energie”. Ce bine că am libertatea de a alege un loc, fără să-mi fie teamă că dacă nu va fi profitabilă alegerea, nu voi putea să schimb situația! Funcția sa de autonomie îmi permite să o mut la orice oră, în orice zi, fără să-mi fac griji că nu există în acel loc surse de apă și electricitate.

Dacă stau și mă gândesc bine: puțini sunt oamenii care nu-și doresc să bea o cafea în pauza de masă sau dimineața, înainte de a pleca la serviciu. Așa că afacerea ar avea toate șansele să fie un succes formidabil.

Aș putea să plasez primul „Coffee Bike” în fața Universității. Studenții sunt mari consumatori de cafea și chiar dacă sunt în floarea vârstei și te-ai gândi că au destulă energie, fenomenul nopților albe face parte din rutina lor. Unii învață, alții se distrează prin cluburi. Dar toți au nevoie de cafeaua făcătoare de minuni, a doua zi dimineață.

Inventure 4

– Eu zic să îl poziționezi unde ai atracții turistice. Adu-ți aminte când am fost în ultima excursie! Mai știi câtă nevoie aveam de o cafea să ne recăpătăm forțele după vizita în muzeul ăla care părea că nu se mai termină?

– Da, ai dreptate! Orice turist își dorește să aibă cât mai multă energie pentru a vizita toate obiectivele turistice.

– Și știi ce ai mai putea face? Poți căuta un soi de spectacol – un concert, un festival, ceva… și să muți acolo pe durata evenimentului bicicleta de la Universitate. Doar studenții nu mai trec pe acolo seara. Și faci profit dimineața cu ei în locul unde învață, apoi seara, în locul unde se distrează. 

– Da, dar când te duci la un concert nu preferi să bei o bere sau ceva cu alcool?

– Poate nu toți vor alege un Capuccino sau un Latte Macchiato. Depinde foarte mult de publicul spre care țintești. Caută un eveniment pentru persoanele care știi că ar fi atrase de o cafea preparată pe loc, din boabe de cafea espresso – Caferino. Nu o să te arunci acum cu capul înainte la un festival rock, unde știi că doar 10 din 1000 vor cumpăra o cafea. Poți să îți îndrepți atenția spre altceva…

– O lansare de carte… o vizionare de film în aer liber… da, ai dreptate. Mulțumesc!

Inventure 5

– Mă cam ustură ochii. Cred că iau o pauză de la joc!

– Ești culmea! Acum când devine cel mai interesant și-ți poți dezvolta o masterfranciză?

– O ce?

– Masterfranciză. Poți începe să recrutezi oameni pentru „sub-francize”. Să-i antrenezi, să-i sprijini, să-i supraveghezi. Devii șefă, draga mea!

– Am nevoie de o gură de aer. Îmi place mie să mă joc dar nu îmi doresc să stau toată ziua închisă în casă. Îți las mână liberă la următorul „level”. Construiește o masterfranciză la fel de succes ca franciza mea, doar tu ești cel din familie cu cele mai bune idei de afaceri!

Inventure 6

Acest text a fost scris pentru proba 5 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de Francize.ro | Inventure.

francizero-299x300

sursa foto: print screen la Megapolis, modificat de subsemnata; super-blog.eu