Decizii de primăvară

Blank notepad and pencil

Dragi litere,

Am simțit că m-ați trădat în ultima vreme. Am crezut că m-ați uitat, că m-ați abandonat într-o lume în care supărările nu mai pot fi eliminiate, ci doar acumulate, una peste alta, claie peste grămadă, până la limita sufocării.

Am crezut că nu mai vreți să vă îmbrățișați pentru mine și să formați acele minunate cuvinte care mă făceau să ies din orice cotlon sumbru în care intram, cu sau fără voia mea.

S-a întâmplat într-o seară, iarna aceasta. Am ajuns acasă, pornită să vă iau din sertărașele voastre luminate și să vă așez în propoziții și fraze, care să mă ajute să închid ochii fără să-mi mai tremure pleoapele. Și nu am reușit. Am privit în zadar o pagină albă, ore în șir, fără să mișc un deget. Nu găseam un început, nu-mi puteam imagina un final. Era de parcă fântâna gândurilor mele secase și stăteam neputincioasă în fața ei, dorindu-mi să mai găsesc un ultim cuvânt ce merită scris.

Și am așteptat…

Inițial, am zis să fac o pauză, să mă adun și să o iau de la capăt. Așa că am lăsat laptopul deoparte și mi-am văzut de ale casei: mai un vas spălat, mai o tigaie încinsă, mai un dans cu mopul. Dar orele s-au transformat în zile, zilele în săptămâni și săptămânile în luni… și am renunțat cu totul la ceea ce credeam că face parte din mine: scrisul. 

Am renunțat să mai vânez subiecte, să mai conturez idei în minte și să-mi notez propoziții pe telefon.

V-am abandonat și eu, dragi litere… și-mi pare rău!

Zilele trecute priveam cum bloggerii se pregătesc sufletește pentru o nouă competiție de primăvară și parcă-mi era ciudă că nu pot face și eu asta. Făceam cărări bătute prin casă și mă răsuceam pe călcâie când mă apropiam prea tare de pereții camerelor, gândindu-mă: „și ce să scriu eu dacă mă hotărăsc să încerc din nou?”, „cu ce aș putea să impresionez?”, „mai am vreun gând care merită aplaudat?”, „mai pot oare să născocesc vreo idee care să merite citită?”.

Și-ntr-un final m-am tolănit resemnată în fotoliu și am aprins televizorul. Și stând așa cu telecomanda în mână, am simțit ditamai neonul cum se aprinde deasupra capului meu. Am sărit ca arsă și, de parcă propriile-mi gânduri îmi loviseră cutia craniană, mi-am vărsat frustrarea printr-un țipăt.

În ce m-am transformat?

În asta constă viața aia „matură”? Să te trezești odată cu găinile, să te duci la serviciu, să vii acasă cu părul creț și tălpile amorțite, să faci o cratiță de mâncare, să speli trei țoale și să dai cu mătura și apoi să te trântești în sufragerie la televizor, pentru că nu mai ai vlagă să tragi niciun vânt? Să încerci să citești două rânduri și să-ți fugă propozițiile din fața ochilor, de oboseală? Să te așezi noaptea în pat și să simți că nu ai făcut mare lucru pentru tine în ziua respectivă? Să ai în cap numai liste de cumpărături, facturi și sute de calcule ale aceluiași salariu, pe care parcă nici nu-l mai simți atunci când vine?

Și-n clipa aceea am realizat: dacă nu mă pun eu pe primul loc, nimeni n-o va face în locul meu. Dacă nu-mi pun propria fericire și propriile dorințe în fața celorlalte lucruri, voi rămâne mereu cu buza umflată și va trece timpul pe lângă mine, fără să simt că trăiesc cu adevărat.

Da, am început o nouă etapă în viața mea. Da, i-am oferit prioritate până acum și am crezut că asta e calea matură pe care trebuie să merg. Dar simt că am înlăturat prea multe lucruri care-mi aduceau zâmbetul pe buze, doar ca să fie totul perfect în noul drum pe care am pornit. 

Așa că începând de azi, dragi litere, căci despre voi era vorba, vă dau voie să vă strecurați din nou în viața mea; să-mi calmați nervii și să-mi mângâiați sufletul, să-mi luați gândurile haotice și să le transformați în surse de zâmbet pentru cititori.

Dragi litere, vă iert pentru că m-ați abandonat și îmi cer scuze că v-am abandonat și eu!

Dragi litere, eu mă înscriu la Spring Superblog 2017 și vă rog să-mi fiți alături, să ieșim cu capul sus și neșifonate! Promit să nu mai intru în panică dacă văd chiuveta plină de vase și coșul plin cu rufe și să nu mai închid pagina blogului doar ca să scot carnea din congelator. Promit să vă aloc măcar o oră din zi, să vă alint și să vă îmbrățișez așa cum o făceam pe vremuri.

Casa nu pleacă din loc, poate să aștepte…

Spring Superblog, here I come!

d2d97-macheta_pasaj-1024x341

sursa foto: pinterest.com; superblog.eu

One thought on “Decizii de primăvară

Leave a Reply