Să vorbim un pic despre examene!

Data trecută când mi-am exprimat părerea în mediul online, referitor la gradul de dificultate al unor examene din ziua de azi (Evaluare Națională și Bacalaureat), o doamnă a ținut să mă tragă de mânecă și să mă certe, argumentând că totuși există părinți care-și susțin copiii prin aceste examene și nu e de dreptul nostru să comentăm pe lângă, decât dacă savurăm un Cico cu prietenii.

Ei bine, stimată doamnă, îmi cer scuze, dar nu mă pot abține! În primul rând, căci de asta am făcut jurnalism și apoi m-am redirecționat spre blogging: ca să-mi pot exprima părerea, liber, pe site-ul pe care mi l-am achiziționat cu acte-n regulă; și-n al doilea rând, chiar dacă nu sunt părinte și nu susțin vreun copil, cu galerie, în fața școlii, nu au trecut atât de mulți ani de când am dat și eu aceste examene, așa că nu se poate pune problema de „vorbit în necunoștință de cauză”. 

Evoluție examene

În 2001 am dat primul examen din viața mea. Nu e vorba nici de Capacitate, nici de Bacalaureat, ci de testul de trecere din școala primară, în cea generală. Pe vremea aia nu avea nicio denumire pompoasă, era pur și simplu o testare.

Nu am făcut culegeri întregi de exerciții, nu am făcut meditații cu învățătoarea sau cu vreun alt profesor. Nu am făcut altceva decât să fiu atentă la ore, să întreb atunci când nu înțelegeam (și aveam o doamnă învățătoare de nota 20, care ne explica și ne explica și ne explica… de n ori; până înțelegeam) și să-mi fac temele (care nu depășeau, ca timp de efectuare, o oră). Și dacă se întâmpla să nu fiu în stare să rezolv vreun exercițiu, apelam la părinți, rude, prieteni, care mă ajutau cu drag, de fiecare dată.

Nu am fost un copil slab la învățătură. Nici vreun geniu neînțeles, înconjurat de eprubete, cărți și table pline de formule matematice dar nici copil prost, făcut grămadă. Anumite lucruri le învățam de plăcere, altele de gura mamei. Dar le învățam pe toate, în școala primară. De la școala generală în colo am început să mă răzvrătesc, dar asta e altă poveste.

Testarea de trecere în școala generală, în schimb, mi s-a părut floare la ureche. Am ieșit cu un zâmbet până la urechi din sala de clasă și mi-am îmbrățișat părinții. Apoi, am mers împreună și ne-am lipit nasul de geamurile școlii, unde erau afișate baremele de corectare. Atunci am avut primul șoc: una din problemele de la matematică, necesita rezolvare prin metoda grafică, metodă pe care eu nu o înghițeam deloc.

Și cum graficul avea și el un punctaj iar eu nu-l aveam desenat pe foaie, căci alesesem o altă metodă de a rezolva problema, lacrimile au început să-mi curgă pe obraji. Tata m-a luat în brațe și mi-a explicat că dacă răspunsul era corect, asta era tot ce conta dar eu refuzam să înțeleg și plângeam în hohote, blestemând metoda grafică și preferința lor pentru aceasta.

Dar n-am făcut nicio petiție, reclamație, sugestie, cerere la directorul școlii etc. pentru a nu fi sancționată. Îmi asumasem alegerea și așteptam, cuminte, acasă, rezultatele.

Ca să nu lungesc povestea: am luat 10 pe linie.

Despre examene și educație

În 2005, a venit rândul unui alt set de examene, pe nume Capacitate.

Trei probe, nu două.

Iar la limba română trei subiecte, nu două. 

Am citit, de-a lungul anilor, toate operele literare și am scris eseurile de atâtea ori încât și-acum am degetul mijlociu de la mâna dreaptă deformat. Iar doamna profesoară de limba română, din școala generală, era exigentă și nu accepta nicio umbră de greșeală pe foaia de examen. Cum să nu știi care-i semnificația cratimei? Cum să nu poți scrie măsura corectă a versurilor? Cum să nu poți formula în câteva rânduri explicația pentru o metaforă sau o comparație? Cum să nu scrii corect cuvintele??!!!

Dacă mă chinui un pic, și-acum îmi aduc aminte definițiile kilometrice ale figurilor de stil și ale genurilor – epic, liric și dramatic. Căci noi nu le scriam pe cele de două rânduri, găsite în manual, în chenarul albastru, cu semn de exclamare în dreapta. Noi le învățam pe cele dictate de dumneaei, care cuprindeau toate trăsăturile și le explicau din toate punctele de vedere.

Și da, mă călca pe nervi treaba asta. Mă întrebam mereu: la ce naiba îmi va folosi să știu definiția genului liric și ce a vrut autorul să spună prin metafora „lungi troiene călătoare”? O să mă oprească cineva pe stradă, să mă întrebe asta vreodată? Va fi una din întrebările la interviul pentru angajare?

Dar acum înțeleg rostul eseurilor, rostul despicării firului în patru și al analizei literare. Îți dezvoltă imaginația, îți pune creativitatea la încercare, îți mișcă rotițele și te duce într-o frumoasă călătorie a inventivității. Te învață să mânuiești cuvintele, să le așezi în propoziții și fraze, în așa fel încât să cucerești cititorul. Te învață cum să-ți formulezi punctul de vedere și cum să-l exprimi, în așa fel încât să convingi auditoriul.

Așa că lăsați-mă, vă rog, cu mila asta pentru elevii din ziua de azi, care au de rezolvat mult mai puține cerințe și de un grad de dificultate mult mai accesibil! N-au fost în stare să deducă, la matematică, în nenorocita aia de diagramă, că notele sunt trecute în partea de jos? RUȘINE! Sau notarea la voi se face doar până la 8, dragii mei? Notele nu cumva sunt până la 10? Nu ați văzut că axa verticală ajunge doar până la 8? Ce a fost așa ambiguu în enunț/diagramă?

Să faci petiție online și să strângi atâtea mii de semnături, pentru că nu ai fost tu în stare să răspunzi corect la o întrebare? RUȘINE! Bagă nasu-n pământ și lasă tupeul pentru tronsoanele dintre blocuri!

Examene - Evaluare Națională - Matematică 2016

Să mă mai leg, oare, și de bacalaureat?

Nu voi spune mare lucru. Doar că nu am făcut o oră de meditații și am mai fost și amenințată de un profesor că nu voi lua niciunul din examene (nu-i mai scriu numele, că s-a făcut destul de râs cu „banana” lui) și tot le-am luat pe toate cu note mari. Iar cea mai mare notă, la probele scrise, a fost chiar la materia predată de dumnealui: 9,80.

Și acum, când îi văd că fac petiție să schimbe romanul „Moromeții”, care a fost atâta amar de timp un roman postbelic, într-unul interbelic, mi se face greață! Până și prietenul meu, care nu le-avea deloc cu româna, mi-a zis, mai devreme, la telefon: „Roman interbelic era Ion, nu?”.

Iar scuza cu emoțiile deja nu mai ține! Emoțiile apar înaintea acestor examene. În minutele acelea de așteptare, în noaptea de dinainte, când te gândești ce ar putea să-ți pice și faci o recapitulare a noțiunilor pe care le știi. Da, atunci ai emoții! Chiar și când apare, în sala de examen, profesorul cu plicul încărcat cu subiecte.

Dar în clipa în care ai subiectele în față, emoțiile dispar! Atunci citești enunțurile și te concentrezi asupra lor. Mai bei o gură de apă, mai privești pe fereastră cum se mișcă frunzele din copac, mai arunci o privire și la ceas, gândindu-te cum îți vei doza timpul și te apuci de treabă.

În clipa în care ai primit subiectele, ai doar două variante: știi sau nu știi! Scrii sau nu scrii! Nu există „vai, mă ia starea de leșin!”, „vai, mi se înmoaie genunchii!”, „vai, nu-mi mai amintesc nimic din ce am învățat!”. Ori le rezolvi, ori te ridici și pleci!

Iar dacă într-adevăr ai învățat ca dementul tot anul și în fața subiectelor ți-au fugit ideile pe câmpie, de la emoții, înseamnă că ai niscai probleme pe la mansardă și ți-ar prinde bine o ședință, două, cu un psiholog. Ca, data viitoare, să nu mai pățești așa și să poți așterne pe hârtie tot ce ai învățat în atâția ani de școală.

Educație și examene

Voi ce părere aveți despre aceste examene?

Sunt atât de grele precum se plânge toată lumea?

 

sursa foto: pinterest.ro; deșteptarea.ro

11 thoughts on “Să vorbim un pic despre examene!

  1. Diana Radu

    Domnul cu “banana” încă le face zile fripte elevilor. Ce aţi păţit voi atunci, e floare la ureche. Acum, a schimbat tactica, dar nu detaliez.
    Revenind. Nu putem închide ochii la toate cele întâmplate. Elevii nu mai învaţă – scurt şi la obiect (aici nu intră participanţii la olimpiade care vin cu premii sau participanţii la balcaniade). Elevii nu mai sunt în stare să formuleze o propoziţie sau să scrie ipoteza şi concluzia în cazul unei probleme de geometrie. Logica li se diminuează pe zi ce trece.
    Dar nici mulţi profesori nu sunt mai breji. Profesoara de limba română a surorii mele stătea pe calculatorul clasei în timpul orei şi îi ridica în slăvi pe acei copii care aveau tupeu mai pe româneşte. Exemplele pot continua dar ne batem capul degeaba.

    Reply
    1. Alexandra Cristea Post author

      Da, sunt convinsă că în sistem sunt și profesori care ar fi trebuit să-i eliminăm de mulți ani. Nu spun că vina e doar a elevilor. Dar nici sfinți coborâți din icoane nu-s. La urma urmei, avea tata o vorbă: ”indiferent de profesor, dacă-ți place materia, o înveți de drag!”. Problema e că lor nu le mai place nicio materie…

      P.S: chiar îmi pare rău să aud că profu respectiv încă mai torturează elevii…

      Reply
  2. dagatha

    Ce mă bucur că nu sunt nebună! Ori om fi mai mulți?
    Tocmai ce am scris și eu pe subiect, și apare o mărturie a domnului Manolescu, pe care îmi permit a o cita aici:
    http://adevarul.ro/educatie/scoala/criticul-nicolae-manolescu-condamna-terminologia-folosita-bac-roman-este-sens-larg-psihologic-1_577b95a15ab6550cb893a8a7/index.html

    Sau cum pun unii paie pe foc! Păi acum te trezești să dezbați terminologie critică? Ca să dai apă la moară neavizaților, care oricum nu au înșeles nimic din ce ai scris tu critic literar, au reținut doar faptul că elevul are dreptate!

    În altă ordine de idei, constat că ai „văruit” proaspăt locuința blogosferică de când nu am mai trecut pe aici! 🙂

    Reply
    1. Alexandra Cristea Post author

      Trebuia să existe unul să le ia apărarea. Nu mă mir!
      Da, am încercat să mut site-ul vechi pe domeniul nou dar nu am reușit așa că am luat-o de la start aici. 😀 Sper să reușesc tot ce mi-am propus .

      Reply
        1. Alexandra Cristea Post author

          Încă nu am vacanță. 🙁 Avem și program de vară. O să iau concediu prin august abia. 🙁

          Reply
          1. dagatha

            Pfuai! 🙁
            Pe de altă parte, la tine am văzut că a rost de „lots of fun” 😀 Cu drăgălășeniile alea mici…

          2. Alexandra Cristea Post author

            Da, îmi sunt tare dragi! Cu adulții e mai greu… cu copiii mă înțeleg de minune! :))

  3. Flavia

    Corect 100%!!! Scria clar in diagrama aia cu elevii, la legenda, ca graficul reprezinta numarul de elevi ☺

    Reply

Leave a Reply