Stresul – afară din program!

„Numai fraierii se stresează. Eu sunt jmecher, nu mă interesează!” spunea, în timp ce flutura un set de chei, un individ de statură medie, lipsit de podoabă capilară dar cu multe tatuaje compensatorii pe trup. Era probabil un moment de laudă în fața prietenilor, căci ei stăteau și-l ascultau cuminți, de parcă ar fi fost duminică și scenariul s-ar fi petrecut la predica de la ora 8.00.  Am trecut mai departe și am dat ochii peste cap, gândindu-mă la minimum trei fraze pe care i le-aș fi trântit în față, dacă replica mi-ar fi fost adresată.

Mergând tot așa, însă, am realizat că omul avea dreptate. Adică, la urma urmei, eu mă stresam în mintea mea pe o replică a unui străin, care nici măcar nu-mi era adresată. Nu însemna asta oare că-s fraieră?

Stresul zilnic

Și atunci am realizat: ne stresăm din nimicuri și mult prea ușor. Iar stresul nu e un fel de condiment care să ne facă viața mai palpitantă. Nu! Stresul poate omorî. Stresul are un impact major asupra organismului și-l poate slăbi în așa hal, încât să ajungi cu eticheta pe picior, într-un sertar din frigider, mai devreme decât erai programat; să se uite Sfântul Petru la tine și să-ți zică: „băi, nebuno, ce-i cu graba asta la tine? Credeai că nu mai prinzi loc la harpă?”.

Da, ne stresăm din orice. Noi, ăștia cărora ne pasă prea mult și punem prea mult suflet în tot ce facem. Ne stresăm când nu ne ies planurile cum ne-am dorit, ne stresăm când alții nu fac ce au promis că vor face, când lucrurile pe care credeam că le putem controla, scapă de sub control și totul se transformă într-o mare brânză. Ne stresăm acasă, în familie și ne ciondănim cu părinții, copiii și partenerul de viață; ajungem la muncă și ne mai stresăm și acolo câteva ore și când ne găsim cu prietenii la un suc, ne mai stresăm și-acolo un pic, căci (ce naiba?!) așa suntem obișnuiți. Și ne mirăm la 30 de ani, când ne uităm în oglindă, că avem câteva fire de păr albe și vreo 2-3 riduri care, normal, nu trebuiau să apară încă vreun deceniu.

Ne mirăm că devenim dependenți de pastile pentru dureri de cap, că ne apar boli de piele, că avem imunitatea scăzută, că ne cade păru’ și rămânem cu o șuviță prezidențială care stă să fugă și ea, la primul vânt mai puternic. Ne doare spatele, nu mai putem să ne odihnim noaptea și ne foim în pat ca peștele pe uscat. Ne bântuie gândul că ne dorim o viață liniștită, în care să zâmbim mai des și să ne enervăm mai puțin. Dar facem ceva cu adevărat în privința asta?

Stresul - scapă de el! 2

Nu știu voi dar eu nu mai vreau stres. Tata s-a îmbolnăvit din cauza stresului și ghici ce? Nu mai e acum lângă mine. Și, la urma urmei, la ce-mi folosește să mă stresez? Mă ajută cu ceva? Mă salvează din vreo situație? Nu. Mai rău m-afundă. Dacă sunt într-o situație de rahat până la genunchi, stresul mă ia de cap și mă mai împinge în jos vreo 10 cm.

Așa că de azi încolo renunț la stres, pe cât posibil.

Vreau o viață frumoasă și numai eu pot să mi-o construiesc așa. Indiferent de ce obstacole vor urma pe viitor, doar eu am puterea de a decide cine vreau să devin și pe ce drum să merg mai departe.

Nu mă voi mai stresa dacă minutele trec mai repede dimineața și nu apuc să leg șireturile la timp pentru a fi punctuală; nu mă voi mai stresa dacă e soarele prea puternic și țânâțarii prea numeroși; nu mă voi mai stresa dacă autobuzul e plin ochi și trebuie să mă împrietenesc mult prea repede cu niște străini; nu mă voi mai stresa dacă trebuie să stau la coadă la RDS; nu mă voi mai stresa dacă nu-mi ajung banii să-mi cumpăr adidași luna asta; și nu în ultimul rând, nu mă voi mai stresa atunci când nu sunt observate eforturile mele și acțiunile pe care le fac în plus, de drag, de dorința de a demonstra ce și cât pot.

Voi trata totul cu calmitate și răbdare.

Nu mă voi mai stresa pentru nimic și pentru nimeni.

Eu știu cine sunt, ce știu, ce vreau să știu mai departe și cât pot oferi. Iar cine nu vede, nu merită stresul.

În definitiv, „numai fraierii se stresează” iar eu nu mai vreau să fiu fraieră. 

Stresul - scapă de el!

sursa foto: pinterest.com

Leave a Reply