Ștrumpfița la cratiță

„Ștrumpfița mea gospodină!” mă lăuda mama, pe la 6-7 ani, când mă vedea că-mi strâng lucrurile de prin cameră. Nu se întâmpla asta foarte des, dar când se întâmpla mama era tare mândră de mine.

Anii au trecut, „Ștrumpfița” a crescut și s-a mutat la casa ei, unde a trebuit să devină gospodină cu adevărat, fie că i-a convenit, fie că nu. A învățat cum se manevrează mopul și mașina de spălat, a descoperit că aragazul nu mușcă dacă vrei să gătești ceva pe el și a dobândit curaj să deschidă chiar și cuptorul.

Ștrumpfița nu gătește în fiecare zi. Dacă stau bine să mă gândesc, Ștrumpfița refuză să gătească în zilele care se termină în „i”. Dar și când o face, iese o mâncare așa bună că te ștrumpfo-lingi pe toate degetele de minim două ori!

O singură dată a reușit s-o ștrumpfească în așa hal încât a zis că nu mai calcă în bucătărie o perioadă. Nu a dat foc la casă, nu a ars mâncarea, nu a băgat panica-n vecini! Doar că tot pe ce punea mâna, refuza să stea și o lua la ștrumpfo-sănătoasa, pe sub masă, pe sub dulap, pe gresie. Din Ștrumpfița (Smurfette) se transformase în „Bleguțul” (Clumsy).

În primă fază a scos din ștrumpfo-ngelator un piept de pui congelat. L-a băgat la microunde și a pregătit tigaia. Când s-a auzit ștrumpfo-sunetul magic al cuptorului cu microunde, a scos pieptul și l-a pus pe tocător. A luat cuțitul din ceramică din ștrumpfo-sertar și și-a adus aminte de vorbele iubitului ei ștrumpf: „Ai grijă să nu scapi cuțitul pe jos, că-i sare vârful!”. L-a strâns cu putere și a dat să taie prima bucată din pieptul de pui, moment în care printr-o „extorsiune a unui degajament al unei construcții în apă” cuțitul i-a ștrumpfo-sărit din mână și a ștrumpfo-aterizat direct pe gresie.

Ștrumpfița a închis ochii și a început să spună toate ștrumpfo-rugăciunile pe care le știa: „Papa Ștrumpf al nostru care ești în ciupercă/ Sfințească-se ștrumpfii tăi/ Vie Ștrumpfăția ta…” precum și „Ștrumpf, Ștrumpfel al meu, Ce mi te-a dat Ștrumpfozeu…” 

Apoi, și-a făcut curaj și a aruncat o privire spre cuțit. Era clar. Dădu-se cu bâta-n ștrumpf! Vârful cuțitului dispăruse, fără urme de întoarcere…

A luat cuțitul de pe jos și l-a aruncat în chiuvetă, țipând: „Du-te-n ștrumpfu meu!”.

Și-a spus că e doar un ghinion și a continuat să ștrumpfo-gătească. Totul părea să meargă ca pe ștrumpfi, iar Ștrumpfița era foarte entuziasmată. Cânta și dansa în timp ce amesteca în tigaie pieptul de pui și legumele și era convinsă că nu se va mai întâmpla nimic rău. Doar nu putea să dea cu ștrumpfii-n fasole de două ori în aceeași zi.

Dar astrele nu au ținut cu ea și în secunda doi, a văzut capacul de la tigaie cum își ia avânt și zboară în aceeași direcție în care zburase și cuțitul. Și dacă acesta era deznodământul era ștrumfastic! Dar când a dat de gresie, capacul s-a zbârlit în așa hal încât și-a împroșcat sticla în toată bucătăria.

Ștrumpfița și-a pus o mână-n șold și a închis aragazul. Se resemnase cu gândul că nu era ziua ei norocoasă și nu voia să mai facă alte belele. Deh, omului sărac nici ștrumpfii nu-i trag…

A luat ștrumpfo-mobilul din poșetă și l-a sunat pe Ștrumpful Șef de Trib:

– Dragul meu, ți-am mai spus cât de mult te ștrumpfesc?

– Ce-ai făcut, de ai vocea asta mieroasă, Ștrumpfițo?

– Am stricat cuțitul pe care l-ai cumpărat tu și am spart și capacul de la tigaie! Nu mă certa…

– Asta e. Nu te descuraja! Ai o zi mai proastă… și ce faci bun de papă?

– Ei fac bun? Nu mai fac nimic… o să mai gătesc eu la paștele ștrumpfilor!

O bună perioadă de timp Ștrumpfița nu s-a mai atins de tigăi și cuțite iar Ștrumpful Șef a preluat controlul ștrumpfo-bucătăriei, salvând restul oalelor și țucalelor de la o moarte ștrumpfo-sigură!

afis-mic-Strumpfi

Și pentru că dintotdeauna mi-au plăcut ștrumpfii și am urmărit toate desenele animate și toate filmele de aventură și comedie, în care ei erau protagoniștii, nu voi rata nici ultimul film: „Smurfs: The Lost Village (Strumpfii: Satul Pierdut)”, care va fi lansat în România pe 31 martie 2017, după cum ne anunță cei de la InterComFilm.

Astăzi chiar am revăzut primele două animații: The Smurfs și The Smurfs 2 și m-am amuzat teribil. Și chiar dacă filmul cel nou nu este realizat în același stil, ci este concentrat 100% pe viața ștrumpfească, fără teleportări în New York și ștrumpfi care folosesc tehnologia pentru a-și salva pielea, sunt convinsă că-l voi savura la fel de mult.

Text scris pentru proba 10 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de InterComFilm.

One thought on “Ștrumpfița la cratiță

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 10. ”Ștrumpfii: Satul Pierdut”, o nouă provocare pentru superbloggeri

Leave a Reply