Tag Archives: spring superblog 2017

Telecredit.ro – plasa mea de siguranță financiară și anti-căprioare

black-friday-meme-tv

Chiar dacă a trecut ceva timp de la isteria cumpărăturilor, cunoscută și drept „Black Friday”, tot nu pot să-mi șterg din minte clipele pe care le-am petrecut căutând un televizor potrivit pentru noua mea locuință. Nu căutam cine știe ce navă spațială care să-mi acopere tot peretele + 50% din peretele vecinului, dar voiam un televizor la care să văd subtitrarea de pe fotoliu, fără ochelari. Nu căutam cine știe ce promoție fenomenală, nu mă așteptam să primesc pe lângă televizor și un Xbox, un sistem audio 5.1 și un pitic de sufragerie, care să-mi recomande posturile potrivite stării mele de spirit și să-mi manevreze telecomanda. Voiam doar un televizor pentru care să nu-mi vând un rinichi și să fiu nevoită să mânânc pâine cu gem un an de zile.

Și într-o seară neagră de vineri, am plecat cu prietenul de mână spre un magazin la ieșirea din oraș, unde am zis noi că n-ar fi chiar așa aglomerat și am putea găsi ceva pe placul nostru. Nu vreau să-i fac reclamă, pot doar să spun că începe cu M și se termină în ”etro”. Ajunși acolo, am descoperit că intuiția nu ne înșelase: erau 20 de oameni în tot magazinul, cu tot cu angajați. „Lux, tăticule!” ne-am spus amândoi și ne-am zâmbit mulțumiți, gândindu-ne că vom pleca în maximum jumătate de oră, cu tot cu televizor. 

Am pășit spre raionul cu pricina și am constatat că cea mai bună variantă era să luăm „dispozitivul fericirii puerile” în rate, întrucât portofelul se ascunsese bine în geantă și refuza să iasă la lumină, de rușine. Așa-i el, pudic… nu-i place să se arate gol în fața lumii.

Prietenul meu, la fel de rușinos ca portofelul, mi-a dat un cot și m-a rugat să întreb un angajat cum trebuie să procedăm pentru a achiziționa televizorul mult dorit. Am scanat încăperea și undeva în zare am descoperit o mândră căprioară ce purta în piept o legitimație a magazinului cu pricina. M-am îndreptat spre ea și după o discuție zâmbitoare, am aflat că era posibil să luăm televizorul în rate și că ea însăși se ocupa de aspectul acesta.

M-am consultat cu iubitul și ne-am îndreptat amândoi spre biroul pentru credit. I-am predat ștafeta conversației lui, întrucât era dornic să facă împrumutul pe numele său și am stat cumințică pe scaun. După ce i-a dat toate datele necesare stimatei domnișoare, aceasta a început să dea clickuri disperate pe același buton, spunându-ne că mai trebuie să așteptăm câteva clipe, întrucât „programul este suprasolicitat în perioada asta”. Am dat să-i zâmbesc a înțelegere și să-i menționez că nu e nicio problemă, moment în care am observat că eu ieșisem total din schemă. Figura mea drăgălașă nu mai prezenta interes, căprioara fiind acaparată total de prezența încărcată de masculinitate a iubitului meu.

În primă fază m-am simțit mândră. Aveam lângă mine așa frumusețe de bărbat, încât mândruței i se înmuiase mâna pe mouse. A crescut sufletul în mine!

Dar câteva clipe mai târziu, am simțit, brusc, nevoia să-i fac domnișoarei tastatura guler și monitorul joben. După ce a constatat că banca nu îi poate acorda împrumutul prietenului meu, s-a întors cu o sprânceană ridicată spre mine și mi-a zis duios, în timp ce-și gâdila un cercel:

– Dacă doriți dumneavoastră să-l ajutați pe domnul să-și cumpere televizorul, putem încerca așa! Deși eu mai am puțin și ar trebui să ies din tură, aș putea face o excepție, pentru a-l ajuta, dacă doriți și dumneavoastră să-l ajutați.

Probabil în ochii mei s-a citit dorința de a-i oferi stimatei un ajutor drept din fundul grădinii, căci a lăsat privirea în jos și a înghițit în sec.

– Da, aș dori să-l ajut! am răspuns eu, mergând pe același scenariu și păstrând un zâmbet politicos pe chip.

5f976dfd5c3cd7c5e1efb758fb6457f3

I-am oferit buletinul și toate datele necesare și am ajuns, din nou, în punctul în care domnișoara dădea click după click pe același buton, ce refuza să o bage în seamă.

– Dacă tot mai stăm și așteptăm, mă duc să mă uit la o saltea pentru pat. mi-a spus prietenul meu, ridicându-se de pe scaun.

– Ah, ce-aș vrea și eu o saltea aici lângă mine! Să mă întind pe ea și să dorm, sau măcar să mă relaxez puțin că nu mai pot de dimineață! a simțit nevoia să adauge scumpa domnișoară.

Mi-am dat două palme imaginare, gândindu-mă că mi se pare, că domnișoara vrea doar să fie amabilă, că am eu probleme cu gelozia și că ar trebui să mă liniștesc, că doar eu plec cu el acasă și nu ea, oricât de guralivă ar fi.

Numai că timp de patru ore, cât am stat cu fundul pe scaunul acela nenorocit de la biroul pentru credite, am văzut-o pe căprioară cum părăsea teritoriul profesionalismului și îi povestea prietenului meu toată experiența ei de când se angajase la banca respectivă, cum muncea ea, mititica, de dimineață până seară, în weekend și-n vise, cum nu mai avea viață personală și nu mai știa ce-nseamnă să te distrezi; ignorând, totodată, prezența mea din cadrul acțiunii.

M-am ridicat de vreo două ori, m-am dus la raionul cu cărți, am luat una și m-am întors pe scaun, am răsfoit-o, făcând tot posibilul să îi ignor înțepăturile și să-mi păstrez calmul. Dar căprioara a pulsat și a insistat să-mi ridice tensiunea, întinzând în dreptul meu un castron cu două bomboane, fără să-și ia privirea de la al meu iubit:

– Ia o bombonică, să te mai îndulcești!

Nu mă simt eu mare doamnă, nu am pretenții să mi se vorbească cu „dumneavoastră” dar în momentul acela am vrut să îi bag bomboanele pe gât cu tot cu castron. Să-i lustruiesc esofagul în așa hal încât să mănânce tot restul vieții numai sare și să i se pară tot dulce. Am zâmbit, însă, și i-am răspuns doar cu „Nu, mulțumesc! Mai durează mult?”.

Căprioara nu s-a lăsat. A mai băgat o fisă, vrând să-i demonstreze iubitului meu sacrificul suprem:

– Eu sunt dispusă să mai aștept jumătate de oră, 45 de minute, să rezolvăm cu creditul în seara asta și să puteți pleca cu televizorul. Depinde doar de dumneavoastră dacă mai doriți să așteptați. Văd că domnul ar fi dispus și el.

Am zâmbit din nou și am acceptat să mai așteptăm puțin.

– Dacă nu și nu, o să îl sun eu pe domnul mâine și vine dimineață să rezolvăm.

Atunci am cedat și zâmbetului i-a luat loc privirea mea de „mai du-te-n moaș-ta pe gheață cu patinele ruginite!”. Stimata mândruță s-a simțit probabil, pentru prima oară, cu musca pe căciulă și s-a corectat:

– De fapt, o să vă sun pe dumneavoastră, căci am numărul aici în baza de date.

Am plecat în seara aceea, fără televizor, după ce am așteptat patru spre cinci ore să îmi fie acordat creditul, fără succes, deși fusese aprobat:

– Nu intră banii. Dacă nu intră, nu intră…

Am revenit a doua zi și, spre surprinderea nimănui, am mai stat două ore cu fundul pe același scaun, deoarece:

– mândruța a introdus greșit prețul televizorului în baza de date și a trebuit să refacă contractul;

– mândruța nu-și găsea pixul și a început să facă o criză de isterie, țipând la colegii ei să-i aducă „un nenorocit de pix”;

– mândruța a vorbit la telefon cu o prietenă de-a ei și i-a povestit că merge greu treaba și va întârzia la întâlnire, pentru că „nemernicii ăia de colegi îi fură toate pixurile și a căutat jumătate de oră un pix în tot magazinul”;

– mândruța își lăsase părul desprins de data aceasta și se dăduse cu rimel, iar șuvița numărul paișpe îi venea în ochi și se împletea cu două, trei gene, de la colțul ochiului stâng, fapt care îi distrăgea atenția o dată la câteva secunde.

E lungă povestea, știu, și vă cer mii de scuze pentru frustrarea acumulată atunci și vărsată acum! Dar acela a fost momentul când mi-am spus că nu voi mai lua credit în vecii vecilor, Amin!

Însă, am descoperit o modalitate de a face un împrumut rapid – un credit nebancar:

  • fără bătăi de cap și nervi călcați în picioare;
  • fără timp petrecut cu fundul pe un scaun, într-un magazin la capătul orașului;
  • fără dobândă;
  • fără acte;
  • fără căprioare ce au băut prea mult din fântâna cu tupeu.

logo_vectorial_Telecredit_cu_slogan.-300x152

Am descoperit plasa mea de siguranță financiară și emoțională: Telecredit.ro. Apelând la acest serviciu, nu este nevoie decât să fiu conectată la internet și dispusă să completez un formular. Așa că dacă îmi voi mai dori să achiziționez vreun produs și portofelul se va ascunde, din nou, de mine, în adâncul genții, voi apela la un credit rapid online. Astfel, voi evita situațiile neplăcute și-mi voi rezolva și problema financiară.

Photo-1

Acest text a fost scris pentru proba 12 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu

Casa din vis – Tot AIA e!

Când ești în concediu medical de aproape două săptămâni și n-ai mai părăsit apartamentul nici până la magazin să cumperi pâine, mintea ta începe să o ia razna. Te plimbi dintr-o cameră în alta, te ridici din pat ca să te așezi pe canapea și te ridici de pe canapea, ca să te așezi pe wc. Te uiți pe geam și vezi că soarele nu mai face mofturi și nu se mai ascunde printre nori și parcă ți se face dor să simți mângâierea razelor sale pe obraji.

C-așa-i omu: când trebuie să umble prin oraș, ar vrea să stea acasă și să lenevească și când e nevoit să sta acasă, parcă ar vrea să umble prin oraș.

Și nu știu dacă a fost efectul atâtor medicamente băgate în sistem sau pur și simplu așa joacă mintea mea când e plictiseala-n toi dar într-o seară, m-am întins pe covorul din sufragerie și am privit ploaia cum bătea în velux, gândindu-mă cum ar fi fost perioada asta de izolare la domiciliu, dacă locuiam la casă.

Nu mă gândeam la o casă în oraș, bineînțeles; căci oricum n-am să înțeleg niciodată de ce ai da un apartament la oraș, pentru o casă situată tot printre blocuri. Îmi imaginam o casă undeva la munte, să fie înconjurată de natură, de verde, de miros proaspăt care-ți pătrunde până-n suflet și-ți provoacă usturimi la nări. Să mă întind, la fel, pe un covor, în sufragerie, să deschid ușa principală și să văd printre degetele de la picioare norii tăiați de vârful muntelui.

Și cum stăteam și meditam, mintea mea a dat play la o melodie de la Hara: AIA e, ye, ye, viața-i dată pe repede și cum o dai, cum n-o dai tot nu e cum e/ AIA e, ye, ye, nu e clar nu e limpede că viața trece, doar una e și e, tot AIA e!”. Am zâmbit în timp ce fredonam, căci eram surprinsă de ce conexiuni face creierul meu uneori: AIA Proiect era un birou de proiectare de care aflasem la un concurs de bloggeri, zis și Superblog. Cu ce se ocupa? Cu proiecte case bineînțeles!

aia-proiect

M-am ridicat la verticală și mi-am luat laptopul în brațe. Ca un blogger cu prea mult timp liber pe mâini ce eram, am început să-mi caut de lucru. Dacă tot nu puteam părăsi apartamentul, măcar puteam să visez la un proiect pentru viitor.

Ca să îmi construiesc o casă la munte aș fi avut nevoie de un teren. Dar cum n-am nicio Mătușa Tamara prin arborele genealogic și nici n-am câștigat încă la loto, singura variantă pentru a nu mă dezumfla de la bun început a fost să dau „skip” la pasul acesta; să mă gândesc cum o făceam prin liceu, la matematică: să presupunem prin absurd că o să fac mulți bani din blogging și o să-mi cumpăr teren la munte.

Dacă am trecut cu bine de pasul acesta, am început să iau în considerare următoarea etapă: găsirea unui proiectant care să-mi ușureze munca. Un om căruia să-i pese de timpul și de banii mei și să-mi ofere calitatea cea mai bună pentru suma de care dispun. Căci dacă tot sacrific pușculița, măcar să merite efortul. În acest caz, serviciile echipei AIA Proiect m-ar scuti de multe probleme:

  • m-ar ajuta să aleg un proiect de casă adaptat necesităților mele, chiar personalizat în funcție de orice moft pe care l-aș putea avea;
  • m-ar ajuta în obținerea certificatul de urbanism, asigurându-mi dobândirea autorizației de construire;
  • m-ar ajuta să fructific fiecare avantaj dat de amplasarea terenului și să camuflez dezavantajele, în mod eficient;
  • m-ar ajuta să găsesc constructori profesioniști, care să se muleze pe dorințele și așteptările mele;
  • m-ar ajuta să găsesc furnizori capabili să-mi ofere materiale de calitate și la un preț avantajos.

Acum că visul îmi era pe jumătate îndeplinit, urma să-mi imaginez cum ar fi arătat casa ideală – locul unde aș fi putut să evadez când mi se punea pata pe tot. Dacă blogul mi-l transformasem într-o grădină, în care apar și trandafiri și buruieni; aveam nevoie și de o casă, în care să intru atunci când e prea rece ploaia din grădină.

Nu m-am gândit la o casă prea înaltă. O casă cu un etaj și o mansardă mi-ar fi fost mai mult decât suficient. Să pășesc într-un hol micuț, decorat cu câteva tablouri și glastre cu flori. În stânga să fie sufrageria, locul unde să mă strâng seara cu iubitul, prietenii, familia și să depănăm amintiri, să jucăm jocuri și să creăm alte amintiri noi. În dreapta, să fie bucătăria. Cu multe dulapuri pentru depozitarea tuturor oalelor și țucalelor, căci întotdeauna am avut problema asta a spațiului. În mijlocul bucătăriei să fie o masă mare, încăpătoare pentru toți cei care vor dori să guste din bucatele noastre. Lângă bucătărie, ar fi ideal să avem o toaletă, ca să nu fim nevoiți să urcăm la etaj, de fiecare dată când ne pălește vreo nevoie.

La etaj să fie dormitoarele, decorate cât mai minimalist dar neapărat cu un dressing, unde să-mi depozitez toate hainele de care nu reușesc să mă despart, indiferent de cât de vechi ar fi sau cât de rar le folosesc. Fiecare dormitor să aibă baie proprie, ca să evităm eventualele blesteme ale musafirilor, atunci când stăm prea mult scufundați în cadă.

Iar mansarda să fie locul meu. Să aibă un birou situat în  mijloc, unde să mă așez și să-mi aștern gândurile în scris. Geamul să fie musai rotund, cu pervazul suficient de lat încât să mă pot întinde pe el, cu o pernă în spate și o carte faină în mână. Iar pereții să fie acoperiți de rafturi pe care să-mi așez colecția de cărți.

Casa ar avea și o curte imensă, cu un foișor și ieșire la un lac, unde să poată pescui prietenul meu. O grădină reală n-ar fi nici ea de prisos, iar în aceasta nu ar avea loc buruienile, ci doar trandafirii.

Cu detaliile acestea în minte, am accesat site-ul biroului de proiectare AIA Proiect și am încercat să-mi fac o idee despre cum ar arăta casa din vis. Nu am reușit să introduc toate datele pe care le aveam în minte dar am văzut că eventualele modificări la un proiect de casă sugerat de ei sunt gratuite. De asemenea, dacă aș alege acel proiect prezentat de ei, acesta ar include toate cele trei capitole importante proiectării unei case:  Proiect Arhitectură, Proiect Rezistență și Proiect Instalații.

This slideshow requires JavaScript.

M-am trezit din visare în noaptea aceea dar o idee mi-a rămas conturată în minte. Las’ că mă fac eu blogger mare și îmi construiesc casa visurilor mele! Și-atunci să vezi texte scrise, din mansardă, din foișor, din mijlocul grădinii de trandafiri!

Acest text a fost scris pentru proba 11 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: aia-proiect.ro

Ștrumpfița la cratiță

„Ștrumpfița mea gospodină!” mă lăuda mama, pe la 6-7 ani, când mă vedea că-mi strâng lucrurile de prin cameră. Nu se întâmpla asta foarte des, dar când se întâmpla mama era tare mândră de mine.

Anii au trecut, „Ștrumpfița” a crescut și s-a mutat la casa ei, unde a trebuit să devină gospodină cu adevărat, fie că i-a convenit, fie că nu. A învățat cum se manevrează mopul și mașina de spălat, a descoperit că aragazul nu mușcă dacă vrei să gătești ceva pe el și a dobândit curaj să deschidă chiar și cuptorul.

Ștrumpfița nu gătește în fiecare zi. Dacă stau bine să mă gândesc, Ștrumpfița refuză să gătească în zilele care se termină în „i”. Dar și când o face, iese o mâncare așa bună că te ștrumpfo-lingi pe toate degetele de minim două ori!

O singură dată a reușit s-o ștrumpfească în așa hal încât a zis că nu mai calcă în bucătărie o perioadă. Nu a dat foc la casă, nu a ars mâncarea, nu a băgat panica-n vecini! Doar că tot pe ce punea mâna, refuza să stea și o lua la ștrumpfo-sănătoasa, pe sub masă, pe sub dulap, pe gresie. Din Ștrumpfița (Smurfette) se transformase în „Bleguțul” (Clumsy).

În primă fază a scos din ștrumpfo-ngelator un piept de pui congelat. L-a băgat la microunde și a pregătit tigaia. Când s-a auzit ștrumpfo-sunetul magic al cuptorului cu microunde, a scos pieptul și l-a pus pe tocător. A luat cuțitul din ceramică din ștrumpfo-sertar și și-a adus aminte de vorbele iubitului ei ștrumpf: „Ai grijă să nu scapi cuțitul pe jos, că-i sare vârful!”. L-a strâns cu putere și a dat să taie prima bucată din pieptul de pui, moment în care printr-o „extorsiune a unui degajament al unei construcții în apă” cuțitul i-a ștrumpfo-sărit din mână și a ștrumpfo-aterizat direct pe gresie.

Ștrumpfița a închis ochii și a început să spună toate ștrumpfo-rugăciunile pe care le știa: „Papa Ștrumpf al nostru care ești în ciupercă/ Sfințească-se ștrumpfii tăi/ Vie Ștrumpfăția ta…” precum și „Ștrumpf, Ștrumpfel al meu, Ce mi te-a dat Ștrumpfozeu…” 

Apoi, și-a făcut curaj și a aruncat o privire spre cuțit. Era clar. Dădu-se cu bâta-n ștrumpf! Vârful cuțitului dispăruse, fără urme de întoarcere…

A luat cuțitul de pe jos și l-a aruncat în chiuvetă, țipând: „Du-te-n ștrumpfu meu!”.

Și-a spus că e doar un ghinion și a continuat să ștrumpfo-gătească. Totul părea să meargă ca pe ștrumpfi, iar Ștrumpfița era foarte entuziasmată. Cânta și dansa în timp ce amesteca în tigaie pieptul de pui și legumele și era convinsă că nu se va mai întâmpla nimic rău. Doar nu putea să dea cu ștrumpfii-n fasole de două ori în aceeași zi.

Dar astrele nu au ținut cu ea și în secunda doi, a văzut capacul de la tigaie cum își ia avânt și zboară în aceeași direcție în care zburase și cuțitul. Și dacă acesta era deznodământul era ștrumfastic! Dar când a dat de gresie, capacul s-a zbârlit în așa hal încât și-a împroșcat sticla în toată bucătăria.

Ștrumpfița și-a pus o mână-n șold și a închis aragazul. Se resemnase cu gândul că nu era ziua ei norocoasă și nu voia să mai facă alte belele. Deh, omului sărac nici ștrumpfii nu-i trag…

A luat ștrumpfo-mobilul din poșetă și l-a sunat pe Ștrumpful Șef de Trib:

– Dragul meu, ți-am mai spus cât de mult te ștrumpfesc?

– Ce-ai făcut, de ai vocea asta mieroasă, Ștrumpfițo?

– Am stricat cuțitul pe care l-ai cumpărat tu și am spart și capacul de la tigaie! Nu mă certa…

– Asta e. Nu te descuraja! Ai o zi mai proastă… și ce faci bun de papă?

– Ei fac bun? Nu mai fac nimic… o să mai gătesc eu la paștele ștrumpfilor!

O bună perioadă de timp Ștrumpfița nu s-a mai atins de tigăi și cuțite iar Ștrumpful Șef a preluat controlul ștrumpfo-bucătăriei, salvând restul oalelor și țucalelor de la o moarte ștrumpfo-sigură!

afis-mic-Strumpfi

Și pentru că dintotdeauna mi-au plăcut ștrumpfii și am urmărit toate desenele animate și toate filmele de aventură și comedie, în care ei erau protagoniștii, nu voi rata nici ultimul film: „Smurfs: The Lost Village (Strumpfii: Satul Pierdut)”, care va fi lansat în România pe 31 martie 2017, după cum ne anunță cei de la InterComFilm.

Astăzi chiar am revăzut primele două animații: The Smurfs și The Smurfs 2 și m-am amuzat teribil. Și chiar dacă filmul cel nou nu este realizat în același stil, ci este concentrat 100% pe viața ștrumpfească, fără teleportări în New York și ștrumpfi care folosesc tehnologia pentru a-și salva pielea, sunt convinsă că-l voi savura la fel de mult.

Text scris pentru proba 10 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de InterComFilm.

Inventure – INVEstește într-o franciză de succes!

După o săptămână epuziantă, mă trezesc sâmbătă dimineață și constat cu stupoare că nu am nicio sarcină de îndeplinit. Mă dau jos, veselă, din pat și deschid laptopul.

În sfârșit am ocazia să fac ceea ce n-am mai reușit de foarte mult timp: să mă joc!

Dau click pe iconița ”Inventure” și aștept câteva secunde.

Inventure 1

Analizez situația: dacă aleg varianta „start-up”, pot să-mi încep afacerea de la zero și să-mi construiesc propria companie. Voi cheltui mai puțini bani la început dar va trebui să investesc foarte mult în publicitate, până să-mi fac marca recunoscută. Aș avea libertate deplină în a lua decizii și a face modificări pe parcurs dar timpul petrecut muncind pentru a-mi construi un renume ar fi colosal. Cu siguranță ar trece o perioadă îndelungată până să înving concurența.

Dacă, însă, aleg varianta „franciză”, voi investi mai mulți bani la început dar voi avea mai mult sprijin pe parcurs: un training specializat, un plan de marketing bine pus la punct și un sistem complet de know-how. Voi fi nevoită să respect niște reguli bine definite dar faptul că numele mărcii va fi deja cunoscut și apreciat de clienți îmi va ușura situația și-mi va asigura o șansă mai mare de succes.

Inventure 2

Dau click pe „FRANCIZĂ” și zâmbesc, fiind mulțumită de alegerea mea. Dar în secunda doi sunt pusă în fața unei alte decizii: trebuie să aleg un domeniu de activitate. Mă uit pe lista pusă la dispoziție de simpatica Alice și mă scarpin, infantil, în creștetul capului: Retail, Food&Beverage și Servicii. Dacă aș alege ceva din domeniul Retail, ar însemna să-mi bat capul cu gusturile populației în materie de îmbrăcăminte, bijuterii&co. Și la ce diversitate vestimentară există în ziua de azi în rândul tinerilor, s-ar putea să mi se încrețească părul încercând să dau de capăt unei astfel de afaceri. Zic pas! La Servicii nu m-aș băga, căci nu am abilități extraordinare de management și nici nu sunt încă în măsură să dau sfaturi de dezvoltare profesională. Poate după ce voi ajunge un antreprenor de succes!

Varianta Food&Beverage îmi face cu ochiul, așa că nu mă gândesc de două ori și dau click pe ea.

Bineînțeles că Alice nu îmi dă pace nici acum și mă mai pune să selectez franciza dorită din câteva variante de francize profitabile. Nu mă impacientez căci, la urma urmei, aici voiam să ajung de fapt. Am de ales între două restaurante (Boco Bistro și Oro Toro) și trei afaceri cu cafea (The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike). Închid ochii și-mi imaginez:

This slideshow requires JavaScript.

Dacă aș alege o afacere în domeniul restaurantelor, ar trebui să fiu un fel de masterchef în bucătărie. Iar eu abia de câteva luni am început să gătesc cu adevărat. Deci nu se pune problema să am succes în așa ceva. Însă, la cafea sunt AS. Nu mă dau jos din pat dimineața dacă nu am garanția că voi bea o cană de cafea fierbinte și delicioasă în cât mai scurt timp. Nu funcționez, nu respir, nu trăiesc fără cafea.

Cu o linie îmaginară tai cele două francize care m-ar pune în dificultate și rămân cu alegerea dintre The Coffee Shop, Tucano Coffee și The Coffee Bike

– Hei, ce faci aici? mă trezește la realitate prietenul meu.

– Uite mă joc un pic.

– Ce joc e ăsta și ce-i cu bicicleta aia?

Îi arunc o privire circumspectă și îi răspund scurt și la obiect:

– E un joc de antreprenoriat. Trebuie să-mi aleg o franciză și „The Coffee Bike” e una dintre ele.

Apoi, de parcă cineva mi-ar fi aruncat mărul lui Newton în creștetul capului, realizez: acesta este visul lui de câțiva ani – să pornească o afacere de tipul „The Coffee Bike”.

– Vreau și eu să joc. Fă-mi loc pe canapea. Îmi iau un pahar de suc și vin.

Fără să-l mai aștept, dau click pe varianta preferată de el. Nu prea avem multe în comun când vine vorba de jocuri așa că mă bucur să-l văd dornic să-și petreacă timpul cu mine, în același spațiu virtual.

– Știi că ideea asta nu are prea mulți ani în spate? se aude vocea lui, din bucătărie. Totul a pornit de la nemți, bineînțeles! Dacă-ți vine să crezi, prin 2010, doi studenți s-au gândit că ar câștiga bani buni cu așa ceva și uite unde s-a ajuns în prezent! Mama lor de nemți! Nu putea să-mi vină ideea direct mie sau măcar ție?

– Măcar mie, nu? Hai să ne jucăm până nu-mi piere cheful!

Inventure 3

DA!

Fericită că pot începe, în sfârșit, jocul cu adevărat, mă fac mai comodă pe canapea și analizez locurile unde aș putea poziționa „bicicleta aducătoare de energie”. Ce bine că am libertatea de a alege un loc, fără să-mi fie teamă că dacă nu va fi profitabilă alegerea, nu voi putea să schimb situația! Funcția sa de autonomie îmi permite să o mut la orice oră, în orice zi, fără să-mi fac griji că nu există în acel loc surse de apă și electricitate.

Dacă stau și mă gândesc bine: puțini sunt oamenii care nu-și doresc să bea o cafea în pauza de masă sau dimineața, înainte de a pleca la serviciu. Așa că afacerea ar avea toate șansele să fie un succes formidabil.

Aș putea să plasez primul „Coffee Bike” în fața Universității. Studenții sunt mari consumatori de cafea și chiar dacă sunt în floarea vârstei și te-ai gândi că au destulă energie, fenomenul nopților albe face parte din rutina lor. Unii învață, alții se distrează prin cluburi. Dar toți au nevoie de cafeaua făcătoare de minuni, a doua zi dimineață.

Inventure 4

– Eu zic să îl poziționezi unde ai atracții turistice. Adu-ți aminte când am fost în ultima excursie! Mai știi câtă nevoie aveam de o cafea să ne recăpătăm forțele după vizita în muzeul ăla care părea că nu se mai termină?

– Da, ai dreptate! Orice turist își dorește să aibă cât mai multă energie pentru a vizita toate obiectivele turistice.

– Și știi ce ai mai putea face? Poți căuta un soi de spectacol – un concert, un festival, ceva… și să muți acolo pe durata evenimentului bicicleta de la Universitate. Doar studenții nu mai trec pe acolo seara. Și faci profit dimineața cu ei în locul unde învață, apoi seara, în locul unde se distrează. 

– Da, dar când te duci la un concert nu preferi să bei o bere sau ceva cu alcool?

– Poate nu toți vor alege un Capuccino sau un Latte Macchiato. Depinde foarte mult de publicul spre care țintești. Caută un eveniment pentru persoanele care știi că ar fi atrase de o cafea preparată pe loc, din boabe de cafea espresso – Caferino. Nu o să te arunci acum cu capul înainte la un festival rock, unde știi că doar 10 din 1000 vor cumpăra o cafea. Poți să îți îndrepți atenția spre altceva…

– O lansare de carte… o vizionare de film în aer liber… da, ai dreptate. Mulțumesc!

Inventure 5

– Mă cam ustură ochii. Cred că iau o pauză de la joc!

– Ești culmea! Acum când devine cel mai interesant și-ți poți dezvolta o masterfranciză?

– O ce?

– Masterfranciză. Poți începe să recrutezi oameni pentru „sub-francize”. Să-i antrenezi, să-i sprijini, să-i supraveghezi. Devii șefă, draga mea!

– Am nevoie de o gură de aer. Îmi place mie să mă joc dar nu îmi doresc să stau toată ziua închisă în casă. Îți las mână liberă la următorul „level”. Construiește o masterfranciză la fel de succes ca franciza mea, doar tu ești cel din familie cu cele mai bune idei de afaceri!

Inventure 6

Acest text a fost scris pentru proba 5 a concursului Spring Superblog 2017, sponsorizată de Francize.ro | Inventure.

francizero-299x300

sursa foto: print screen la Megapolis, modificat de subsemnata; super-blog.eu

Aș întreba 100 de români: care e metoda ideală de a învăța limba engleză?

Ești politician și te-ai săturat să apari la Cronica Cârcotașilor din cauza englezei tale de baltă? Ești prezentator la o emisiune de succes și ți-ai dori, atunci când ai invitați din altă țară, să poți formula întrebări în limba engleză fără să ți se sufle în cască? Te enervezi când vrei să te uiți la un film american și nu găsești subtitrare? Sau pur și simplu vrei să afli și tu ce vor să spună cei de la Bloodhound Gang prin „let’s do it like they do on the Discovery Channel”?

Soluția este simplă: învață limba engleză!

Oricât de util ar fi Sfântul Google, cu funcția sa de traducere, nu te poți baza pe el mereu. Dacă într-o bună zi Saturn devine retrograd și se decide să-ți strice karma, zenu’ și feng shui-ul, blocându-ți conexiunea la internet? Poți să faci și mătănii și voodoo, că Google nu te mai poate ajuta. Și atunci tot la engleza ta de baltă trebuie să apelezi. Și de ce să nu o transformi din engleză de baltă într-una de gârlă măcar?

funny-picture-an-asian-guy-brushing-his-teeth-with-preparation-h-cream

Eu am fost norocoasă din acest punct de vedere. De mică am învățat să iubesc această limbă străină și asta datorită unei tinere studente care venea acasă și se juca cu mine, vorbind în același timp în limba engleză. Îmi cumpărase tata două păpuși pe care le botezasem Bobby și Pamela iar domnișoara se folosea de ele ca să creeze scenarii captivante, oferindu-mi posibilitatea să dau viață păpușilor prin jocuri de rol. Astfel, am învățat limba engleză cu zâmbetul pe buze.

„ – Hi, my name is Pamela. I am a girl. I like candy!

– Hi, my name is Bobby. I am a boy. I like cars!”

N-am să uit niciodată cât de tristă am fost când domnișoara a plecat de la mine și din greșeală a băgat în poșetă și păpușile mele, pe lângă celelalte materiale cu care venise. Dacă înainte mă mai convingea mama să recapitulăm noțiunile învățate după plecarea profei, atunci când am văzut că-mi lipsesc păpușile, am refuzat-o categoric.

„Nu vreau nicio engleză fără Bobby și Pamela!”

Screen-Shot-2014-12-11-at-9.09.25-AM

În prezent, sunt educatoare la o grădiniță particulară din Galați. Și pe lângă activitățile zilnice, le mai predau și limba engleză copiilor, de două ori pe săptămână. Și le văd entuziasmul din privire atunci când îi anunț că e „circle time” și urmează să cântăm „Knock Knock Hello”. Foarte rar se întâmplă să găsesc pe chipul unui micuț o stare de plictiseală, de lene, de „lasă-mă în pace cu engleza ta cu tot!”.

Dar de multe ori m-am întrebat: cum poți atrage atenția unor adulți, când vine vorba de învățarea unei limbi străine? În niciun caz nu poți să-i strângi pe toți într-un semicerc, să scoți niște flashcarduri și să cânți cu ei „5 little monkeys jumping on the bed”! Poate doar dacă le dai înainte câteva sticle de vin la degustat. Numai că riști să formezi niște viitori alcoolici – vorbitori de limba engleză. Și nu faci nicio brânză! Căci o să știe limba engleză dar o să li se împleticească limba din gură.

maxresdefault (1)

Cu adulții e mai greu. Și partea cea mai dificilă nu este predarea propriu-zisă, ci convingerea lor. Căci, la ce este mai bun românul dacă nu la inventat scuze ca să nu se apuce de treabă? Ba că nu e timp, ba că nu găsim profesori de engleză buni și disponibili, ba că e prea scump, ba că e prea ieftin și-nseamnă că nu e bun ăla de nimic, ba că e pur și simplu lene cronică!

Chiar mă gândisem cum ar fi să procedez ca dragul de Cabral: să iau 100 de români de pe stradă și să-i întreb: „Băi nene, care ar fi metoda care te-ar determina pe matale să te apuci de studiat limba engleză?” Nu am făcut-o, însă pot să bag mâna-n foc că răspunsul favorit ar fi: ”să pot să-mi stabilesc programul în funcție de timpul liber și de chef”. 

englishforall-299x300

Pentru cei care s-au gândit la această variantă, am o veste bună: există platforma profesională de cursuri de engleză online „English for all (Engleza pentru toți)”, care dă posibilitatea cursanților să studieze la orice oră din zi și să aibă un profesor care să-i ghideze în procesul învățării.

Și chiar dacă zici că mai bâjbâi engleza și nu vrei să o iei chiar de la capăt cu studiul ei, ai varianta să o rogi pe „Profa” să-ți testeze cunoștințele și apoi să te înscrii la cursul care ți se potrivește.

Învață engleza de acasă!De exemplu, eu am făcut testul de la categoria ”Intermediate – nivel mediu” și am primit nota pe loc, cu sfaturile de rigoare:

Ți-aș recomanda să faci următoarea testare ca nivel. Momentan ai mici probleme cu prepoziții. Aș vrea să te văd pe ceva mai dificil, de aceea îți urez spor și te aștept cu următoarea testare 🙂 

Pentru orice întrebări sau nelămuriri, nu ezita să mă contactezi. 

O seară cu zâmbet!

Profa :)”

Iar promptitudinea în mediul online, când vine vorba de un curs, este foarte importantă! Să primești răspunsuri pe loc sau în cel mai scurt timp posibil este una din calitățile pe care este musai să le dețină o astfel de platformă elearning.

Pe mine Profa m-a convins! Mai ales pentru că de câțiva ani m-am cam ramolit, învârtind pe degete doar flashcarduri și folosind doar cuvinte și propoziții simple, în predarea la grădiniță. Așa că mi-aș dori să-mi testez în continuare cunoștințele și să mi le aprofundez cu ajutorul cursurilor online de pe platforma „Engleza pentru toți”. 

Niciodată nu poți ști prea multă engleză!

toba_de_casa

Eu vă recomand cu mare căldură aceste cursuri și vă invit să încercați această metodă de a învăța limba engleză de acasă! Pentru că, dacă e drăgălaș un copil care spune „tobes” în loc de „drums”, un adult riscă să devină un pic penibil într-o astfel de situație!

atentie-la-cap

Acest text a fost scris pentru proba 4 a concursului Spring Superblog 2017.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu; meditatorengleza.com

O educatoare La Fântâna fericirii

Te trezești dimineața ciufulit, cu pleoapele grele și cu dorința puternică de a arunca telefonul pe geam. Scoți o mână de sub pătură și te trec toți fiorii gândindu-te că trebuie să te dai jos din patul călduros, ca să dai startul unei noi zile. Și în secundele rămase înainte de a-ți schimba poziția corpului de la orizontală la verticală, visezi la un singur lucru: la ceva care să-ți dea putere, energie și să-ți ofere convingerea că poți duce la capăt tot ce ți-ai propus pentru ziua respectivă. Visezi la cafea!

funny-Batman-Superman-coffee-Meme-300x227

Hai să fim serioși! Nu toată lumea se dă jos din pat din prima, cu zâmbetul pân’ la urechi și cu o poftă de viață venită din neant, așa cum mai vedem prin filme sau reclame. Pentru majoritatea oamenilor, trezitul dimineața devreme este un chin: fața ți-e șifonată iar picioarele refuză să coopereze în drumul spre baie.

Iar singura care îți poate lumina dimineața este ea: cafeaua! Îți zâmbește în timp ce ia naștere în ibric, iar aroma ei îți umple bucătăria și sufletul de plăcere. Te transformă din vrăjitoarea cea rea, în Albă ca Zăpada; din Oana Zăvoranu, în Andreea Marin; din Florin Iordache, în Klaus Iohannis.

Cafeaua trezește partea pozitivă din tine, îți ascute toate simțurile și îți dă energia necesară pentru a avea o zi cât mai productivă.

Dar ce te faci în cazul în care alarma nu sună la timp și te trezești cu 10 minute înainte de a-ți începe programul la serviciu, cum am pățit eu azi dimineață? Ce-ți trece prin minte în momentul în care te uiți la ceas și realizezi că nu ai timp decât pentru a te îmbrăca și a fugi pe scări spre mașină?

Nu este nici: „Văleleu, n-am timp să mă machiez!”, nici „Văleleu, n-am timp să fac duș!”. Primul gând este: „Vai de capul meu, n-am timp să-mi beau cafeaua!”.

Și de aici pornește tot scenariul: „o să ajung la muncă, o să fiu nevoită să intru direct în pâine, o să casc toată ziua, n-o să am chef de nimic și, drept urmare, n-o să pot fi productivă deloc!”

teacher-instant-teacher-dust-add-coffee-t-shir-men-s-premium-t-shirt

Nu știu cum stă treaba în alte meserii, dar pentru o educatoare cafeaua de dimineață este vitală. Pentru că intri pe ușa grădiniței și nici nu apuci să dai jos geaca de pe tine, că trebuie să-l ajuți pe un prichindel să se dezlege la șireturi, pe unul să-și ungă felia de pâine cu unt și pe altul să-l desprinzi din brațele mamei, cu promisiunea că va veni repede să-l ia. Și dacă nu reușești să-l consolezi pe cel din urmă din prima, mai trebuie să stai câteva minute cu el în brațe, timp în care mai apar câțiva pe lângă tine care vor: să le ascuți creioanele, să le dai plastilină, să le faci codițe împletite, să le faci fundiță la șnurul de la pantaloni etc. Și toate acestea e important să le faci cu zâmbetul pe buze și căldură în privire, căci copiii simt dacă ești stresat și cu energia la minimum. Nu o spun cu răutate, dar parcă au un mic senzor care depistează gradul de epuizare al adultului și vor să-i testeze limita răbdării.

Și dacă astrele ți s-au aliniat aiurea și nu ai apucat să bei cafeaua înainte de a păși pe teritoriul micuților, undeva în adâncul minții tale se declanșează un țipăt de disperare. Oricâte giumbușlucuri ar face oamenii în miniatură, oricât de drăgălași ar fi atunci când țopăie pe lângă tine și-ți chicotesc în ureche, gândul îți fuge tot la gura aia de cafea salvatoare.

Teachers Love Coffee

Nu mi s-a întâmplat de multe ori să mă trezesc târziu și să nu apuc să beau licoarea magică acasă, dar în acele puține dăți am simțit că o iau razna la muncă și tot ce-mi doream era să apară în dreptul meu un aparat de cafea. Să-mi pot procura porția de fericire în câteva secunde, fără să ies din raza vizuală a copiilor, fără să părăsesc incinta clasei. Căci, dacă abia reușesc uneori să lipsesc un minut pentru a mă duce la toaletă, nici nu se pune problema să găsesc vreun moment liber, în care să fug la magazinul de peste stradă, pentru o cafea.

Și pentru că m-a măcinat problema asta, am început să mă interesez în stânga și-n dreapta și să caut soluții. Astfel, am descoperit fântâna fericirii: furnizorii de servicii pentru aprovizionare cu apă și cafea – La Fântâna.

160825_LFA_a&c_roll-up_85x200cm_150dpi_outline

Chiar dacă serviciile furnizate de ei sunt dedicate în mare parte companiilor, oamenilor care își desfășoară activitatea la birou și la întâlniri de afaceri, mie mi-au făcut cu ochiul câteva dintre abonamentele lor și mi-au dat impresia că s-ar mula perfect și pe nevoile cadrelor didactice. Căci oamenii de afaceri nu sunt singurii consumatori de cafea și apă. Așa cum ei își doresc un pahar sănătos de apă la birou și o ceașcă de cafea în pauza de masă, așa ne dorim și noi!

Abonamentul Feliz, spre exemplu, ar fi ideal pentru numărul de angajați din grădinița unde lucrez eu. Acest abonament implică livrarea și instalarea unui echipament Senseo Sarista și aprovizionarea cu 2 kg de cafea pe lună. Și nu orice fel de cafea!

cafea

Cafeaua boabe Kafune este fortifiantă și intensă, fiind un brand propriu La Fântâna, realizat din dorința de a-ți readuce zâmbetul pe buze atunci când simți că totul se prăbușește pe umerii tăi. Gustul său încărcat de prospețime și vitalitate reușește să te transpună pentru câteva clipe pe un tărâm însorit, unde grijile și problemele dispar în totalitate. Aroma sa îți mângâie sufletul și-ți îndreaptă gândurile spre soluții și răspunsuri, spre partea plină a ceștii.

Iar echipamentul Senseo Sarista este realizat special de La Fântâna pentru a-ți garanta o experiență Kafune cât mai intensă. Astfel, boabele de cafea sunt râșnite în momentul preparării, oferindu-ți o ceașcă de cafea proaspătă și blândă ca o adiere de primăvară.

Și dacă vă temeți de posibilitatea de a avea dificultăți în a utiliza această mașină de cafea, vă mai subliniez un atuu pe care îl are abonamentul Feliz: asigură, pe lângă livrare și instalare, un training de utilizare al aparatului, mentenanță și service. 

Și pentru că o ceașcă de cafea de calitate superioară nu are nevoie doar de boabe proaspăt râșnite, se recomandă și instalarea unui purificator pentru apă, pentru a avea la îndemână în orice clipă apă filtrată din belșug, pentru prepararea cafelei.

La Fântâna oferă abonamente avantajoase și pentru purificatoare. Abonamentul Standard din Gama Deluxe oferă două variante de purificator, mic sau mare, în funcție de necesitățile clientului, cu schimbarea filtrelor și ozonarea la interval de 6 luni.

Un astfel de purificator, însă, nu este necesar doar pentru obținerea unei cești de cafea. Nu mă înțelegeți greșit, nu-i exclud din ecuație pe cei care nu sunt băutori de cafea. Apa este vitală oricărei ființe de pe această planetă. Și nu cred că există ființă care să nu prefere o apă curată, fără impurități.

Ca o scurtă paranteză, din proprie experință vă spun ca apa de la robinet, nefiltrată, are un gust care-ți întoarce stomacul pe dos. M-am mutat de curând într-un bloc fără lift, la etajul 5. Și din motive de lene cronică, într-o seară, am preferat să las bidoanele de apă plată în mașină, convinsă fiind că mai am suficientă apă în casă pentru restul serii. Din păcate, însă, m-am înșelat și am fost nevoită să îmi pun în pahar apă de la robinet. Să mai spun ce viteză am prins pe scări, înapoi la mașină, să aduc bidoanele, după ce am luat primul și ultimul gât de apă din pahar? Imaginați-vă un Road Runner blond, scârbit și deshidratat.

Și ca să închei în mod convingător acest text, vă las 3 motive pentru care eu visez să găsesc într-o dimineață, la grădiniță, echipamentul Senseo Sarista, împreună cu boabele de cafea Kafune și apa filtrată de purificatorul La Fântâna:

  1. Aș avea posibilitatea, în orice clipă în care mă simt stoarsă ca o lămâie, să mă revigorez cu o ceașcă de cafea gustoasă și aromată, fără să-mi fac griji că pun în pericol siguranța copiilor părăsind clasa. În mai puține cuvinte: ar fi la îndemână!
  2. Ar spori eficiența și productivitatea activităților pe care le desfășor zilnic printre copii, mai ales în zilele în care cei mici par a avea baterii noi, în timp ce eu simt că ar trebui să mă conectez la vreun încărcător.
  3. Și nu-n ultimul rând, aș vedea cu siguranță mai multe zâmbete la colegele mele de muncă. Dacă cei mici chicotesc necondiționat, fie că-i ploaie sau soare, fie că-i dimineață sau seară, adulții mai au nevoie și de un mic ajutor pentru a scoate dopamina de la naftalină. Și ce-i mai potrivit pentru a stimula hormonul fericirii în momente stresante, decât o ceașcă savuroasă de cafea, râșnită proaspăt și realizată cu apă filtrată?

lafantana-299x300

Acest text a fost scris pentru prima probă a concursului Spring Superblog 2017. 

sursa foto: pinterest.com; http://super-blog.eu

Decizii de primăvară

Blank notepad and pencil

Dragi litere,

Am simțit că m-ați trădat în ultima vreme. Am crezut că m-ați uitat, că m-ați abandonat într-o lume în care supărările nu mai pot fi eliminiate, ci doar acumulate, una peste alta, claie peste grămadă, până la limita sufocării.

Am crezut că nu mai vreți să vă îmbrățișați pentru mine și să formați acele minunate cuvinte care mă făceau să ies din orice cotlon sumbru în care intram, cu sau fără voia mea.

S-a întâmplat într-o seară, iarna aceasta. Am ajuns acasă, pornită să vă iau din sertărașele voastre luminate și să vă așez în propoziții și fraze, care să mă ajute să închid ochii fără să-mi mai tremure pleoapele. Și nu am reușit. Am privit în zadar o pagină albă, ore în șir, fără să mișc un deget. Nu găseam un început, nu-mi puteam imagina un final. Era de parcă fântâna gândurilor mele secase și stăteam neputincioasă în fața ei, dorindu-mi să mai găsesc un ultim cuvânt ce merită scris.

Și am așteptat…

Inițial, am zis să fac o pauză, să mă adun și să o iau de la capăt. Așa că am lăsat laptopul deoparte și mi-am văzut de ale casei: mai un vas spălat, mai o tigaie încinsă, mai un dans cu mopul. Dar orele s-au transformat în zile, zilele în săptămâni și săptămânile în luni… și am renunțat cu totul la ceea ce credeam că face parte din mine: scrisul. 

Am renunțat să mai vânez subiecte, să mai conturez idei în minte și să-mi notez propoziții pe telefon.

V-am abandonat și eu, dragi litere… și-mi pare rău!

Zilele trecute priveam cum bloggerii se pregătesc sufletește pentru o nouă competiție de primăvară și parcă-mi era ciudă că nu pot face și eu asta. Făceam cărări bătute prin casă și mă răsuceam pe călcâie când mă apropiam prea tare de pereții camerelor, gândindu-mă: „și ce să scriu eu dacă mă hotărăsc să încerc din nou?”, „cu ce aș putea să impresionez?”, „mai am vreun gând care merită aplaudat?”, „mai pot oare să născocesc vreo idee care să merite citită?”.

Și-ntr-un final m-am tolănit resemnată în fotoliu și am aprins televizorul. Și stând așa cu telecomanda în mână, am simțit ditamai neonul cum se aprinde deasupra capului meu. Am sărit ca arsă și, de parcă propriile-mi gânduri îmi loviseră cutia craniană, mi-am vărsat frustrarea printr-un țipăt.

În ce m-am transformat?

În asta constă viața aia „matură”? Să te trezești odată cu găinile, să te duci la serviciu, să vii acasă cu părul creț și tălpile amorțite, să faci o cratiță de mâncare, să speli trei țoale și să dai cu mătura și apoi să te trântești în sufragerie la televizor, pentru că nu mai ai vlagă să tragi niciun vânt? Să încerci să citești două rânduri și să-ți fugă propozițiile din fața ochilor, de oboseală? Să te așezi noaptea în pat și să simți că nu ai făcut mare lucru pentru tine în ziua respectivă? Să ai în cap numai liste de cumpărături, facturi și sute de calcule ale aceluiași salariu, pe care parcă nici nu-l mai simți atunci când vine?

Și-n clipa aceea am realizat: dacă nu mă pun eu pe primul loc, nimeni n-o va face în locul meu. Dacă nu-mi pun propria fericire și propriile dorințe în fața celorlalte lucruri, voi rămâne mereu cu buza umflată și va trece timpul pe lângă mine, fără să simt că trăiesc cu adevărat.

Da, am început o nouă etapă în viața mea. Da, i-am oferit prioritate până acum și am crezut că asta e calea matură pe care trebuie să merg. Dar simt că am înlăturat prea multe lucruri care-mi aduceau zâmbetul pe buze, doar ca să fie totul perfect în noul drum pe care am pornit. 

Așa că începând de azi, dragi litere, căci despre voi era vorba, vă dau voie să vă strecurați din nou în viața mea; să-mi calmați nervii și să-mi mângâiați sufletul, să-mi luați gândurile haotice și să le transformați în surse de zâmbet pentru cititori.

Dragi litere, vă iert pentru că m-ați abandonat și îmi cer scuze că v-am abandonat și eu!

Dragi litere, eu mă înscriu la Spring Superblog 2017 și vă rog să-mi fiți alături, să ieșim cu capul sus și neșifonate! Promit să nu mai intru în panică dacă văd chiuveta plină de vase și coșul plin cu rufe și să nu mai închid pagina blogului doar ca să scot carnea din congelator. Promit să vă aloc măcar o oră din zi, să vă alint și să vă îmbrățișez așa cum o făceam pe vremuri.

Casa nu pleacă din loc, poate să aștepte…

Spring Superblog, here I come!

d2d97-macheta_pasaj-1024x341

sursa foto: pinterest.com; superblog.eu