Tu ce semn de punctuație ești: de întrebare sau de exclamare?

semn de exclamareA fost odată ca niciodată o lume plină de semne de exclamare. Mișunau drepte și semețe pe trotuare, admirând fiecare lucru pe care-l vedeau în fața ochilor. Zâmbeau nou-născuților din cărucioare și salutau din ochi fiecare început de zi, indiferent dacă se numea „luni” sau „vineri”.

Tot ce era mai important pe lume se întâmpla chiar în fața lor. Dimineața, familia semnelor de exclamare se strângea în bucătărie, la micul dejun. Se râdea, se căsca, se savura o cafea sau un ceai și se îmbrățișa înainte de plecarea la program. Copiii ascultau cu interes sfaturile părinților semn de exclamare și aplaudau, chicotind, la fiecare glumă scăpată intenționat printre povețe.

Adulții semn de exclamare plecau, apoi, la serviciu, lăsându-și, pe drum, piticii semn de exclamare la grădiniță. Despărțirea nu era ușoară nici pe vremea aceea, dar piticii semn de exclamare știau că la finalul zilei, părinții îi vor lua și-i vor duce la o porție sănătoasă de joacă în parc.

La serviciu, fiecare semn de exclamare își organiza atribuțiile în așa fel încât să le îndeplinească pe toate până la finalul zilei. Se respectau sarcinile și se respectau și pauzele. Semnele de exclamare știau că atunci când e de muncă, nu trebuie să le zboare gândul în altă parte, ci trebuie să se concentreze pe ceea ce au de făcut. De asemenea, pauzele erau destinate recreeri și niciun gând legat de serviciu nu avea voie să pătrundă în minte.

La ora terminării programului, semnele de exclamare lăsau pixul jos, chiar de era în mijlocul ultimului cuvânt din frază și părăseau locul de muncă. Își luau prichindeii semn de exclamare de la grădiniță și poposeau în primul parc, unde lăsau chicotelile celor mici să le umple sufletul de bucurie. Îi supravegheau și se bucurau de prezența lor, de micile lor ghidușii, de felul în care se ridicau după o căzătură și veneau șontâc, șontâc spre brațele lor călduroase.

Concediile semnelor de exclamare erau destinate priveliștilor, relaxării și detașării de orice înseamnă oraș, știri și probleme. Privirea lor era veșnic îndreptată spre frumusețea peisajului ales, dorind să absoarbă cât mai multă energie pozitivă.

Dar într-o zi, într-o stație de autobuz, un semn de exclamare a privit în jos și a văzut un mic dispozitiv cu butoane. L-a ridicat și a revenit la poziția sa dreaptă și semeață, curios de ce putea fi acel obiect ce avea o strălucire aparte. A apăsat pe primul buton și a văzut că pe ecranul său au apărut câteva culori ce păreau să se unească într-un dans hipnotizant. A privit acel dans și un sentiment straniu a început să-i încolțească în suflet. A început să se întrebe dacă mai există și alte astfel de dansuri pe care să le poată viziona.

Și, brusc, semnul exclamării a început să se curbeze. Nu mai era perfect drept, semeț, cu privirea înainte, salutând din ochi trecători ca el și zâmbind la gânguritul inocent al nou-născuților. Acel mic dispozitiv cu ecran și butoane a început, treptat, să-i acapareze întreaga atenție iar semnul exclamării s-a transformat, în timp, în semnul întrebării.

semn de intrebareAcum, e o lume a semnelor de întrebare.

Toți cu privirea în jos, toți cu acel mic obiect, încărcat de dansuri hipnotizante, în mână.

Tot ce e mai important pe lume nu se mai întâmplă în fața lor, ci în acel mic ecran luminos.

Dimineața, familiile semn de întrebare se așază la masă, fiecare cu propriul său dispozitiv de pe care nu-și poate dezlipi ochii. Tatăl semn de întrebare urmărește cu interes rezumatul unui meci de fotbal, mama semn de întrebare încarcă o poză cu ultima cană de cafea făcută iar copilul semn de întrebare se joacă cu niște păsări colorate și afurisite.

La pășirea-n grădiniță, copilul semn de întrebare intră într-o criză de plâns și-și șantajează părinții semn de întrebare să-i cumpere o nouă tabletă, ca să-i ierte că-l lasă acolo și-n ziua respectivă. Părinții semn de întrebare sunt rușinați dar cedează doar ca să nu-l mai audă pe micul semn de întrebare plângând cu sughițuri.

La serviciu, adulții semn de întrebare sunt veșnic tentați să arunce o privire în jos, la micul dispozitiv cu ecran și butoane. Atenția lor nu mai este îndreptată 100% spre sarcinile zilnice, ci spre ceea ce se întâmplă în spatele micului ecran. Volumul de muncă le pare din ce în ce mai mare iar timpul din ce în ce mai puțin. De asemenea, pauzele nu mai sunt menite recreeri, discuțiilor relaxante între colegi, ci tot micilor dispozitive și a întâmplărilor virtuale dinlăuntrul lor.

La ora terminării programului, adulții semn de întrebare intră în panică, realizând că nu au terminat toate sarcinile și că acestea se vor adăuga zilei următoare. Iar ca să scape de atacul de panică, adulții semn de întrebare deschid micul dispozitiv și se îmbată cu like-uri, share-uri și comentarii. Își iau prichindelul semn de întrebare de la grădiniță și merg la primul Mall, să-i cumpere tableta promisă.

Concediile semnelor de întrebare sunt destinate impresionării altor semeni. Adulții semn de întrebare se concentrează mai mult asupra reușitei unor fotografii decât a frumuseții care se desfășoară sub nasul lor. Nu se mai înfruptă din energia pozitivă a peisajelor, preferând să rămână cu o duzină de like-uri, decât cu o amintire pregnantă în minte și suflet.

E o lume a semnelor de întrebare, printre care mai umblă uneori și câte un semn de exclamare, rătăcit, speriat dar cumva încrezător. Prin supermarketuri și piețe, prin cluburi și teatre, prin biblioteci și pe plaje, mai răsare câte un semn drept, semeț, cu privirea înainte, care speră că va veni și clipa când semnele de întrebare se vor sătura să mai stea cocoșate și vor reveni la statutul inițial; că va veni ziua în care va conta, din nou, ceea ce se întâmplă în jurul nostru și nu ceea ce pare a se întâmpla într-un dispozitiv cu ecran și butoane.

 *Semnele de punctuație din acest text sunt 100% fictive. Orice asemănare cu semnele de punctuație din manualele școlare este pur întâmplătoare.
** Niciun semn de punctuație nu a fost rănit (în orgoliu) în realizarea acestui material.

Tu ce semn de punctuație ești?

Leave a Reply